în cadrul festivalului de cannes la bucurești, astă seară, într-o sală arhiplină la elvira popescu, am văzut „podurile din sarajevo“ - o colecție de 13 scurt metraje, aparținând regizorilor europeni, pe tema sarajevo - de la atentatul din 1914 împotriva moștenitorului imperiului austro-ungar, până la urmele de-azi ale războiului din iugoslavia.
pe lângă alte filmulețe care m-au făcut gata-gata să mă urc pe ecran, am remarcat - pozitiv - doar trei:
1. album de aida begić - un film alb-negru cu imagini despre sarajevo actual, pe fondul mărturiilor șocante ale locuitorilor, martori la războiul iugoslav, la ocuparea orașului și la sutele de crime stupide. un cântec trist balcanic, un dans de tai chi, și o bătrână citind - sunt fragmente cu care regizoarea simulează un documentar, ca să realizeze artă impresionantă.
2. puntea suspinelor de jean-luc godard - un film șoc, despre imagine / fotografie ca mărturie rece a crimelor umanității. un vârtej de imagini și sunete aparent fără noimă, în genul adio limbajului.
3. revelion de cristi puiu (evident), în care un popescu dă lecții de istorie soției cititoare (în franceză) de keyserling (analiza spectrală a europei), în genul conului leonida. sub picioarele personajelor din tabloul lui poussin (et in arcadio ego), marian râlea vede conspirații, misticisme, anti-sionisme și anti-ungurisme. o atmosferă lentă, cu umor specific „cristi puiu“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu