11 octombrie 2016

„toni erdmann“ de maren ade

o gagică corporatistă, ines conradi, e întrebată de tat-su dacă-i fericită. și cum e viața ei?
dar ea nu vrea să-și pună astfel de întrebări. îi e de-ajuns munca de consultant dintr-o multinațională. plus o ședință de masaj, o ieșire cu fetele și o partidă de sex cu colegul de birou.
iar taică-su, winfried conradi, se hotărăște s-o ajute: își pune niște dinți falși și devine toni erdmann. ca chaplin, care devine charlot în costumul de vagabond.

cam ăsta e filmul.
doar că durează trei ore, în care cele două personaje, tata și fiica, pe decorul bucureștiului cu clădiri de office și mahalale țigănești, într-o multi-culturalitate care nu mai spune nimic, își târâie zilele, căutând să salveze ceva din ele. așa că plictiseala vieții capitaliste va fi spartă de poante, de farsă și, uneori, de absurd.

sunt câteva situații în care hohotele ies de la sine. câteva situații de cadru perfect. care merită.
însă timpul de aproape trei ore a filmului nu merită tema: trăiește-ți viața și fă-o mai picantă, putea fi redat și într-un scurt metraj.

interesant cum scenele alungite - în stil mungiu-puiu-porumboiu - sunt încă folosite în filmele voit „de artă“. de parcă ne-am întoarce la descrierile de secol 19, când burghezia îmbogățită se plictisea teribil.

în fine, un film de văzut - mai ales de corporatiști.

 

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...