5 octombrie 2016

„trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta“ de ciprian măceșaru

ciprian măceșaru
 trecutul e întotdeauna cu un pas
 înaintea ta
ed. cartea românească, bucurești, 2016
 135 pagini broșate
coperta de radu răileanu
mozaicul spart al unei comunități  

în satul românesc strâmbeni, inundațiile au scos la iveală un mozaic antic roman, ce imediat a fost șterpelit, bucată cu bucată, de către săteni. care și-a lipit în baie, care în podeaua din bucătărie, care în dormitor.

așa și autorul ciprian măceșaru: își descompune romanul în 20 de povestiri: toate despre strâmbeni. sau mai precis despre oamenii lui: un primar cu pupincuristul aferent, un învățător, o doctoriță, un nebun, un fotbalist, un măcelar, un rocker, o curvă, niște criminali. și mulți alții.

dar, dincolo de personaje, privit de departe, este SATUL, comunitatea. ei bine, am urât satul ăsta.

sau mai precis PERSONAJUL colectiv, în care-am recunoscut multe din racilele românești de azi sau dintotdeauna. chiar și când am râs de replicile amuzante și miștocărești ale „omului simplu“, râsul mi-a pierit imediat de pe buze:

- Dă-i dracu', toți fură.
- Să fure, da' să facă și treabă, ziceau oamenii și își vedeau de viață. (p. 15)
- Huo! Huo! Huo! (p. 16)
- Învățătura e bună să-ți faci o meserie, altfel e boală. (p. 23)
- Moșu' compune poezii, ce pretenție să ai de la el?! E dus cu pluta, nu poate să-nțeleagă viața adevărată. (p. 24)
- Ce-au dat, mă, negii pe lumea asta? Nimic, îți spun io. N-au inventat nimic... N-au și ei un Aurel Vlaicu... Un Eminescu, un Creangă... N-au nimic... 
- Ce bă?! Las' că știu io. D-aia n-au dat, mă, nimic negrii, fiindcă au pula mare. Păi, când se știu cu anaconda între picioare, ce le mai trebuie să gândească?!... (pp. 31-32)
- Da' ce, noi suntem mai proști?! (p. 46)
- Dă-i dracu', cu șmecheriile lor, că oricum le fac, măcar așa primim și noi ceva. (p. 80)
- Treci aici, Ioano! Îmi speli, îmi gătești și te crăcănezi când vreai io. (p. 106)
- Grijania mă-tii de om! (p. 107)
- De ce dai, mă?! / - Degeaba... (p. 109)
- Ce faci, mă, aici?! / - Un rahat, asta fac. (pp. 122-123)

am zâmbit deseori. de personaje. ce sunt abia schițate, însă cu tușe groase, care să le sublinieze diferența specifică. mi-a plăcut unul sau altul, mi-a displăcut unul sau altul - dar, făcând un pas înapoi, nu mi-a mai plăcut nici unul. și nu desigur nu e vina autorului: ba chiar e meritul autorului, care mi-a produs așa ceva.

v-ați prins deci: romanul este o caricatură (de care deseori zâmbești) amară a societății noastre (dar a oricărei comunități într-un anumit moment).

mi-au plăcut mult câteva capitole / povestiri: ubu-dubu (de un comic excelent), diferite stiluri de luptă (frumos realizat stilistic). o călătorie în india (cu o minunată idee).
de asemenea, stilul aerisit, poetic în descrieri - cred că descrierile reprezintă singura oază de lumină a cărții -, se citește ușor.

nu mi-a plăcut absolut deloc coperta căcăniu-pământie, pe care titlul și numele autorului sunt aproape ilizibile.
nu mi-a plăcut deloc nici titlul.

o lectură plăcută, chiar dacă amară. un shot scurt și tare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...