jurnal. zăpadă

După o îndelungată primăvară care s-a vrut a fi iarnă iată că-n București a dat puțină zăpadă și mă bucur ca de obicei ca un copil țopăind prin zăpadă. Mai ales noaptea când este liniște și zăpada reflectă lumina lămpilor simt cum sunt privilegiat c-am mai prins o zăpadă, alături de cele uitate sau neuitate din memorie pe care le-am trăit și care mi-au produs aceeași frumusețe, încântare și entuziasm. Mă gândeam deunăzi că lunie de iarnă vor trece din nou, zăpadă n-o să fie, ceea ce e destul de trist dar acum îmi dau seama cât de privilegiat sunt să fiu născut pe aceste locuri unde am prins primăvară vară toamnă și iarnă și mai ales iarnă care fără zăpadă nu mai e iarnă. Zăpada iarna, una din puținele minuni naturale care mi-au mai rămas în această închisoare pe care am ales-o de bună voie și care este orașul capitala urbanul poluarea edificiile umane care mă înconjoară de peste tot, până și prin arborii care ies din asfalt care se chinuie să stoarcă din puținul pământ care se mai vede seva cu care să-și hrănească frunzele verzi pe crengile care vor fi tăiate de serviciile primăriei pentru lemne de foc