21 decembrie 2007

O celebrare a Naşterii Domnului fericită!

Mi-am facut şi eu un "cadou", pentru că încă n-a venit "Moşul": Am găsit la proaspăta librarie engleză Anthony Frost de lângă Kreţulescu o carte pe care-o căutam de mult, Pale Fire, a lui Vladimir Nabokov. Auzisem numai de bine despre ea, cică a doua ca valoare după Lolita - una din cărţile mele "cult" - şi mă miram că Horia Florian Popescu nu s-a încumetat s-o traducă încă în româneşte. Acum m-am convins de ce. Păi încă din titlu, eu m-am chinuit să-i găsesc echivalent - e-adevărat, eu nu sunt traducător - şi n-am ajuns nici acum la o concluzie definitivă, ci doar la o variantă potrivită - Pâlpâire.

Este vorba despre un cânt comentat, prefaţat şi adnotat de un Humbert Humbert intelectual, unul Charles Kinbote. Ei bine, el îşi permite să refacă acest cânt, dându-i o nouă realitate. Aşa încât cele două realităţi încep să se completeze una pe cealaltă, ba chiar mai apare încă una, "reală", a adevărului istoric. Sunt încă în carte, căci se citeşte greu - e un roman solicitant, cam ca Rayuela lui Cortazar sau ca Peisaj pictat în ceai al lui Pavic - şi m-a pus mult la încercare. Am găsit aici multe dintre temele pe care le îndrăgesc ale lui Nabokov, dar şi altele. Sper c-o voi termina cât mai repede, deşi mi-ar plăcea mult s-o savurez pe îndelete, ca pe Lolita.

O altă bucurie a fost recitirea Cimitirului Buna-Vestire a lui Arghezi - a cărei primă parte, în mod ciudat, o uitasem. Am putut re-afla ce s-ar întâmpla dacă învierea morţilor promisă de Isus s-ar întâmpla azi şi tare m-am mirat de ce-am aflat - eu nu mă gândisem. Poate nu se gândise nici al nostru Cartărescu, care, în ultimul său Orbitor, s-a cam inspirat - nu ne-creativ, ce-i drept - din acest minunat roman, insuficient cunoscut, al lui Arghezi.

Şi anunţ pe această cale că, de sărbătoarea de Crăciun, îmi propun să retrăiesc alături de cei dragi bucuria naşterii lui Isus Cristos, Domnul în care noi, creştinii ortodocşi ce ne pretindem a fi, credem că a venit, odinioară şi perpetuu, să ne salveze. Nu mă voi supune isteriei mondiale de goană după cadouri întru gloria încasărilor comercianţilor - le fac în timpul anului. Moş Crăciun nu există, ci doar Cineva care-a murit pe cruce.

6 decembrie 2007

Două odisei

După citirea celor două cărţi despre care voi scrie, m-am întrebat: Cu ce anume am rămas eu de pe urma lecturii lor? Şi ca să fiu în ton cu titlul, pentru că orice carte este o călătorie, cu ce-a rămas Odiseu de pe urma călătoriei sale? Aşadar:

Prima carte: 
Bernhard Schlink, Întoarcerea acasă, Polirom, 2007, trad. Herta Spuhn. 

(Paranteză lungă - Am citit de acest autor Cititorul. Anunţat prin 1999 de defuncta editură Univers, auzisem a fi un bestseller. A apărut până la urmă la Polirom şi-am avut surpriza unui roman scris cu delicateţe, profund, despre trecutul amoral al Germaniei în care binele şi răul nu sunt întotdeauna sculptate-n table. Despre individ vs. grup; despre intim vs. public; despre neam vs. străin; despre tinereţe vs. maturitate – cam acestea erau temele, abordate-ntr-un stil simplu, amintind de versurile scurte ale lui Goethe. Au urmat traduse povestirile din Evadări din iubire, ce m-a surprins din nou, există acolo o povestire Fata cu şopârla... Dar n-am de gând să povestesc conţinutul acestor cărţi, nici al Crimei lui Selb, în care-i vorba despre o trecutul criminal al acestui Maigret filozof – Închid paranteza lungă).

(Paranteza a doua - dacă m-aş fi luat după coperta cărţii, neagră şi complet neinspirată, n-aş fi cumpărat în veci romanul.)


Am rămas cu ceea ce înseamnă întoarcerea acasă. După Schlink, înseamnă aşa: nu-nseamnă doar să revii la casa pe care-i părăsit-o pentru o vreme, ci şi să te-ntorci înapoi în anii copilăriei în casa bunicilor; să te-ntorci la prima dragoste; să te-ntorci la femeia pe care-o iubeşti; să te-ntorci la tatăl pe care nu l-ai văzut niciodată, să te-ntorci la Odiseea pe care-ai citit-o demult, aşa cum face eroul, Peter Debaer. Eu unul nu m-am întrebat când am văzut Sommersby ce-aş face dacă, întors acasă, nevasta mi-ar apărea în faţa unui alt bărbat, iar lângă copilul meu, un altul. Pur şi simplu nu m-am întrebat, în primul rând pentru că n-am nevastă. Dar Schlink m-a făcut să mă-ntreb. Nu vă spun ce-aş face, ci ce-a făcut eroul. A stat, a cugetat şi-a ales. Desigur, în jurul acestei canavale, Schlink a ţesut o-ntreagă poveste, cum îi şade bine unui scriitor. De pildă povestea cu ce-a făcut eroul nostru atunci când şi-a întâlnit pentru prima oară tatăl care nu semăna nicicum cu eroul imaginat în copilărie, ci un escroc, luat de apele vremurilor, un fascist/liber-cugetător/om-de-stiinta/profesor/german/american/părinte/soldat. Ce-alege fiul dintre trecut, dragoste, viitor, tată şi mamă, bine şi rău? La cine/la ce se întoarce şi unde? Ce înseamnă acasă? Zeci de întrebări şi răspunsuri pe 400 de pagini ce m-au ameţit prin frusteţea lor şi frumuseţea în care sunt puse. Cu asta am rămas, şi mi-aş dori să recitesc acest roman, aşa cum am recitit şi Cititorul. Doar un citat îl ştiu pe dinafară: Dacă refuzi să priveşti în ochi răul, el revine mereu.


***


A doua carte: Paul Auster, Nebunìi în Brooklin (cu accent pe i, nu pe u, fiind vorba de nebunii, nu de nebuni), Polirom, 2007, trad. Cornelia Bucur. (O copertă, de asemenea, tare urâtă.)

Mai citisem Trilogia New York-ului şi tare mă descumpănise. Dar, de-această dată, cartea mi s-a părut pasionantă. Eroul, un Leopold Bloom bolnav de cancer, vrea să se retragă cuminte din viaţă, dar fără voia lui, porneşte în călătoria vieţii sale. Cum arată această călătorie? N-am de gând s-o povestesc. (Va face fericiţi pe unii, se va face fericit pe el însuşi chiar, va trăi, va gîndi şi va iubi mai abitir ca pân-acum). Cu ce-am rămas eu? Cu ideea că oricând, chiar când mai ai puţin de trăit, depinde de tine – şi de zei – să guşti ambrozia vieţii. Am râs la această carte, am fost curios, acaparat, şi cred că voi însoţi mereu titlul acestui roman cu plăcerea pe care-am trăit-o şi eu, asemenea eroului, trăind şi citind.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...