Este vorba despre un cânt comentat, prefaţat şi adnotat de un Humbert Humbert intelectual, unul Charles Kinbote. Ei bine, el îşi permite să refacă acest cânt, dându-i o nouă realitate. Aşa încât cele două realităţi încep să se completeze una pe cealaltă, ba chiar mai apare încă una, "reală", a adevărului istoric. Sunt încă în carte, căci se citeşte greu - e un roman solicitant, cam ca Rayuela lui Cortazar sau ca Peisaj pictat în ceai al lui Pavic - şi m-a pus mult la încercare. Am găsit aici multe dintre temele pe care le îndrăgesc ale lui Nabokov, dar şi altele. Sper c-o voi termina cât mai repede, deşi mi-ar plăcea mult s-o savurez pe îndelete, ca pe Lolita.
O altă bucurie a fost recitirea Cimitirului Buna-Vestire a lui Arghezi - a cărei primă parte, în mod ciudat, o uitasem. Am putut re-afla ce s-ar întâmpla dacă învierea morţilor promisă de Isus s-ar întâmpla azi şi tare m-am mirat de ce-am aflat - eu nu mă gândisem. Poate nu se gândise nici al nostru Cartărescu, care, în ultimul său Orbitor, s-a cam inspirat - nu ne-creativ, ce-i drept - din acest minunat roman, insuficient cunoscut, al lui Arghezi.
Şi anunţ pe această cale că, de sărbătoarea de Crăciun, îmi propun să retrăiesc alături de cei dragi bucuria naşterii lui Isus Cristos, Domnul în care noi, creştinii ortodocşi ce ne pretindem a fi, credem că a venit, odinioară şi perpetuu, să ne salveze. Nu mă voi supune isteriei mondiale de goană după cadouri întru gloria încasărilor comercianţilor - le fac în timpul anului. Moş Crăciun nu există, ci doar Cineva care-a murit pe cruce.
