motto:
nu e deloc uşor să înţelegi sângele altuia: urăsc pe cei care citesc din trândăvie.
friederich nietzsche
dragă prietene cititor,
am schiţat în prima scrisoare câte ceva despre scopul cititului şi câte ceva despre literatură ca artă, dar nu vreau să teoretizez prea mult, poţi lua cărţi de teorie a literaturii şi te-ai lămurit. sau nu.
vreau acum să scriu despre "cărţile scrise cu sânge", preluând termenul nietzscean de mai sus. acestea sunt, după mine, cărţile socotite îndeobşte mari, de valoare, "canonice", pe care numai tâmpiţii sau răuvoitorii le neagă, dar fără efecte pe termen lung. ele sunt cărţile scrise cu sânge - cu ore, zile, săptămâni, ani din viaţa autorului, ca să nu zic de efort. despre odiseea, don quijote, faust, casa umbrelor, doamna bovary, anna karenina, în căutarea timpului pierdut, ulise.
ce-ţi oferă ele?
totul, o lume aşa cum o vede autorul ei, raportându-se la cea pe care a trăit-o. o lume în care te invită să intri şi în care mii de oameni zic că merită. aşa că ia o lumânare şi intră. vei ieşi de-acolo altfel. nu ştiu cum, nu-ţi pot povesti nici despre mine cum am ieşit, dar îţi pot spune că am ieşit schimbat. ca după o experienţă reală. (în bine sau în rău, nu cred că aceste categorii se aplică aici, e o lume dincolo de aceste categorii "mundane".)
dar experienţa aceasta schimbătoare are un rol. pe care ţi-l asumi sau nu.
dacă ţi-l asumi, atunci începi să te pregăteşti pentru, iei lucrurile în serios. pe cont propriu, din păcate nimeni nu te învaţă să gândeşti sau să te bucuri în această nouă lume - nu te-nvaţă ei în cea reală, darmite. şi începi cu bazele.
de pildă, să luăm anna karenina. începi să citeşti cu atenţie. presupun că ştii cam ce se întâmplă, s-au făcut atâtea filme dar din care nu înţelegi mare lucru, de pildă tratează toate despre dragostea ei şi a lui vronski, în loc să trateze despre levin care, după mine, el e personajul principal - nu te-aşteptai, nu? te opreşti asupra cuvintelor, asupra frazelor ca să le înţelegi. te întrebi cum trăiau oamenii pe atunci, cum îi descrie tolstoi, iei seama la fiecare amănunt, toate laolaltă alcătuiesc viziunea autorului, poiecţia lui raportată la lumea în care trăia.
apoi începi să te întrebi. bunăoară: eu cum trăiesc raportat la oamenii aceia? sunt eu oare altfel? ei erau altfel? mie mi s-ar putea întâmpla astfel de lucruri? de ce nu mi se-ntâmplă sau ce pot face să mi se-ntâmple? mamă ce fain a descris tolstoi cutare scenă, m-a emoţionat mult. oare ce-a vrut să spună acolo? dar dincolo? am înţeles oare bine? cine are dreptate, anna sau karenin? sau tolstoi? tată, ce l-aş bate pe vronski...
asta e ceea ce înţeleg eu a citi. când iei apoi o carte mai recentă, să luăm bunăoară franny şi zooey a lui salinger. ce întrebări îţi pui? eu mi-am pus de pildă, ce-a fost asta? ce-a vrut oare să spună că eu n-am înţeles. aş fi fost eu oare franny? şi dacă aş fi fost, ce-aş fi făcut? nu prea m-am lămurit. dar poate alţii au descoperit altceva, dar pân-acum puţini au reuşit să-mi spună.
vorbeam despre rol. dacă nu ţi-l asumi, atunci citeşti, cum spunea nietzsche, din trândăvie şi cum spunea eliade, belfereşte. te laşi în voia cuvintelor, a acţiunii, îţi place cum se termină, ce cuvinte a folosit autorul, cum a descris decorul, personajele, închizi cartea şi gata. a doua zi ai uitat de carte. aşa am citit eu codul lui davinci. într-o noapte. testul belferelii este următorul: dacă peste un an vrei să spui ceva despre acea carte, îţi vine şi altceva în minte decât că X (personajul principal) a făcut Y?
dar care este acest rol, al experienţei aceasta schimbătoare? păi rolul este de a se lăsa urmată activ, adică dacă te laşi schimbat. căci orice schimbare se face greu, cu efort, e un lucru comun, dar acest "efort" e prinosul tău - în afară de cel al preţului cărţii - "sângele " pentru aceia care ţi-au dat cartea: cititorul, editorul sau prietenul care ţi-o recomandă, lumea.
nu e deloc uşor să înţelegi sângele altuia: urăsc pe cei care citesc din trândăvie.
friederich nietzsche
dragă prietene cititor,
am schiţat în prima scrisoare câte ceva despre scopul cititului şi câte ceva despre literatură ca artă, dar nu vreau să teoretizez prea mult, poţi lua cărţi de teorie a literaturii şi te-ai lămurit. sau nu.
vreau acum să scriu despre "cărţile scrise cu sânge", preluând termenul nietzscean de mai sus. acestea sunt, după mine, cărţile socotite îndeobşte mari, de valoare, "canonice", pe care numai tâmpiţii sau răuvoitorii le neagă, dar fără efecte pe termen lung. ele sunt cărţile scrise cu sânge - cu ore, zile, săptămâni, ani din viaţa autorului, ca să nu zic de efort. despre odiseea, don quijote, faust, casa umbrelor, doamna bovary, anna karenina, în căutarea timpului pierdut, ulise.
ce-ţi oferă ele?
totul, o lume aşa cum o vede autorul ei, raportându-se la cea pe care a trăit-o. o lume în care te invită să intri şi în care mii de oameni zic că merită. aşa că ia o lumânare şi intră. vei ieşi de-acolo altfel. nu ştiu cum, nu-ţi pot povesti nici despre mine cum am ieşit, dar îţi pot spune că am ieşit schimbat. ca după o experienţă reală. (în bine sau în rău, nu cred că aceste categorii se aplică aici, e o lume dincolo de aceste categorii "mundane".)
dar experienţa aceasta schimbătoare are un rol. pe care ţi-l asumi sau nu.
dacă ţi-l asumi, atunci începi să te pregăteşti pentru, iei lucrurile în serios. pe cont propriu, din păcate nimeni nu te învaţă să gândeşti sau să te bucuri în această nouă lume - nu te-nvaţă ei în cea reală, darmite. şi începi cu bazele.
de pildă, să luăm anna karenina. începi să citeşti cu atenţie. presupun că ştii cam ce se întâmplă, s-au făcut atâtea filme dar din care nu înţelegi mare lucru, de pildă tratează toate despre dragostea ei şi a lui vronski, în loc să trateze despre levin care, după mine, el e personajul principal - nu te-aşteptai, nu? te opreşti asupra cuvintelor, asupra frazelor ca să le înţelegi. te întrebi cum trăiau oamenii pe atunci, cum îi descrie tolstoi, iei seama la fiecare amănunt, toate laolaltă alcătuiesc viziunea autorului, poiecţia lui raportată la lumea în care trăia.
apoi începi să te întrebi. bunăoară: eu cum trăiesc raportat la oamenii aceia? sunt eu oare altfel? ei erau altfel? mie mi s-ar putea întâmpla astfel de lucruri? de ce nu mi se-ntâmplă sau ce pot face să mi se-ntâmple? mamă ce fain a descris tolstoi cutare scenă, m-a emoţionat mult. oare ce-a vrut să spună acolo? dar dincolo? am înţeles oare bine? cine are dreptate, anna sau karenin? sau tolstoi? tată, ce l-aş bate pe vronski...
asta e ceea ce înţeleg eu a citi. când iei apoi o carte mai recentă, să luăm bunăoară franny şi zooey a lui salinger. ce întrebări îţi pui? eu mi-am pus de pildă, ce-a fost asta? ce-a vrut oare să spună că eu n-am înţeles. aş fi fost eu oare franny? şi dacă aş fi fost, ce-aş fi făcut? nu prea m-am lămurit. dar poate alţii au descoperit altceva, dar pân-acum puţini au reuşit să-mi spună.
vorbeam despre rol. dacă nu ţi-l asumi, atunci citeşti, cum spunea nietzsche, din trândăvie şi cum spunea eliade, belfereşte. te laşi în voia cuvintelor, a acţiunii, îţi place cum se termină, ce cuvinte a folosit autorul, cum a descris decorul, personajele, închizi cartea şi gata. a doua zi ai uitat de carte. aşa am citit eu codul lui davinci. într-o noapte. testul belferelii este următorul: dacă peste un an vrei să spui ceva despre acea carte, îţi vine şi altceva în minte decât că X (personajul principal) a făcut Y?
dar care este acest rol, al experienţei aceasta schimbătoare? păi rolul este de a se lăsa urmată activ, adică dacă te laşi schimbat. căci orice schimbare se face greu, cu efort, e un lucru comun, dar acest "efort" e prinosul tău - în afară de cel al preţului cărţii - "sângele " pentru aceia care ţi-au dat cartea: cititorul, editorul sau prietenul care ţi-o recomandă, lumea.
dar marele pericol, după cum spune un mare critic american, harold bloom, nu este că aceste cărţi scrise cu sînge nu mai sunt citite, ci că nu mai ştii cum să te fereşti de celelalte kitsch.
dar despre asta în altă scrisoare.
cu la fel de mare prietenie, dragos
dar despre asta în altă scrisoare.
cu la fel de mare prietenie, dragos
Spus-a Emerson (via Matei Calinescu):"cititul este un act de creatie".
RăspundețiȘtergereSi un citat mai complet:"Books are the best of things, well used; abused, among the worst. Readers abuse books when they read them uncritically and blindly assimilate and regurgitate their contents. When this occurs the book becomes noxious".
Sfaturile sale catre cititori: citeste inchizitorial, sceptic, curios, creativ, indraznet, fara frica si profund.
In incercarea de a atinge statutul de "lector ideal" recomand ca lectura obligatorie Matei Calinescu - A citi, a reciti :).
@florin - ai completat foarte bine ceea ce am scris, multumesc. ar rebui sa ctesc cartea lui mc. m-am oprit cele 5 modernitati si zacharias. a
RăspundețiȘtergereapropo, cica a fost ziua lui.
ma rog ! nietzsche si-a pus inca niste intrebari suplimentare
RăspundețiȘtergere( carora le-a dat si un raspuns pe masura )
"warum ich so weise bin.."
"warum ich so klug bin .."
"warum ich so gute bücher schreibe.."
also! cred ca l-ai pus pe cehov in mare dificultate cu citatul din nietzsche ..adica motto blogului sta in rivalitate cu trimiterile de "referinta" . cumva..
@ dragos: eu cred ca ai putea sa-ti pui o gramada din intrebarile astea pe care zici tu ca ti le pui citind Anna Karenina si cand citesti Cavalerii Pardaillan sau Misterele Parisului. si-atunci alea de ce nu-s capodopere? :P
RăspundețiȘtergere@Dragos: Ideea e frumoasa, astept scrisorile urmatoare.
RăspundețiȘtergereSa nu uiti sa-l inveti pe tinarul tau prieten si o anumita flexibilitate, ca altfel ajunge sa imparta literatura lumii in 'capodopere' si 'celelalte kitsch'. Cred ca are nevoie nu atit de categorii (discutabile ca orice categorii), cit de niste criterii dupa care sa distinga 'literatura buna'. Despre criteriile astea ar fi bine sa-i scrii, mi se pare, ca deocamdata i-ai scris despre experienta cititului ca suma de intrebari mai degraba 'existentiale', intrebari extraliterare, in general. Poate o mai mare doza de frivolitate l-ar ajuta sa inteleaga ca literatura buna nu se gaseste, din fericire, numai in 'capodopere'.
Ma rog, n-ar trebui sa dau sfaturi, ca eu cam sint un exemplu de cititor trindav si belfer. Un exemplu NEGATIV, deci. Am citit insemnarea lui Eliade - nu seman si nici nu vreau sa seman cu cititorul lui ideal. De pilda, cind am citit Odiseea, nu m-am emotionat cautind "conştiinţa teoretică a lumii pe care-o avea omul homeric"; nici n-am cautat-o, de altfel. Par contre, m-au emotionat niste imagini si niste povesti (poate pentru ca Odiseea imi place si repovestita pentru copii?). Ca sa-mi placa o carte, trebuie sa-mi placa in primul rind felul in care e scrisa. Deci Eliade ar spune despre mine si despre cititorii ca mine: 'N-a descoperit conştiinţa vreunui personaj, n-a descoperit o viziune asupra lumii, n-a asimilat nimic, n-a rămas cu nimic de pe urma cărţii.' Viziunile asupra lumii au pentru mine o importanta secundara, cind e vorba de literatura.
In fine, fiindca ti-ai asumat o raspundere foarte mare cu scrisorile astea, cred ca ar trebui sa le scrii mai cu grija. Ce ar putea sa inteleaga tinarul tau prieten din 'o lume în care (autorul) te invită să intri şi în care mii de oameni zic că merită. aşa că ia o lumânare şi intră.' Sint si capodopere luminoase, nu? :)
Eu as adauga P.S.-ul asta: Am fi niste cititori intristator de seriosi daca n-am fi, macar din cind in cind, trindavi si belferi. : )
Cu toata parerea de rau, cred ca ideea asta a ta nu e atit de buna pe cit mi s-a parut initial.
RăspundețiȘtergereProblema e ca fiecare din noi citeste in moduri extrem de diferite. Sigur, unii o fac mai bine si altii mai prost, asta e foarte adevarat. Dar chiar si intre cei mai rafinati cititori exista diferente foarte mari in felul de a citi si in ceea ce asteapta de la o carte.
Tu, bunaoara, incurajezi tinarul cititor sa bifeze toate criteriile prin care Nabokov descrie un cititor prost. Sa se identifice cu personajele, sa vada lumea aia nu ca pe o creatie artistica ci ca pe o descriere a lumii autorului. Cel mai important (in viziunea lui N.), ii spui ca din literatura va invata sau va intelege lucruri despre viata.
Acum, eu nu zic ca Nabokov are perfecta dreptate si tu ai gresit scriind lucrurile astea, sau ca citesti prost. Doamne fereste. Doar ca de la un cititor la altul, nu numai ca sunt diferente, dar ele sunt uriase.
O singura idee din postul tau as putea sa spun, chiar din postura mea de turist literar, ca mi se pare gresita. Faptul ca nu conteaza (eu asa citesc) "ce cuvinte a folosit autorul, cum a descris decorul, personajele".
Mi se pare ca asta e singurul lucru care conteaza. S-ar gasi destui adolescenti azi care vad lumea in felul in care o vede Sallinger in Catcher in the Rye fara sa fi citit cartea, ba cred ca destui ar fi capabili sa astearna ideile alea pe hirtie. Nu de-asta e cartea aia o capodopera, ci doar datorita felului in care S. o face.
Gindeste-te doar la Madame Bovary, si la cit de mult inseamna stilul pentru Flaubert. Asta ca sa nu mai vorbesc de Joyce. Stilul nu inseamna doar descrieri, dar maestrii stilului fac descrieri fabuloase. Totul insa, toata diferenta intre o carte buna si una proasta, cred ca e data de felul de a scrie.
Daca tinarul cititor vrea sa afle cum erau oamenii din alta perioada sau dintr-un alt mediu social, poate sa citeasca istorie. Daca vrea sa inteleaga cine e el in raport cu ceilalti sau cu el insusi, are destule texte de filosofie, sociologie, psihologie sau texte religioase la indemina. Literatura tine, in primul rind, de stil si de intrebuintarea limbii.
PS: N-ar strica in lista aia ceva poezie si ceva Shakespeare sau Cehov, nu crezi?
Argh, eu am scris comentariul de mai sus. Nu stiu de ce apre Litera acolo, nu stiu nici macar despre ce litera e vorba. :)
RăspundețiȘtergere@Turist literar: Mi se pare ca stilul are o importanta secundara pentru Dragos sau ca e asa, o chestie accesorie, decorativa. Altfel nu inteleg de ce trimite la conferinta aia a lui Eliade, in care la ASA NU e pus chiar cititorul care spune ca ii place o carte pentru felul cum e scrisa.
RăspundețiȘtergeremisto post monsieur. misto final.
RăspundețiȘtergeresi ce se'ntampla aici: motto nietzschean + mishima pe banda din stanga? im overwhelmed :)
@litera: mie recomandarile din post mi se par echilibrate. sigur ca nu exista reteta perfecta dar -cu respectul cuvenit pt stil&so on - cred ca filozofia istoria psihologia etc AU un loc esential in literatura. iar "identificarea" e dezirabila [daca nu obligatorie].
trecand peste nabokov cred ca nietzsche [citat deja in motto] are o viziunea mai adecvata: literatura viata "stiinta" - in fond toate fierb in acelasi cazan :)
Pacat, mare pacat ca lumea nu citeste marile carti. Unul dintre motivele (stupide de altfel) pe care le-am auzit a fost ca nu mai sunt actuale. Eu tocmai de asta citesc un roman clasic, pentru a cunoate timpurile pe care nu le-am trait. Si tot din motivul asta, nu prea citesc chestii contemporane (dar ma dau pe brazda).
RăspundețiȘtergereDespre Anna Karenina intotdeauna voi putea spune ca ii tin minte toate personajele si trasatura lor principala pentru ca Tolstoi a avut un asa talent de a le contura incat n-ai cum sa il treci cu vederea pe unul si sa il remarci pe altul mai. Pe fiecare l-a infatisat cu bune si cu rele, cu virtuti si defecte si pe fiecare il iubesti in mod diferit. Cel putin eu n-am fost partinitoare cu nici un personaj. Atat de bine m-a facut sa le inteleg pe toate. :)
ASA E! nu pot decit sa subscriu cu ambele miini la postarea 'tomatei' (nice nick btw! ;)
RăspundețiȘtergeren-o sa inteleg niciodata ac nombrilism temporal = al celor care citesc NUMAI 'romane contemporane' & declara k 'se plictisesc' la cele mai vechi de 40 de ani! in fond, literatura este acea 'capsula spatiala' care te poate duce in timpuri pe care nu le vei trai DECIT prin literatura - inainte/inapoi... ce poate fi mai imbogatitor & mai miraculos??
probabil k traim vremuri de un trist egoism & de anost cretinism.