un alt cioran

cei obişnuiţi cu opera lui emil cioran vor găsi aici altceva, anume scrisori personale către wolfgang kraus, diplomat cultural austriac, editor de Nietzsche, schopenhauer, novalis, Kant, la rochefoucauld etc. scrisorile sunt inedite.

cum spuneam, cititorii de cioran - eu i-am citit cîteva cărţi pe sărite, impresionat doar de caiete, pe care le consider capodopera - vor afla un cioran mai uman decât cinicul şi nihilistul eseist. unul preocupat de editarea cărţilor sale şi a altora, de mondenităţi şi ştiri despre oamenii de cultură, de politică şi de călătorii.

totuşi, scrisorile nu mi s-au părut strălucite, au fost sub nivelul aşteptărilor. adevărat, sunt şi fragmente cu-adevărat "cioraniene", dintre care voi exemplifica mai jos. dar ce mi-a plăcut cu-adevărat e ultima notaţie din jurnalul destinatarului, referitor la cioran, despre un om ce nu transpare în imaginea publică - inclusiv în cea din filmul lui liiceanu:

cioran putea să râdă din toată inima şi eliberat, radia de bucurie când mă vedea prin uşa scundă, acoperea cadrul de sus cu mâna, era foarte bine dispus. savura mâncarea, care era bună şi simplă. masa o punea fie el, fie simone. cordialitatea, căldura şi prietenia lui creşteau natural pe buza prăpastiei şi în preajma catastrofei - într-un mod absolut vienez... pe vulcan găseşti cei mai buni struguri. (p.290)

- cioran spune: aforismele mele pot să sune aşa sau cu totul altfel, conţinutul lor e lipsit de importanţă. nuanţa lingvistică, poanta, witzul, punctul culminant reprezintă esenţialul (p.265)

- o carte trebuie să conducă, direct sau indirect, spre autocunoaştere. (p.221)

- important e să ai cititori tineri, săraci, necunoscuţi. (p.171)

- pentru mine, a scrie înseamnă a scăpa de obsesii. mai întâi terapia. adevărul vine după aceea. (p.67)

- nu există salvare pentru civilizaţia care nu mai crede în ea însăşi. îmi îngăduiţi o profeţie? peste 50 de ani, notre-dame-ul va fi o moschee (p.234)

- boala, sub orice formă, e o umilinţă (poate suprema umilinţă) (p.149)

- biserica trebuie asuprită, altfel devine prea convenţională, prea de modă veche. în occident, doar o tiranie nemiloasă o mai poate salva (p.123)

- o anume superficialitate este necsară, mai ales când vrei să exprimi doar esenţialul şi numai esenţialul. (p.53)

- plimbarea este probabil singura posibilitate pe care o mai avem de aintra în legătură cu vechea înţelepciune. (p.29)

- momentan nu mai citesc deloc, cu excepţia unei cărţi despre obiceiurile cârtiţelor... gândurile mele, dacă am aşa ceva, sunt inevitabil de natură subpământeană (p.34)

per ansamblu, e lăudabilă apariţia epistolarului, însă ea te face să te întorci tot la aforismele stilistului.

cioran, scrisori către wolfgang kraus 1971-1990, ed. humanitas, buc., 2009, trad. george guţu, 280 p