ce vorbe fierbinţi spunem persoanei iubite?

dincolo de tipicele pisoiaş, pisy, puiu, iuby, scumpy (evident, cu y) observ că, în momentele intime dintr-un cuplu, vocabularul românesc cotidian este cam sărac. mie, de pildă, mi-e greu să folosesc cuvinte ca p..ă şi p...ă în aşternut, când acestea şi-au pierdut înţelesul ostensiv, noroite cum sunt zi de zi pe stradă. dar cum vorbim?

la preludiul
cel mai greu pentru bărbat e să se gândească atunci ce să spună. trebuie să vorbească, dar gândul nu e la vorbe. îndrugă un eşti suberbă!, eşti foarte frumoasǎ!, mă înnebuneşti! şi gata, caliciu trebuie să se deschidă întru fornicare. poate că dacă s-ar gândi puţin, ar putea compensa prin nişte cuvinte mai acătării faptul că nu i-a luat flori (desigur, din grabă). 

ne putem gândi la te simt mirosind a tandreţe, luminezi ca o zi de vară, mi-ai aprins inima sau un simplu cât de dor mi-a fost de tine? iar la rigoare, un vers din romeo şi julieta poate juca un rol practic - a nu se uita tonul (care face muzica):

Vorbeşte...

Vorbeşte încă înger de lumină,

Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină

Deasupra mea, ca-naripatul sol

Al cerului, pe care muritorii

Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,

Cum suie galopând viteaz pe nori

Alene-umflați de vânt, vâslind departe

În poalele văzduhului... (traducere şt.o.iosif)

sau putem încerca în engleză:
O, speak again, bright angel! for thou art
As glorious to this night, being o'er my head
As is a winged messenger of heaven
Unto the white-upturned wondering eyes
Of mortals that fall back to gaze on him
When he bestrides the lazy-pacing clouds
And sails upon the bosom of the air.

la culme
dacă, de pildă, în timpul mişcărilor susţinute (care, nu-i aşa? fac toţi banii), putem cu toţii să băgăm mare la adverbe - atinge-mă acolo! sărută-mă aici! stai aşa! mişcă-te altfel! nu-ţi place aşa? mai adânc! nu contează, oriunde! -, la onomatopee - de la ahh şi daa până la uuh, ooo, iii etc. - şi putem să scăpăm chiar şi-un ce-mi place să mă f.t cu tine!, şi nelipsitul (sper) îmi dau drumul! după aceea, e nevoie să revenim la dinainte.

la postludiu

e nevoie de feedback, iat tăcerea nu mai poate fi suplinită de săruturi sau somn. toată lumea are nevoie de feedback.

pentru el, cel mai simplu e ai fost grozavă / minunată! sau ce bine-a fost!, alături de un zâmbet satisfăcut - însă mie mi se pare destul de banal, clişeistic ca un film de spielberg. sau, pentru ea - ai fost bun!, te-ai ţinut tare!, cât eşti de viril! sau ce p..ă bună ai, armăsarule! - mi se pare cam lipsit de imaginaţie.
evident, oboseala vrea ea să-şi spună cuvântul. dar poate de aceea efortul concentrării poate fi un ultim dar din partea amândurora / tuturor.

poate-i bun aici un te iubesc! cu varianta mai bună cât de mult de iubesc!, dar dacă nu e cazul?
ar fi mai are potrivite mi-am găsit, în sfârşit jumătatea! eşti singura / singurul care mă face fericit / fericită! vreau să te visez tot pe tine!

sau o glumă ar strica? indienii cu kamasutra lor erau praf! pământul s-a oprit din rotaţie sau mi se pare? a răsărit brusc soarele sau mi se pare mie? ce mata hari? ce cleopatra? nişte tute! în schimb, tu iubito...
în cel mai rău caz n-ar trebui să exersăm mai mult şi cu alţii?

îmi place aşa de mult pictura de jane kin, aşa c-o mai pun o dată.