george r.r. martin urzeala tronunilor (a game of thrones) editura nemira, bucurești, 2011 traducere de silviu genescu 940 de pagini legate coperta de corneliu alexandrescu |
m-am pregătit pentru clubul de lectură nemira pe care editura îl organizează lunea viitoare, pe 18 martie, la club energiea, luând cogeamitea tomul de george r.r martin, urzeala tronurilor și am început cititul.
urzeala tronurilor
adevărat, romanul lui george raymond richard martin este ca un drog, intri în lumea lui și nu vrei să mai ieși. scriitorul este păianjenul care te prinde în plasa lui și te învăluie cu cele peste 900 de pagini.
adevărat, romanul lui george raymond richard martin este ca un drog, intri în lumea lui și nu vrei să mai ieși. scriitorul este păianjenul care te prinde în plasa lui și te învăluie cu cele peste 900 de pagini.
probabil că punctul forte al seriei sunt personajele (câteva zeci). fiecare capitol, purtând numele câte unui personaj, îți aduce perspectiva acestuia, reușind cu ușurință să nu te lase până nu-l preferi pe unul, pe care să-l urmărești cu limba scoasă după aceea.
până acum, mie mi-a plăcut jon snow, fiul bastard al lordului edward stark, care, la doar paisprezece ani, pleacă singur (de fapt, împreună cu lupul nălucă) într-o garnizoană vitregă, să devină păzitor al zidului ce apără regatul ca un zid chinezesc. ce găsește aici, în zăpadă, sunt pe cale să aflu.
la un moment dat, am pierdut unele personaje - cine sunt și ce relații au ele cu altele - dar nu e un reproș. am putut trece lin peste - pentru că ceea ce contează cel mai mult este lumea ce mi se dezvăluie cu realism înainte: tărâmul medieval inventat, unde diferitele clanuri se luptă - cu intrigile și cu armele - pentru putere și pentru patimi. și deși stilul e unul plat, doar unele descrieri reușind, uneori, să-l mai onduleze, șade bine în contextul accesibil al literaturii fantastice căreia-i aparține.
per ansamblu, un roman reușit, îi înțeleg popularitatea. deși mi-a plăcut mai mult regii nisipurilor (despre care am scris aici).
CONCURS! pentru cei din bucurești
în cinstea clubului de lectură nemira de lunea viitoare, împreună cu editura nemira organizez UN CONCURS, având drept premiu unul din cele cinci volume ale seriei cântec de gheață și foc (la alegerea sa) traduse la noi.
întrebarea este următoarea: care este evenimentul din istoria angliei medievale din care se spune că s-a inspirat autorul ciclului romanesc?
primul răspuns corect, scris drept comentariu mai jos va primi drept premiu cartea aleasă de el în cadrul clubului de lectură de luni, ora 19:00, la club energiea.
nemira ne așteaptă! vor participa oliviu crâznic şi marian truţă și vor fi oferite premii și surprize de la hbo și taraba de jocuri.
mai multe detalii aici.
Se spune ca s-a inspirat din Razboiul celor Doua Roze si Ivanhoe pentru seria Cantec de gheata si foc :)
RăspundețiȘtergereIn mod evident este influențat de istoria medievală, în special de Războiul celor Două Roze.El este un cercetător pasionat al Evului Mediu și a afirmat că Războiul celor Două Roze, împreună cu alte evenimente petrecute în Europa în acea perioadă au influențat seria.
RăspundețiȘtergereARON SANDU
Hastings?!
RăspundețiȘtergere