„cum vrea dumnezeu“ de niccolo ammaniti

niccolò ammaniti

cum vrea dumnezeu

(come dio comanda)

editura humanitas fiction, buc., 2006

 traducere de gabriela lungu

 365 pagini broșate

coperta de ionuț broștianu

cartea mi s-a lipit de mână (e la 10 lei!) - altfel, de cât e de demnă de ghenă coperta n-aș fi luat-o în veci! deși știam de niccolò ammaniti - revelație literară, de care însuși legenda vie a cinematografiei mondiale bernardo bertolucci s-a lăsat convins de ultima lui carte și i-a făcut un film excelent - eu și tu.

dar chiar nu m-așteptam la un roman așa de bun!
cartea nu mi s-a lipit doar de mână, ci m-a copleșit ca o pediculoză, ce ți se urcă de pe pubis până-n sprâncene și-n cap. și te mănâncăăăă... zi și noapte - așa m-a mâncat s-o citesc, cartea asta, o zi și-o noapte, fără să mă lase-o clipă!

un orășel de provincie italian, pe malul unui fluviu. toamnă târzie. cristiano zena, 13 ani. locuiește doar cu tatăl său - un neo-fascist ras și tatuat - într-o mahala. tat-su mai are doi prieteni - un handicapat gras (brânzilă / omul hoit) care construiește la el în casă orașe de mucava; și-o namilă de om căruia-i lipseşte o piuliţă de când fetița i s-a-necat cu un dop de șampon.

toţi duc o viață uscată, pișată deseori cu alcool și spurcată cu frustrări. şi cu acte gratuite. puștiul omoară un câine doar pentru tat-su avea un deranj și distruge motorul unui coleg pentru că el însuși avea un deranj. până-ntr-o seară de duminică, când, odată c-o furtună ploioasă, toate sunt date peste cap.

propoziții scurte. paragrafe dese, doar de un rând. subcapitole mici, ce cuprind psihologia - grobiană - a fiecărui personaj. căci dacă vrea să zică ceva, autorul ammaniti pac! inventează un personaj! el e dumnezeul romanului, face ce vrea mușchiul lui! nu lasă nici un mister! descrie tot, el e atotputernicul, omniscientul! și ce mi-a plăcut asta!

unde e dumnezeu în lume?
păi cam plecat, sugerează ammaniti, cu sorcova uneori. fiecare cu dumnezeul mă-sii, fiecare își modelează dumnezeul propriu din noroiul obsesiilor. numai că vai! dumnezeii lui x nu se-ntâlnește cu dumnezeul lui y. unuia dumnezeu îi zice să violeze o minoră, altuia să spargă un bancomat cu botul mașinii în viteză; unuia îi zice să renunțe să-i mai producă orgasmele soției prietenului său, altuia îi zice să scape de un cadavru, c-altfel tatăl lui o pățește. o încrengătură pentru mine, în care m-am pierdut ca scufița roșie-n pădure, așteptând lupul s-o răscolească-n coșuleț.

coperta ediției italiene și a celei americane

lumea lui ammaniti e o lume urâtă, în care - din păcate - copiii trebuie să se maturizeze. unii nu mai apucă - biata fabiana ponticelli e omorâtă. e ea cam drogată și derbedoaică, dar ca victimă va deveni plânsă ca o sfântă. alţii preiau ciudăţeniile şi frustrările părinţilor. cum e cristiano zena, care va trebui să omoare un câine şi să arunce un cadavru. tu ai un suflet? va fi întrebat. nu, l-am pierdut, va răspunde.

Cristiano Zena nu asculta. Se uita la cer, la norii maronii care pluteau atât de jos, că ar fi putu să-i atingă cu vârful degetelor, la norii aceia care în curând ar fi revărsat altă apă peste lumea asta de căcat, și simți că plutește, ca și cum brusc extratereștrii l-ar fi absorbit în spațiu. Se clătină amețit, ridică brațele spre nori, ăși lăsă capul pe spate și își imagină că dă afară tot, toată întunecimea aia pe care o avea în al, furia aceea întunecată, frica, senzația că nu conta nici cât negru sub unghie, că este cel mai ghinionist om de pe planetă, cea mai singură și mai disperată ființă de pe lume. Afară. Da, afară. Trebuia să scuipe toate gândurile, toate spaimele, totul. Și să se transforme într-un câine negru. Un câine negru, un câine fără creier, care alerga întinzându-și labele, încovoindu-și spinarea, ridicându-și coada. Atingea ușor pământul și imediat se destindea perfect ca un înger. (p.327)

lumea lui ammaniti e una în care turnesolul lumii sunt copiii. ei sunt cei mai legitimi să „judece“ lumea. să găsească calea dreaptă. la ei e salvarea, spune ammaniti. la ei e răspunsul la orice întrebare. asta e descoperirea acestui mare autor contemporan. italian. tradus la noi, din fericire. incomplet, din nefericire. o carte Uuuuuubercool!

alte păreri la cristina foarfă (metropotam) și jean bica.