19 februarie 2026

Despre muzee, pornind de la Pamuk

În Manifestul pe care Orhan Pamuk îl scrie pentru Muzeul inocenței, spune că "scopul muzeelor ​​actuale și viitoare nu trebuie să fie acela de a reprezenta statul, ci de a recrea lumea ființelor umane individuale – aceleași ființe umane care au trudit sub o opresiune nemiloasă timp de sute de ani". 

Și este atât de adevărat, atâta timp cât statele sunt niște construcții artificiale și, prin muzeele lor uriașe, copleșesc obiectele de artă și tematica lor, care a fost dintotdeauna una intim-umană. Niciun tablou nu vorbește despre stat, fiecare tablou, fiecare obiect vorbește despre o persoană care a creat-o într-un anumit timp istoric și care a vrut să transmită un mesaj. 

La câți privitori ajunge oare acest mesaj? Iar Pamuk ne demonstrează prin romanul său că, fără o poveste din spatele obiectelor de muzeu, nu înțelegem mare lucru. Nici un tablou nu e explicat prin povestea din spatele său - referințele sale, creatorul său. 

Cum reușesc muzeele să construiască acea poveste? Ei bine, nu reușesc. Nici nu încearcă. Astfel încât noi, vizitatorii și privitorii, pierdem mare parte din semnificația reală a acelui obiect expus. Ceea ce ne rămâne e să ne străduim - dacă nu suntem prea obosiți de atenția asupra altor obiecte dinainte - să pricepem, doar cu ochii și cu mintea noastră, cea de acum - ce vrea să spună un obiect. 

Poză: rochia lui Füsun din Muzeul inocenței, Istanbul (arhivă personală)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...