am făcut mai demult câteva excursii însoțit de unii scriitori, la paris cu balzac și proust, la barcelona cu carlos ruiz zafón sau la istanbul cu orhan pamuk, la bordeaux cu michel de montaigne (despre care n-am scris mare lucru, din păcate), la tirana cu ismail kadare, la budapesta pe györgy konrád iar, pentru excursia de săptămâna aceasta la oslo, i-am luat pe ibsen și pe hamsun.
cu foamea lui knut hamsun
foamea a fost primul roman (autobiografic) pe care l-am citit de hamsun, când apăruse în 1995, la 19 ani. am rămas paf, citind despre eroul cărții, care, sub imperiul foamei, căuta adăpost în orașul cristiania (cum se numea în trecut oslo), fie să doarmă, fie să compună articole pe care să le vândă ziarelor. cartea m-a impresionat foarte tare - a fost reeditată la humanitas și la corint - și am continuat să cumpăr cărțile sale traduse într-o serie de autor - pan. victoria, mistere, rodul pământului (pentru care hamsun avea să primească premiul nobel în 1920). din păcate, traducătorul valeriu munteanu a murit și traducerile din hamsun s-au oprit.
o anumită singurătate rece
din păcate, dincolo de suferințele psihologice și fizice ale personajului andreas tangen, se simte singurătatea, alături de orgoliu. vizitând oslo, parcă am simțit și eu aceste sentiment de singurătate, dar nu pentru că eram turist și că nu cunoșteam pe nimeni, ci dintr-o anumită senzație a lui cum trebuie, a unei datorii reci, pe care doar anumiți imigranți și turiști o tulbură.
prea sunt moderniste anumite locuri (vestitul cartier bjørvika cu opera, biblioteca deichman, muzeul munch), prea reci cu liniile lor drepte din marmură și sticlă. poate lemnul din interior mai încălzește puțin ochii, precum și lemnul din exterior al altor blocuri de locuințe.
 |
| opera din oslo |
 |
| cartierul bjørvika |
 |
| interiorul bibliotecii deichman |
 |
| interiorul bibliotecii deichman |
revenind pe urmele personajului andrea tangen, din romanul
foamea de knut hamsun, m-am plimbat pe
principalul bulevard al orașului, karl johans (numită în onoarea regelui carol al III-lea ioan, rege și al suediei), arteră comercială principală, care trece pe lângă teatrul național și al cărui capăt este palatul regal, cu parcul în care își petrecea timpul și scriitorul / personajul din
foamea - să-și scrie articolele de ziar, dar și tentativele dramatice.
 |
| strada karl johans |
 |
| palatul regal |
 |
| grădinile palatului regal |
tot legat de foamea, am trecut prin piața sf. olaf, unde, la numărul 2, andreas tangen și-a așteptat iubita.
 |
| piața sf. olaf, așa cum arată azi |
cu ibsen
pe ibsen l-am întâlnit prima oară în fața teatrului național, unde șade alături de prietenul său, bjørnstjerne bjørnson, și el dramaturg, primul norvegian laureat cu nobel. nu m-am putut abține să nu mă pozez la baza statuii lui ibsen.
 |
| cu statuia din fața teatrului național |
cu câteva săptămâni înainte de plecare, am reluat ultimele piese de ibsen, cele intitulate drame simbolice (
rața sălbatică,
romsmersholm,
femeia mării,
hedda gabler) și dramele morții și ale artistului (
constructorul solness) - toate acestea cuprinse în volumul 3 din seria de
teatru a editurii pentru literatură universală (1966) - și ultimele,
john gabriel borkman (editura dacia, 2010) și
când noi, morți, înviem (editura biblioteca apostrof, 2009) - pe acestea două scriindu-le chiar în apartamentul pe care l-am vizitat.
de ce e important ibsen? pentru că este întemeietorul dramaturgiei moderne, a dramei psihologice intime / private, înainte de freud. a făcut cunoscută la nivel mondial limba norvegiană, prin valoarea pieselor sale. este cel mai montat dramaturg, după shakespeare.
după ce a lucrat la un teatru de provincie (norske teater din bergen), unde a învățat despre teatru, s-a stabilit până la urmă în italia, apoi în norvegia, unde și-a scris majoritatea pieselor iar, după ce a devenit celebru, și-a cumpărat imobilul (acum muzeu) din oslo, unde și-a petrecut ultimii ani, scriind ultimele două piese, amintite anterior.
era o persoană introvertită, nesociabilă, conformistă, cu tabieturi - de pildă, mergea zilnic într-o cafenea, grand café - unde l-a pictat munch - unde bea cafea și citea ziarul (nu citise mult decât în tinerețe) și observa. un fel de thomas mann sau caragiale, care și ei observau ceea ce se petrecea împrejurul lor. casa și-a mobilat-o cu opulență, ca să-și uite perioada de tinerețe, când tatăl său, negustor, sărăcise prin faliment.
la bătrânețe, devenise, pentru turiști - alături de fiorduri - cel mai celebru obiectiv din norvegia. mulți oameni veneau să-l viziteze, de aceea își stabilise un program de vizitare.
 |
| salonul de relaxare, cu sofale aduse din italia |
 |
| una dintre bibliotecile lui ibsen |
 |
| aparatul de cafea al lui ibsen |
 |
| unul din volumele ediție complete de opere |
 |
| micul teatru de la parterul muzeului ibsen |
 |
| henrik ibsen la grand café, pictură de edvard munch (fotografie personală din muzeul munch) |
