Nu ştiu ce să scriu despre-această carte. Zău! E-al doilea Doctorow pe care-l citesc (după Cartea lui Daniel), primul pe care-l şi termin.
E scris bine, cu sfătoşenie, are acţiune, parfum de epocă, intrigă poliţistă (ceva în genul Trilogiei lui Auster, însă mult mai slab, după mine, Auster avea schimbări existenţiale, tensiuni, luări prin surprindere, etc.)
Dar. Labirintul apelor nu străluceşte prin nimic. N-are un anumit zvâc care s-aprindă colo, un neuron, de la care să-ţi rămână aroma.
America începuturilor. O dispariţie misterioasă. O investigaţie detectivistică. Bani. Corupţie. Mistere ştiinţifice.
Ceea ce-i iese bine - cum bine se spune pe coperta 4 (am început, vai, să citez de pe coperta 4!) - e atmosfera New York-ului, ce şerpuieşte nevăzută printre pagini.
Un autor, deja clasic. Habar n-am de ce. Zău!
E.L. Doctorow, Labirintul apelor, Ed. Rao, Buc, 1999, trad. Simona Neagu


