31 iulie 2013

„cincizeci de umbre ale lui grey“ de erika l james


e.l. james 
cincizeci de umbre ale lui grey 
(fifty shades of grey) 
editura trei, bucurești,2012
 traducere de c-tin dumitru palcus
 616 pagini broșate
o nouă sandra brown

ea e ana(stasia) steele și e o gâsculiță inocentă ce se poartă în blugi fără să știe însă să se poarte. îi place tess d'urberville. și-l are ca reper masculin pe cine altul, decât pe david de michelangelo.

el e christian grey (nici nu vă gândeați la dorian gray, nu?) și e cel mai bogat, cel mai evaziv, cel mai enigmatic burlac din statul washington. are până și o batistă de in proaspăt spălată, cu monogramă. CTG. ce va să zică că e ditamai stilatul. bea pouilly fumé și ascultă delibes. în schimb, are replici de filme ieftine americane, de 10 bani.

... Eu nu fac dragoste. Eu fut… tare și cu forță. ... Încă nu știi în ce te-ai băgat. Încă mai poți să fugi unde-oi vedea cu ochii. Hai, vreau să-ți arăt sala mea de jocuri.

când ce să vedem? pe la capitolul 5, după 4 de preludiu plictisitor, se întrezărește bdsm-ul, într-un lift!:
Se repede la mine, lipindu-mă de peretele liftului. Până să-mi dau seama ce se întâmplă, îmi prinde ambele mâini într-o strânsoare ca de clește deasupra capului și mă țintuiește de perete cu propriile
șolduri. Ce nebunie! Cu cealaltă mână mă apucă de păr și-l trage în jos, ridicându-mi fața, după care-și lipește buzele de ale mele. Puțin lipsește să nu fie dureros. Gem în gura lui, oferindu-i limbii sale spațiu de manevră. El profită din plin și limba lui îmi explorează gura cu mișcări exersate. N-am fost niciodată sărutată astfel. Șovăielnic, limba mea o atinge pe a lui, alăturându-i-se într-un dans lent, erotic, totul numai atingere și senzații, cu mișcări iuți și agresive. (cap.5)


mai încolo, la capitolul 8, după ce ana e dusă într-o casă de epocă din seattle, face sex în pat și unul oral în cadă (adică, evem să aflăm repede, e vanilla sex, sex clasic, fără jucării). 

la capitolul 11, este descris contractul dintre Dominator și Supusă - de fapt cel mai mișto text din carte. probabil a știut-o și autoarea, că dup-aia ne tot plictisește cu fragmente din contract și mailuri de negociere pe zeci de pagini. Scopul fundamental al acestui contract este să-i permită Supusei să-și exploreze senzualitatea și limitele în siguranță, cu respectul și considerația cuvenite pentru nevoile, limitele și stării ei de bine. (sic!) 
spicuiesc din anexă:

Limite acceptabile: masturbare, cunnilingus, felație, înghițirea spermei, penetrare vaginală, fisting vaginal, penetrare anală, fisting anal; 
- folosirea: vibratoarelor, dildourilor, dopurilor anale, alte jucării vaginale/anale; 
- bondage cu frânghie, bondage cu cătușe din piele, bondage cu cătușe de mâini/cătușe de picioare, bondage cu bandă adezivă, bondage cu alte mijloace; 
- imobilizare cu: mâinile legate în față, gleznele legate, coatele legate, mâinile legate la spate, genunchii legați, încheieturile legate de glezne, legarea de obiecte fixe, piese de mobilier etc., legare de bara de întindere, suspendare, legare la ochi, legare la gură cu un căluș.
- pe o scară de la 1 la 5, unde 1 înseamnă plăcere intensă și 5 disconfort maxim, pe ce scară se poate suporta? 1—2—3—4—5 
- suferință/ pedepsire/ disciplină prin: bătaie cu palma la șezut (asta cu șezutul e bună!), biciuire, bătaie cu padela, cu bastonul, mușcături, cleme de sfârcuri, cleme genitale, gheață, ceară fierbinte și alte tipuri/metode de provocare a suferinței.

nu mă opresc înainte de a mai pune un mic fragment de sadism (nu are nici o legătură cu sade), pentru o idee generală de stil (de-abia după cap.14): 
mișcă brusc cravașa și mă lovește sub fese… în dreptul sexului. Luată pe nepregătite, țip și simt
cum toate terminațiile mele nervoase sunt în stare de alertă. Trag de legăturile care mă țin pe loc. Șocul reverberează prin mine și este o senzație cât se poate de dulce, de stranie și de plăcută. Cu ochii închiși, încerc să absorb multitudinea de senzații care-mi străbat corpul. Foarte încet, îmi aplică o ploaie de lovituri mici și usturătoare de cravașă în josul pântecului, îndreptându-se în jos. Știu unde duce asta și încerc să mă întăresc pentru ce va fi în final, dar când îmi lovește clitorisul, scot un țipăt puternic.
—Oh… te rog! mă vait eu.



oh, te rog! ne văităm și noi, cititorii „perversei“ scriitoare, în fața acestei cărți flatulate, proastă de la propoziții (lipsite de metafore, de comparații, ce să mai spun de prosopopee, afereze sau asindete) până la viziune - care lipsește cu desăvârșire. recomandabilă, în mod sigur, celor cu maturitate emoțională scăzută - nu mai spun de cea livrească.
oricum, ou sont des neiges de sandra brown? doamna brown mi se pare acum deja un clasic!

pentru ceva erotic de super-calitate, recomand trilogia murdară la havana de pedro juan gutiérrez, apărută tot la editura trei.  

 

26 iulie 2013

câștigător concurs „numele trandafirului“

răspunsul la întrebarea de la concursul de miercuri este william ockham. au răspuns corect 19 persoane, în ordinea facebook și blogger:




















în urma tragerii la sorți de pe random.org, câștigătorul norocos a ieșit andrei judeu. felicitări și să (re)citească cu plăcere numele trandafirului, în ediția revizuită, și să se bucure de marginalii, cum m-am bucurat și eu. și-l rog să-mi trimită adresa pe dragosbutuzea@yahoo.com.

 

felicitări și celorlalți, cărora le mulțumesc că au participat.
cartea a fost oferită de polirom.

25 iulie 2013

ce (mai) așteptăm de la intelectuali?

ajuns întâmplător - din nou - pe blogul lui soirs, am găsit un post despre nevoia intelectualului (nemulțumit și depresiv) de a găsi la confrații săi (filozofi contemporani) „trusa de unelte“ cu care să arunce în aer sistemul lumii ticăloșite de astăzi. nevoia de a găsi idei cu aplicare la praxis.

cu mintea la marx, de exemplu, care admiră și acum pe criticul capitalismului, dar care și surâde la junele coautor al manifestului comunist - oare nu e o dovadă a hiperorgoliului că poți înțelege, de pildă, cum să stopezi efectul de pârghie (leverage) și cum să reglezi politicile monetare, fără s-o dai în reducționisme propagandistice (vezi cazul jurnalistului michael moore)?
  
aș aminti pe julien benda, care le amintește intelectualilor că rolul lor nu e a schimba lumea, participând la disputele lumești, ci e acela de a-și îndeplini menirea și angajamentul față de valorile suverane - ale libertății, justiției și adevărului; un adevăr fie el și relativ.

24 iulie 2013

CONCURS! numele trandafirului în ediția nouă!

CONCURS!

spuneam în postul de mai jos că m-am bucurat de apariția marginaliillor lui eco la numele trandafirului - cu alte cuvinte, cum a scris el romanul - în noua ediție a polirom-ului (care oferă și cartea).

ei bine, această ediție - REVĂZUTĂ DE AUTOR - va ajunge la cea/cel care va răspunde corect la următoarea întrebare - până vineri, la ora 12:00. 
alegerea va fi făcută prin random.

întrebarea este:
ce filozof scolastic de secol 14 a discutat despre concepte ca  reprezentări mentale și „intenții ale sufletului“) și datorită căruia umberto eco a trebuit să mute acțiunea romanului din secolele 12 și 13 - pe care le cunoștea mai bine?

mult succes!

23 iulie 2013

„sora cea mică“ de raymond chandler

raymond chandler 
sora cea mică
 (the little sister)
editura nemira, bucurești, 2013
 traducere de adriana bădescu 
277 de pagini broșate 
coperta de dana mororiu &
 corneliu alexandrescu
vara, chiar dacă nu ești la plajă, imposibil să nu dorești să te delectezi cu un roman polțist bun. mai ales unul clasic american. printre cele mai bune - pe care le-am prezentat video aici - stau cele ale americanului raymond chandler, pe care nemira le-a reeditat proaspăt.

este o recitire și m-a uimit mai mult ca prima oară.
în primil rând că detectivul marlow este un anti-erou în această carte. și-o cam ia, în primul rând de la „sora cea mică“ care îi intră în birou cu un caz - pe numai 20 de dolari. dar nu numai.

căci în los angeles, ținta va fi întotdeauna hollywood-ul. cu drogurile, alcoolul și curvăsăria ce mustește într-însul.

ceea ce-i este caracteristic lui raymond chandler nu e doar umorul și autoironia - într-un stil frust, tăiat cu nerv - dar și viziunea unui infern urban, în care valorile și bunul simț trebuie să izbândească. iar eroul va izbândi, și deseori va trebui să transforme faptele jenante în cele ridicole.

despre jenant - ridicol - penibil am scris aici.

iată, de pildă, fragmentul comic foc în care philip marlowe (cu „e“ în coadă, de fandoseală) se trezește drogat, fără să-și stăpânească voința:

Am început să mă ridic de pe podea. Uneori e bine să încerci. Dar mai întâi cere-i  cuiva să fixeze bine podeaua în pământ. Asta de aici dansa. După o vreme, s-a mai potolit. Eu m-am oprit într-un unghi de patruzeci și cinci de grade. M-am îmbățoșat și am dat să plec undeva. La orizont ce întrezărea ce ar fi putut fi mormântul lui Napoleon. Uite un obiectiv suficient de bun. Am pornit într-acolo. Inima îmi bătea repede și greu, iar plămânii nu voiau să se dilate. Ca atunci când primești un cap în burtă la fotbal. Și ai impresia că niciodată n-o să mai poți respira. Niciodată, niciodată. 

Pe urmă, n-a mai fost nici mormântul lui Napoleon. Acum era o plută pe marea agitată. Și un om pe ea. Îl mai văzusem undeva. Un tip de treabă, ne înțelesesem bine. Am pornit spre el și am lovit zidul cu un umăr. Asta m-a făcut să mă răsucesc și am început să dau din mâini după care să mă țin. Dar n-am găsit nimic, decât covorul. Cum am ajuns acolo, jos? Nu are niciun rost să întrebi. E secret. Ori de câte ori mai pui o întrebare, ei îți împing podeaua în față. Bine, am început să mă târăsc pe covor, pe ceea ce fuseseră cândva mâinile și picioarele mele. Acum nu mai exista nicio senzație care să demonstreze că îmi aparțineau. M-am târât spre un perte din lemn întunecat. Sau poate că era din marmură neagră. Iar mormântul lui Napoleon. Ce treabă am eu cu Napoleon? De ce îmi tot împinge el mormântul ăsta sub nas? ...

Philip Marlowe, de treizeci și opt de ani, detectiv cu licență privată, de reputație îndoielnică, a fost prins aseară de poliție în vreme ce se târa prin canalul de scurgere Ballona cu un pian în spate. Chestionat la secția de poliție de la University Heights, Marlowe a declarat că îi ducea pianul maharajahului din Coot-Berar. Întrebat de ce purta pinteni, a afirmat că încrederea clienului e sacră pentru el. Inspectorul Hornside a susținut că poliția nu este dispusă deocamdată să ofere mai multe detalii. Întrebat dacă pianul era acordat, Hornside a declarat că a interpretat la el Valsul de Un Minut în treizeci și cinci de secunde și până la momentul actual poate spune că pianul nu are coarde, dând de înțeles că are altceva. (pp.165-167) 

eu am râs cu obezitate. ceea ce vă doresc și vouă. chandler chiar merită lectura!



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...