Un maestru din Germania faţă cu reacţiunea

Am terminat de curând de citit romanul lui Martin Walser Moartea unui critic, apărută la noi prin 2004, la editura All, într-o traducere foarte bună a lui Victor Scoradeţ. Ei bine, aflasem dinainte de-a o citi că, la data apariţiei - 2002 - a starnit mare scandal.

De ce?

Nicidecum din cauză că, în spatele personajului negativ pe care autorul îl parodiază până aproape de desfiinţare, Andre Ehrl-Konig, scriitorul "îl ascunde" pe faimosul critic literar Marcel Reich-Ranicki. Nu. Scandalul a pornit de la ştirea că vestitul Reich-Ranicki - şi personajul la fel, bineînţeles - este evreu. Ooo! Să vezi spume! Cârcotaşii, ma gandesc, poate favorabili lui Ranicki (teoria conspiratiei), deja întrezăreau un nou Holocaust! E-adevarat, cică o altă versiune, în format electronic, dinaintea celei din versiunea tipărită, ar fi conţinut mult mai multe antisemitisme. Dar de aici până la a judeca o operă - literară în acest caz - în baza unui unic criteriu, şi anume atitudinea autorului faţă de un personaj care este, întâmplător, evreu, mi se pare un semn al unei mari prostii. Cu alte cuvinte, în concepţia acestor sefi de opinie, dacă ai de gând sa critici un om de origine evreiască, eşti antisemit.

Nu mai spun că Martin Walser a fost în tinereţile lui membru al Partidului Nazist, la fel cum şi Grass, câştigător de Nobel, şi-a petrecut adolescenţa în trupele SS (*). Atunci se explică, dom'le. Nişte nazişti (naţionalişti-adică), nu se potolesc nici acum, au ei ce au cu evreii.

Iată cum valorile sunt în continuare inversate. Cu câteva propoziţii anulezi o operă. Alaturi unei carti, scrise in ani de zile, cuvântul Holocaust. Iata cum viaţa autorului anulează o operă. Fireşte, poţi oricând anula o operă... Fără criterii, ci numai prin prejudecăţi, resentimente şi perversităţi de gândire tâmpite. Când oare mintea omului va veni la cap?...

Oricum romanul lui Martin Walser e SENZAŢIONAL. Lectură obligatorie!

Despre carnea si oasele celebritatilor literare sau The way of all flesh

As vrea sa scriu putin despre cateva dintre celebritatile literare pe care le-am intalnit prin Bucuresti.

1. Nora Iuga - intr-un troleibuz, sambata, sedea pe scaun si citea ultima sa carte de poezie in limba germana. M-am postat alaturi (in picioare) si, cu player-ul in ureche, i-am aruncat cateva ocheade, gandindu-ma brusc la Sexagenara si tanarul. Am admirat-o cat era de cocheta si ce mult contrasta cu ceilalti calatori. La Universitate s-a ridicat sa coboare dar la o frana, s-a dezechilibrat. Am sprijinit-o si drept multumire, mi-a zambit. M-am tot gandit ce sa spun, macar s-o felicit pentru ceea ce a facut, dar nu i-am zis nimic. Si a coborat.

2. Stefan Agopian - intr-un autobuz (104) sedea pe scaun. L-am privit insistent, el de asemenea, dandu-si seama ca mi-am dat seama cine e. Dar a coborat, iar eu n-am actionat nicicum.

3.Cezar-Paul Badescu - la Bookfest, se plimba singur - ca si mine, de altfel - printre standuri, cu o geanta pe umar. Poate nu-l recunoscusera multi. Nu m-am apropiat, desi as fi putut, macar sa-l felicit personal pentru Luminita... care mi-a placut atat.

4. Sorin Alexandrescu - La o cofetarie frantuzeasca pe Ion Campineanu, insotea 2 frantuji, pe care i-a lasat acolo si-a plecat. Semana izbitor cu Eliade, si ma gandeam sa ma ridic de la masa - eram tot singur - si sa-i strang mana, pentru Paradoxul roman, si cartea despre Eliade si Portugalia. Sau macar ca era singurul urmas (?) al marelui savant pe care-l admir atat.

Dar din toate acestea n-am facut nimic, ci mi-am vazut de treaba. M-am bucurat insa in sinea mea de toate aceste intalniri. Poate mi-a fost oarecum teama de reactia lor poate neasteptata, asa ca le-am pastrat tuturor un netulburat sentiment al intimitatii...

Fara prea mare legatura cu cele de mai sus si fara a fi malitios, mi-am amintit acum un articol de-al lui Eliade in care povestea despre timpul privat al geniilor - era vorba despre Iorga -, despre care noi credem ca e folosit exclusiv creatiei lucrurilor acelea minunate, dar care, dezamagitor pentru noi, e cheltuit de foarte multe ori in preocupari si gesturi dintre cele mai obisnuite, meschine... Uitam ca sunt la fel ca noi, din carne si sange. Din care izvorasc insa atatea minunatii.