24 martie 2008

Bătrânii nu mai au ţară

Am fost aseară la film. No Country for Old Men. M-a impresionat teribil.
Observ că sunt asediat de la o vreme de foarte multe filme pesimiste.
Inspirat din primul – cred – roman al scriitorului american pulitzat recent, filmul este tulburător. Cred că se poate ridica la nivelul cărţii.
McCarthy este un scriitor coşmaresc. – Încă citesc ultimul lui roman The Road. Scris extrem de simplu, frumos, dar greoi (pentru engleza mea).
Filmul, însă, cu impactul lui vizual şi cu jocul actoricesc, m-a impresionat enorm.
Acţiunea e simplă. Un om nu se poate abţine să facă bine şi ajunge într-o cursă fatală urmărit de un criminal psihopat ca un diavol, Javier Bardem – care face toţi banii.
Răul e peste tot, reuşeşte oriunde, oricum, chiar are caracter – se ţine chiar de promisiune, criminală, fireşte. Destramă familii, crează laşităţi, corupe. Se joacă.


E o scenă pe undeva, pe la final, în care doi puşti, îl ajută pe Bardem rănit. Acesta-i răsplăteşte, iar ei, buni prieteni, încep să se certe pe bani.
Romanul nu lasă loc pentru speranţă. Bătrînii nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Nu le rămâne decât să se retragă, în lumea trecutului şi a viselor, care acum devin coşmaruri. Asta e tragedia filmului, a unei lumi noi, apocaliptice, dar fără speranţa vreunei izbăviri...
PS. Ca o palidă confirmare a filmului, un grup de tineri gălăgioşi, fără pic de bun simţ, au râs şi au fumat pe tot parcursul proiecţiei. La Corso.

6 comentarii:

  1. discutia intre sherif si prietenul sau cu multe pisici este o cheie buna pentru intelegerea filmului... e vorba acolo de o simetrie prezent - trecut, or, zice filozoful, si in trecut viata in acea tara a fost dura (povestea asasinarii unui stramos al serifului)...

    RăspundețiȘtergere
  2. am scris si eu un post scurt despre film. exista scena cu pustii de la sfarsit, dar mai exista o scena cu pusti pe la mijloc, cu tipu care facuse Vietnamul. el vrea sa treaca granita si atunci plateste pentru o geaca si o bere. daca in prima scena, cel care plateste o face pur si simplu pentru a obtine ceea ce dorea, in a doua scena cel care plateste o face pentru ca NU DORESTE SA I SE FACA NICI UN BINE IN MOD GRATUIT.
    @vitalie spranceana: si eu cred la fel ca discutia aceea lamureste filmul. este vorba despre faptul ca o lume veche (country for old man) a murit. discutia este despre pensionarea serifului, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am citit nici un McCarthy, mult timp am trait cu impresia (gresita, nu?) ca e un fel de John Grisham. Dar filmul este superb si fascinatingly evil. Nu gasesc alta exprimare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. stiu ca m-a captivat. mi-a ramas in minte aceeasi idee a raului imbatabil, iar neputinta serifului mi s-a parut cea a societatii de a mai face fata raului.Chestia cu batranii care nu mai au loc in lumea de azi e, dupa mine, faptul ca nu se mai regasesc in cea la crearea careia au contribuit si ei, e ca o creatie repudiata.Pe de alta parte, noi nu mai avem nevoie de ei...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum a fost tradus filmu in romana? "Vanatorul singuratic care este foarte rau si omoara din nimica si merge dupa bani?"

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...