Kafka, frate!

Ceva ciudat m-a apucat de mână îndrumând-o, dintre toate cărţile bilbiotecii mele de-acasă din Constanţa, tocmai către Kafka. Volumul 1 din Opere complete. Am băgat-o-n geantă şi-am adus-o la Bucureşti. Aici, duminică noapte, în loc să dorm, am citit – ce puteam? – Metamorfoza.

Ce-aş putea spune eu mai mult despre această nuvelă? J’de mii de lucrări s-au scris despre ea, n-am io păr în cap câte! Şi mărturisesc că nu mă-nnebunesc după Franz. Mi-a plăcut cel mai mult Jurnalul, Dispărutul/America şi vreo câteva povestiri – Vizuina, Josefine cântăreaţa –, Castelul nu l-am terminat nici până azi... În fine.

Ştiţi prima frază, e arhicunoscută: Când Gregor Samsa se trezi într-o dimimneaţă din vise neliniştite, se regăsi în patul său metamorfozat într-un gândac uriaş. (p.64) Gregor Samsa a păţit-o într-o dimineaţă, eu, noaptea. Am început să văd cu ochi de gândac, m-am chinuit într-o cornoasă carapace, am suferit în singurătate-mi.

Prins în mrejele lui Franz, nefirescul pare atât de firesc, încât înspăimează: O ne-linişte îţi intră pe sub piele, atât de subtil, că nu-ţi dai seama. Se-nstăpâneşte peste certitudinile şi sperantele tale, ca o noapte ce se-nstăpâneşte peste amurg, apoi peste tot. Subtil-subtil.
Şi acum? Se întrebă Gregor şi privi în jurul său prin întuneric. Descoperi în curând că nu se mai putea mişca. Lucrul acesta nici măcar nu-l surprinse, mai degrabă i se părea nefiresc că până acum fusese în stare să se mişte din loc cu picioruşele astea subţiri. În rest se simţea relativ bine.Avea, e adevărat, dureri în tot corpul, însă i se părea că aceste suferinţe i se linişteau treptat şi aveau în cele din urmă să-i treacă de tot. (p.106) Mama lui îl iubeşte, dar nu suportă să-l vadă. Sora îl îngrijeşte, da-l ţine sub cheie. Tatăl îl înţelege, da-l persecută. Aşa de tare suntem oare-nşelaţi? Şi moare.

Am adormit cu teama că, de m-aş trezi cu-adevărat gândac (şi nu numai), voi păţi la fel ca bietul Gregor...

Franz Kafka, Opere complete, vol.1, Univers, 1996, traducere Mircea Ivănescu

*

Offtopic
Apropo de lucruri ciudate, m-am speriat de moarte – am simţit un pumn în stomac – aseară, în Cărtureşti, când preocupat de rafturi, m-am întors şi-am dat de Patapievici. Înalt, complet în negru, cu un palton larg, părea un Mefisto ce venise să mă ia. Nu sunt o fire sperioasă, dar nu ştiu ce s-a-ntâmplat... Doar îl mai văzusem pe Patapievici, pe la târguri...

*

Îmi place de dracul de Palahniuk. Îl citesc pentru prima oară – Survivor – şi scrie bine...