7 iulie 2008

O tragedie românească

Pe o zi toridă de duminică, ce poţi să faci în Bucureşti decât să te opreşti într-o librărie goală şi să te-apuci să răsfoieşti felurite bucoavne, la umbră?
Aşa că, la Kretzulescu, am găsit la 4 lei Jurnalul lui Sorin Stoica, de care am mai citit O limbă comună despre care am scris şi pe blog.
Pe drum nu m-am putut abţine să n-o citesc şi, în vreo două ore, am şi terminat-o.
 
M-a entuziasmat mai mult decât cealaltă carte, poate că dincolo era mai mult ficţiune, m-a făcut să râd, el nu putea din cauza medicaţiei anti-cancer, nu vreau să dau în patetism, e jurnalul lui din 2005, anul dinaintea morţii, conţine meditaţii pline de miez şi mai ales de bun simţ, rara avis azi, de o simplitate pe care eu n-am întâlnit-o la nici un scriitor român pân-acum, meditaţii pe toate temele – Băsescu, Mitică Dragomir, Mona Muscă, Pleşu, Cărtărescu, Amos Oz, Denisa Comănescu, dar mai ales multe despre viaţa de la ţară unde s-a retras să se stingă.
 
Nu înţeleg de ce Dumnezeu a refuzat să se îndure nu de-un aşa scriitor, ci de-un aşa om, cu doi ani mai mic decât mine, dacă stau să mă gândesc, sunt un norocos, a refuzat să se îndure de noi să ne mai bucurăm de ceea ce a scris şi de ceea ce avea să scrie.
 
Nu înţeleg de ce nu s-a vuit în mass-media de el până în 2005, avea ceva cărţi extraordinare publicate, de ce n-a vuit după, de ce nu se publică tot într-o ediţie de opere, de ce nu sărbătorim că avem un aşa scriitor, de ce nu se vorbeşte de băiatul ăsta cum s-a vorbit, bunăoară, odinioară, de Labiş...
 
Nu înţeleg.
Şi pace.

Un comentariu:

  1. M-a infiorat textul tau..
    Citisem o recenzie la Aberatii de bun simt intr-o revista si la fel mi-a atras atentie tot legat de varsta..
    De ce nu s-a facut valva in jurul talentului sau?ajungem iarasi la discutia cu non-valorile afisate desantat peste tot:(
    Plecarii sale nu-i putem raspunde decat cu o tacere

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...