O carte-a unui om deştept

Recunosc, n-auzisem nimic de acest autor ROMÂN, până a-mi povesti despre el Ionuca. Ea în schimb, mai-mai să-mi bage cartea pe gât, mai ales ca se chema O limbă comună, cică povestiri felurite, aşa-mi spusese, de unu' Sorin Stoica. Mai răsfoisem eu într-o zi într-o librărie nişte pagini de jurnal – era ceva cu Mona Muscă şi nu mă impresionase. Din O limbă... am citit pe loc o povestire destul de amuzantă despre cum eroul a adus la o lansare de carte nişte cârnaţi mirositori, ce-au înnebunit liota de participanţi. Ok, am zis, funny. Apoi gata. Mi-a stat cartea pe raft vreo două luni şi mai bine. Împrumutată. Până mai ieri, când am mai citit câteva pagini, de la început de data asta.

Mă credeţi sau nu, n-am mai lăsat-o din mână, până când m-a pălit iremediabil somnul. Apoi mare mi-a fost bucuria să găsesc imediat cartea la 4 lei în anticariatul din Pasajul Universităţii, unde stătea în teanc, la kilogram. Mi-am luat-o şi eu, fireşte.

Dar, care-i, de fapt, treaba? Păi autorul – cu vreo doi ani mai mic decât mine – şade el într-un spital românesc de tranziţie, cu o problemă medicală auditivă. Şi se gândeşte el să scrie despre felurite lucruri, despre spital, despre oamenii de-aici, despre trecutul lui literar, despre activitatea sa de meditator, despre universitatea românească, popi şi altele. Să descrie viaţa, ce mai!

Aşa, şi? Ce anume contează?

Păi, pe lângă limba, care, deşi comună, adică pe-nţelesul tuturor, e frumoasă – autorul, deşi nu pare, şi-alege cu grijă cuvintele, e conţinutul. Băi frate, este de cel mai bun simţ – ultima sa carte se cheamă chiar Aberaţii de bun simţ –, gândirea lui Sorin Stoica este firesc de naturală, dar, fireşte, total nepotrivită lumii din jur – societatea adică – pe care nu numai că o cunoaştem cu toţii, dar ne-am şi săturat de ea. Sorin Stoica o pune la locul ei şi de multe ori am avut impresia că autorul e lângă mine şi tăifăsuieşte despre strâmbătatea dimprejur. Din când în când, ca la Creangă, mai aruncă şi-un panseu, aşa, ca să mă pună pe gânduri. Ce mai, e ceva fin, vorba lui Mateiu.

Din păcate pentru noi, Sorin Stoica, săracul, nu mai e de câtva timp în lumea aceasta, vorba unui popă din carte, ăştia deştepţii mor repede.
Gata, scriu de la serviciu acum şi vă las. Plec acasă, vreau să mai citesc din cartea lui Sorin Stoica. S-o termin. Sau nu, s-o savurez pe-ndelete.