15 august 2008

Viitorul pragmatic al religiei

Cărticica cuprinde două texte, unul al lui Richard Rorty – după mine cel mai de bun simţ filozof contemporan – altul al lui Vattimo, precum şi un trialog al celor doi cu îngrijitorul ediţiei.

Ce am găsit interesant?
Faptul că pentru Rorty, religia e o chestiune privată, ce poate şi trebuie să se retragă din spaţiul public – spaţiul public are ca scop cooperarea socială prin mijlocirea ştiinţei. Cu alte cuvinte o religie nu înfiinţează biserici şi nu ia poziţii politice.

Ce mi-a plăcut?
Următoarea afirmaţie a filozofului american despre simţământului său despre sacru (el e ateu):
"Într-o bună zi, într-un mileniu nedeterminat, descendenţii mei îndepărtaţi vor trăi într-o civilizaţie globală în care iubirea (agape) va fi, fără sforţări, singura lege. Într-o atare societate nu vor mai fi legături de dominaţie în comunicare, nu se vor mai cunoaşte castele şi clasele, orice ierarhie va fi o chestiune de convenienţă temporară pragmatică, iar puterea va fi în întregimela dispoziţia acordului liber al unui electorat cult şi bine informat." (p.54-55)
Alte opinii:
- despre occident – islam: dialogul între acestea două este imposibil, spune Rorty, la fel cum în sec.XVIII era imposibil dialogul dintre filozofi şi Vatican. Molahii îşi vor apăra locul de putere. Doar o clasă mijlocie islamică va aduce un iluminism islamic.
- despre democraţie - sărăcie: democraţia funcţionează numai dacă se răspândeşte bogăţia, dacă se elimină disparitatea dintre bogaţi şi săraci (de ex. Olanda, Norvegia, SUA anilor 50-60).

Evident, există şi părerile lui Vattimo, dar pe acestea le las să le descopere alţii. Deocamdată.
___________
*auto-creaţie, autonomie, estetică

Richard Rorty, Gianni Vattimo, Viitorul religiei. Solidaritate, caritate, ironie, Ed. Paralela 45, Piteşti, 110 pag., trad. Ştefania Mincu

8 comentarii:

  1. Rorty este mult prea optimist. Mai ales in ce priveste educatia. Cu iubirea a mai fost un visator, acum 2000 de ani.

    Ca intelectual este normal sa vrei o astfel de lume. In ea nu te simti amenintat...Pragmatic vorbind (ca tot ii place pragmatismul lui Rorty) e o lume irealizabila.

    RăspundețiȘtergere
  2. @silviu: in text se facea aluzie la vestitele versete ale lui pavel, muti cu credinta muntii, dar daca n-ai iubire, tot degeaba. Din pacate/fericire, gandirea inseamna si utopie...
    @phosphoros: e uimitor, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
  3. în problema cu islamul, îl cam cred. ar fi bine să îl citească şi nişte conaţionali de-ai lui.
    şi afirmaţia 3 mi se pare de mult bun simţ.
    afirmaţia 1 - mi-ar face plăcere să fie aşa, chit că n-o să apuc ziua aia. seamănă cu un fel de libertarianism de stânga, parţial întors pe dos.

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-a placut foarte mult citatul din Rorty. si eu am o parere buna despre el, dar si despre vattimo.

    RăspundețiȘtergere
  5. vreau sa-mi cumpar si eu cartea cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte interesant, sper sa-mi cada si mie cartea in mana. Si eu am picat in momentul asta tot peste o carte care discuta religia, insa pentru a o face praf: god is not Grwat, Cristopher Hitchens; rorty pare pe gustul meu, asa hiperoptimist...

    RăspundețiȘtergere
  7. Si cu vocatia publica a religiei Rorty ce face?!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...