Viitorul pragmatic al religiei

Cărticica cuprinde două texte, unul al lui Richard Rorty – după mine cel mai de bun simţ filozof contemporan – altul al lui Vattimo, precum şi un trialog al celor doi cu îngrijitorul ediţiei.

Ce am găsit interesant?
Faptul că pentru Rorty, religia e o chestiune privată, ce poate şi trebuie să se retragă din spaţiul public – spaţiul public are ca scop cooperarea socială prin mijlocirea ştiinţei. Cu alte cuvinte o religie nu înfiinţează biserici şi nu ia poziţii politice.

Ce mi-a plăcut?
Următoarea afirmaţie a filozofului american despre simţământului său despre sacru (el e ateu):
"Într-o bună zi, într-un mileniu nedeterminat, descendenţii mei îndepărtaţi vor trăi într-o civilizaţie globală în care iubirea (agape) va fi, fără sforţări, singura lege. Într-o atare societate nu vor mai fi legături de dominaţie în comunicare, nu se vor mai cunoaşte castele şi clasele, orice ierarhie va fi o chestiune de convenienţă temporară pragmatică, iar puterea va fi în întregimela dispoziţia acordului liber al unui electorat cult şi bine informat." (p.54-55)
Alte opinii:
- despre occident – islam: dialogul între acestea două este imposibil, spune Rorty, la fel cum în sec.XVIII era imposibil dialogul dintre filozofi şi Vatican. Molahii îşi vor apăra locul de putere. Doar o clasă mijlocie islamică va aduce un iluminism islamic.
- despre democraţie - sărăcie: democraţia funcţionează numai dacă se răspândeşte bogăţia, dacă se elimină disparitatea dintre bogaţi şi săraci (de ex. Olanda, Norvegia, SUA anilor 50-60).

Evident, există şi părerile lui Vattimo, dar pe acestea le las să le descopere alţii. Deocamdată.

___________

*auto-creaţie, autonomie, estetică

Richard Rorty, Gianni Vattimo, Viitorul religiei. Solidaritate, caritate, ironie, Ed. Paralela 45, Piteşti, 110 pag., trad. Ştefania Mincu