Naşpeturi

De ceva timp, am început câteva cărţi pe care nu le-am terminat, din cauză că m-au plicitisit teribil. Le enumăr pentru a fi contrazis, în caz de-au plăcut cuiva:

Evelyn Waugh - Declin şi prăbuşire, Editura pentru literatură universală, 1968. Un scriitor de bonton la vremea lui, a scris 'jde cărţi. O mare satiră, s-a spus, comparată cu Gulliver, mie mi s-a părut un mare fâs. Un tip e dat afară din facultate dintr-o eroare şi ajunge profesor la un colegiu. Urmează mult dialog, câteva spumoase, dar ca să treci prin ele trebuie să înduri multe căscaturi. Îmi pare rău, ca autor, Evelyn Waugh e şters de pe lista mea (aveam de gând să citesc Un pumn de ţărână, dar nu mai, mulţumesc!)

Theodore Sturgeon - Mai mult decât oameni, Editura Leda. Un roman fantastic ce începe bine - un gavroche supradotat, care citeşte gândurile, întâlneşte o fată crescută de tatăl ei să urască bărbaţii. Gândurile îi apropie, gavroche şi tatăl se bat, suspans, ce mai! Dar apoi apar alte personaje mai neclar conturate, toate vor să creeze o comunitate individuală etc. Ideea e că supraomul visat poate fi gândit şi ca un grup de oameni. Nu mi-a plăcut mai deloc, şi chiar nu sunt curios ce se întâmplă...

Claudio Magris - O altă mare, Editura Univers, 1999. Prima carte din colecţia "A treia Europă" pe care n-am putut-o termina, deşi are până-n 100 de pagini. Un cerc de prieteni filozofi italieni se sparge în cele patru zări. Unul dintre ei pleacă pe mare spre tărâmuri exotice. Mult bla-bla puţină poezie. Romanul propune filozofia lui carpe diem. Mulţi spun că e o carte esenţială, figurează prin bibliografii, dar ce să fac? eu nu pot. Poate voi mai încerca cândva... (apropo, a mai apărut o nouă carte a lui Magris, la Rao).