13 ianuarie 2009

Cernat? Chivu? Sau Rogozanu? – partea întâi

Un articol nou de-al criticului literar Marius Chivu mi-a zgândărit beletristicul punct G – atins mai demult de Paul Cernat, apropo de literatura tânără. Aşa că m-am gândit că e timpul să-mi spun şi eu opiniile proprii – pentru cine-ar fi interesat – ca cititor al câtorva dintre volumele citate.

Dar ce spune Cernat?
Spune multe. Dar pe scurt, zice-aşa: Că scriitorii tsunami-ului editorial de la Polirom şi Cartea Românească au mize mici şi suflu scurt, sunt incapabili să creeze personaje, că scriu bazându-se pe derizoriile experienţe proprii, pe scene tari şi pe mizerabilisme. Că nu sunt preocupaţi de înţelegerea superioară a condiţiei umane.
Explicaţia?
1. nu şi-au ales clasicii drept modele
2. îşi asumă din start „minimalismul” – se opun, adică, faţă de ceea ce e considerat canonic.
Dezacorduri cu Cernat
Nu pot fi de acord cu Paul Cernat, când dă câteva exemple concrete de autori – dezavuaţi sau îmbrăţişaţi.
De pildă pot spune că, după criteriile de valoare ale lui PC, Cruciada copiilor (el spune că are verbozitate melodramatică şi greoaie) are şi personaje pregante – şi-acum îl ţin minte pe ţigănuşul Calman – are problematică, chiar viziune. Luminiţa, mon amour are două personaje super-pregnante, problematică – a dragostei dezamăgitoare, cu toată că nu se străvede viziunea. Nu cred că apăruse Zilele regelui al lui Florian, dar e aici o viziune aproape mitică, fantastică, personajele sunt bine descrise, chiar Manastamirflorinda, poate problematica lipseşte, dar compensează cu suflul epic.
Despre cine să mai zic? Din păcate, vai, n-am citit T.O. Bobe şi ultimul Rădulescu...
Mai e ceva cu care nu sunt de acord – cu exclusivitatea criteriilor pe care PC le foloseşte; adicătelea, dacă un roman mă emoţionează, mă face să simpatizez cu autorul, mă pune pe gânduri – după el nu-i un roman excelent, nu e capodoperă. Şi-apoi, dacă PC crede că Războiul sfârşitului lumii şi Un veac de singurătate sunt capodopere asemenea lui Război şi pace, m-am lămurit... Nu mai zic de Ion, Fraţii Jderi şi Dimineaţă pierdută (sic!)
Acorduri cu Cernat
Sunt de acord cu două afirmaţii ale lui Paul Cernat:
1. Postmodernismul declarat anti-canonic a devenit el însuşi canonic – de unde PC propune ca soluţie personală reîntoarcerea la clasicism.
2. Pentru a crea / pentru a fi autor e nevoie de viziune şi conştiinţa valorii.
De asemenea, nici eu n-aş lua drept modele literare Burroughs, Palahniuk, Ellis, Bruckner sau Nothomb, dar Cernat îi uită pe alţii – Saramago, Pynchon, Audeguy, Sorokin s.a.

(va urma)

3 comentarii:

  1. Am citit articolul lui Chivu si acum ceva timp pe cel al lui Cernat.

    Nu prea inteleg partea cu capodopera. Cand Flaubert a publicat Madame Bovary, nu i-a zis nimeni ca e o capodopera. Ba mi se pare ca Sainte-Beuve l-a sfatuit sa se lase de literatuta. Si era un critic literar recunoscut.

    E normal sa ai capodopere numai de la "clasici". Pentru ca ea apare printr-un proces de apreciere continua si unanima. Capodopera nu e a scriitorului, e a cititorilor. Scriitorul scrie o carte care spera sa fie cat mai buna, mai aprecita. Atat.

    RăspundețiȘtergere
  2. adica tu vrei sa spui ca Vargas Llosa nu are valoarea unui Tolstoi, sau n-am inteles eu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Timpul va demonstra daca Llosa e la fel de bun ca Tolstoi. E prematur sa spunem asa ceva.
    E un articol bun.
    Probabil ca de aia Tolstoi a ramas la fel de mare sau poate mai mare ca nu a aparut mai devreme "Un veac de singuratate".
    Se poate discuta la nesfarsit pe aceasta tema.
    Dar haideti sa nu fim subiectivi impunand fiecare cate un roman sau un autor preferat.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...