Deoarece una dintre pasiunile tinereţii mele a fost orientalismul - la Luvru n-am scăpat sumerienii -, îmi place să mai răsfoiesc din când câteva dintre textele antice, adunate în româneşte de câţiva orientalişti de marcă de la noi - dintre ei, eminentul Athanase Negoiţă (1903 - 1994, preot paroh la Foişorul de Foc).Aşa că aseară am recitit Legenda lui Ghilgameş, după tăbliţele originale.
Uitasem de preocupările psihologice ale sumerienilor de-acum 6000 de ani.
De pildă că sălbaticul şi hirsutul Enkidu era alter-ego-ul lui Ghilgameş, că faptele rele pot fi "salvate" cu ajutorul prieteniei, că adesea nemurirea se pierde din cauza unei întâmplări banale - vine şarpele şi ţi-o fură.
Am mai recitit Povestea unui amărât, fain imn comparabil cu cele veterotestamentare - care ne-arată că problemele omului au fost aceleaşi...
Mi-ar plăcea să citesc pe bloguri mai mult despre Ghilgameş, despre Odiseea şi despre Nibelungi (pe care, vai, n-am citit-o!), decât despre "minunile" lui Murakami şi ale lui McEwan...
Gândirea asiro-babiloniană în texte, col. Bibliotheca Orientalis, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, traduceri, texte introductive şi note: Athanase Negoiţă, 392 p
am citit cintecul nibelungilor acum vreo cinci ani si nu mai tin minte foarte multe, stiu ca mi-a placut pina a inceput razboiul, dupa care a devenit foarte plictisitor.
RăspundețiȘtergereghilgames si odiseea citite prin clasa a patra, sa fi inteles ceva oare? trebuie reluate.
ce e povestea unui amarit?
aferim la ce ai zis despre prioritatile bloggerilor literatori!
@dana - povestea unui amarat e un imn din culegerea amintita, un fel de iov. pai textele-astea trebuie reluate.
RăspundețiȘtergere