Revolta împotriva "împoponării"

Nu e o carte pentru oricine.
Am început-o de vreo trei ori, dar a trebuit să vină 2009 ca s-o duc pân-la capăt.
Pentru că se citeşte greu, fără să-i ştii secretul. Pentru că are unul:
Pe lângă că-i o carte ce denunţă manipulările sociale şi educaţionale, într-însa, Witold Gombrowicz se revoltă şi împotriva canoanelor literare, ba chiar impotriva artei şi a lumii înseşi.

Arta. El zice că nu omul e pentru artă, ci arta e pentru om (eu uitasem). Arta trebuie să-l ajute pe om/creator să-şi şlefuiască stilul personal (şi nu pe cel artistic). Şi ne arată însuşi Gombrowicz cum se face - utilizând un stil nou – absurd, ludic, la mişto, “cool” –, potrivit lui, adresat nu maturilor, ci tinerilor inocenţi, imaturi, “neîmpoponaţi” de şcoală şi societate. Practic, scrie liber de orice regulă, aşa cum vrea muşchii lui.

Lumea. Faţă de lumea "matură", el spune că trebuie din când în când să faci un pas înapoi şi să te distanţezi ca să-ţi dai seama ce dracu se-ntâmplă (uitasem şi asta). El o face şi găseşte lumea teribil de hilară şi absurdă, cu toată “maturitatea” şi seriozitatea ei.

Mi-am însuşit o lecţie contrară opiniei mele de pân-acum, în ceea ce priveşte mediocritatea:
Omul e profund dependent de imaginea lui creată în sufletul altui om, chiar dacă acest suflet ar fi al unui cretin. Cu cât opinia cuiva este mai mărginită, mai tâmpită, cu atât ea este mai importantă, mai arzătoare, exact ca o gheată strâmtă care se face simţită mai dureros decât una bine croită. (p.9)

Câţi artişti au citit asta?

N-am de gând să povestesc acţiunea, are multă violenţă, absurd, viol, farsă, chiar – n-o să vă vină să credeţi – dragoste. Dar oricum, dacă nu vă place Ionesco, Joyce sau Beckett, eu zic să n-o citiţi. um spuneam, nu e o carte pentru oricine.

Witold Gombrowicz, Ferdydurke, Editura Univers, Bucureşti, 1996, trad Ion Petrică, 262 p. – cartea e reeditată la Rao.