o capodoperă de belle-epoque

(urmare de aici)

Spiritul Vienei a devenit o sintagmă notorie - iar pentru naşterea romanului modern, acesta a fost esenţial. Şi mă gândesc la Hermann Broch, Kafka, Robert Musil, Joseph Roth, Elias Canetti, care îmi plac pentru că sunt ultimii mari romancieri care păstrează în acelaşi timp fineţea şi farmecul intelectual izvorât din educaţia greacă şi latină - înlocuite acum cu cursuri de creative writing - în vreme ce se revoltă contra modernităţii absurde.

Modernitate al cărei semn este dispariţia privatului, mai bine spus intruziunea distructivă şi absurdă a publicului - politica cezaro-crăiască, războiul, "bunăstarea" civilizaţiei, ordinea socială învechită. De pildă, prefectul Franz von Trotta nu trăieşte, el îşi face datoria. Viaţa privată nu există, ea-i doar un apendice fragil al slujirii imperiului, adică a împăratului.

Modernitate al cărei alt semn este schimbarea criteriilor, simbolurile vechi se duc dracului - în Svejk bunăoară toate tablourile împăratului sunt pline de căcat de muscă - iar importante devin masele anonime. În Marşul lui Radetzky, molâul Carl von Trotta cel fără ţel în viaţă, în spate cu faima castratoare a bunicului moare nu salvând viaţa împăratului, ca bunicul, ci încercând s-o salveze pe cea a câtorva soldaţi necunoscuţi, aducându-le apă.

Personajele lui Roth nu trăiesc pentru ei, ci în inerţia unei lumi în fărâme. Noi oare nu facem la fel?

Trailerul filmului: