o capodoperă de belle-epoque

dacă aş scrie o cronică la această carte, aş începe cu câteva cuvinte despre autor – puţin cunoscut sau discutat pe la noi. este vorba despre Joseph Roth, un austriac evreu cu o viaţă foarte interesantă: bunăoară s-a cuplat c-o mulatră; sau s-a-nvârtit cu folos în cercurile literare vieneze cu Milena Jesenská, Robert Musil, Max Brod, Franz Kafka.

romanul Marşul lui Radetzky are patru personaje: trei bărbaţi din familia von Trotta şi împăratul însuşi:
1. bunicul înnobilat pentru că a scăpat viaţa împăratului Franz Josef în bătălia de la Solferino, „eroul de la Solferino” ajuns în cărţile de istorie cu o istorie manipulată.
2. tatăl, prefect într-o provincie austro-ungară, exponent al birocraţiei cezaro-crăieşti, omul perfect al epocii.
3. fiul, Carl von Trotta, militar, om mediocru – rod al unei civilizaţii pe ducă – urmărit de umbra bunicului, e nevoit să înfrunte întâmplările absurde ale vieţii (ca noi toţi).
4. Franz Josef decrepitul, cu un fiu sinucigaş şi un nepot ucis, fantoşă a unor timpuri demult-demult trecute.

totul se destramă – imperiul, familia, individul.
şi dacă la Musil, cauzele erau căutate cu ironie în relativitate şi psihologie, dacă la Broch, cauzele erau căutate poetic înlăuntru, la Roth cauzele sunt căutate cu nostalgie în laissez-faire-ul nobiliar şi în impostură.

romanul mie mi se pare o capodoperă - este unul dintre romanele mele preferate -, e excelent scris, cu un dar al mânuirii vorbelor rar, de-o frumuseţe impresionistă: trebuie să te dai un pas în spate în spaţiu şi timp ca să vezi viaţa pulsândă din el.

Joseph Roth, Marşul lui Radetzky, Editura Univers, București, 1998, traducere de I. Cassian-Mătăsaru, 282 pag.

(urmarea postării aici)