25 aprilie 2009

thomas mann


e unul dintre nemţii cărora nouă, românilor, nu ne-ar plăcea defel, cică se scula cu noaptea-n cap şi se-apuca de scris, apoi îşi plimba câinele pe-afară, mânca, apoi corecta ce scria dimineaţa, iar după-amiaza şi seara socializa, vă închipuiţi c-avea vreme să scrie volume-ntregi de sute de pagini, nu trebuia să muncească, se căsătorise c-o fată cu zestre mare căreia i-a tot turnat copii, aşa că marile romane sunt de necitit la cât a lucrat la ele, pe cine n-a plictisit muntele vrăjit, dacă zice că nu, e un snob, ce să mai spun de doctor faustus, cu fraze pe pagini întregi, fi-su spunea că-n cultura umanistă, de pildă în cea filozofică, era un diletant, nu citise decât ceva platon, a citit don quijote târziu de tot, mă mir cum de scrisese despre-atâtea, probabil că ăsta i-a fost ţelul vieţii, şi i-a mers, dar pe mine nu ştiu ce m-a apucat pe la vreo 20 ani să m-apuc să citesc tot ce-a scris (tradus la noi), evident, m-am oprit la iosif şi fraţii săi, poate-l termin într-o zi, nu mi-am explicat niciodată succesul lui nebunesc, inclusiv nobelul, casa buddenbrook e şi ea de necitit, îl salvează povestirile, alea de bătrâneţe tare ironice, capetele schimbate, înşelata, ultimul roman neterminat, felix krull, poate şi micro-romanul alesul, dar cam atât, era prieten cu marii scriitori, cu einstein, cu preşedintele american care i-a dat cetăţenie, era chiar o conştiinţă a lumii apuse dinainte de război, mediatizat cât se poate pe vremea aia, dar lumea-l admira şi pe stalin atunci, aşa că...
în fine, asta este despre omul mann şi nu despre operă, care e într-adevăr mare...

15 comentarii:

  1. e un scriitor cu un stil pretentios dar nu mi se par niste carti de necitit.tin minte ca analizam muntele vrajit in liceu si poate de aceea nu mi se pare o lectura usoara,de placere dar casa buddenbrook mi-a placut. nu inteleg insa de ce se tot incearca ecranizarea ei, chiar zilele trecute am dat peste una noua

    RăspundețiȘtergere
  2. @ana - nu cunosc multi care sa fi sfarsit doctor faustus... iar au am avut de gand sa recitesc muntele vrajit, dar n-am mai putut. da, nu e de necitit, dar e dificil. cat despre casa buddenbrook, cred ca nemtii au o slabiciune pentru ea, e perioada cea mai frumoasa a lor, dupa aia au venit razboaiele...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam dur cu Thomas Mann, dupa parerea mea. Chiar am citit postarea de doua ori, ca sa ma asigur ca nu ma inseala pe mine ochii. Dar poate m-au inselat cind l-am citit, de l-am gasit enjoyable :) asa neamt cum e.

    RăspundețiȘtergere
  4. dragos - of, ce bine ca nu sint singura :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am rezistat eroic la vreo 200 de pagini din Doctor Faust...apoi nu am mai încercat.Poate la bătrâneţe, când voi fi mai înţeleaptă.

    Şi sunt sigură că nu e din cauza naţionalităţii...alţi nemţi chiar mi-au plăcut.

    RăspundețiȘtergere
  6. mare socoteala nu pare sa fie ca doar nu e "psychologie der weltanschauungen" a lui karl jaspers .

    sunt cateva teme centrale si restul e lectura.

    1.cum oglindesc caracterele romanului timpul( consulul johann reprezenta stilul biedermeiers pe cand juniorul era un sceptic si un pragmatic )
    2.ce rol joaca nepotii (consolidarea averii si perspectivele "politice" )
    3.sunt de cautat/gasit vorbilder-ii romanului in clanul Mann ? ( da ! in stilul lui balzac si flaubert se ticluiesc paralele - descrierea istoriei propriei familii )
    4.trateaza Mann tema din acest roman si in alte texte ? ( buninteles ! novelle "tonio kröger" din 1903 e un exemplu ).

    ende si amen !!!

    RăspundețiȘtergere
  7. sio;
    Ce bine ca esti!!!
    Si mie mi se pare greoi thomas mann, prea analitic, prea descriptiv, multe lungimi... Bun de citit cind ai mintea odihnita si nici o grija.
    Iar pentru a fi scriitor nu trebuie sa fi si erudit. Totul e imaginatie.

    RăspundețiȘtergere
  8. buddenbrooks !

    iar restul se pricepe dupa aceeasi schema !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. 1. Are dreptate Cehov:sunt doar două feluri de cărți, cele care plac și cele care nu plac(majorității);
    2. Literatura nu e nici fizică, nici matematică, nu trebuie să citești forțat, ca pentru un examen, nici din snobism intelectual, ci pentru pura și simpa ta delectare;
    3. Iar dacă delectare nu e, nimic nu e...nici măcar T. Mann!
    Ceea ce e perfect valabil și pentru câteva simandicoase nume românești, mai vechi ori mai noi.
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  10. "pe cine n-a plictisit muntele vrăjit, dacă zice că nu, e un snob, ce să mai spun de doctor faustus, cu fraze pe pagini întregi"

    cum să plictisească Muntele vrăjit când îți oferă posibilitatea de a cunoaște un alt Ivan Ilici, umbrit, desigur, de o irelevantă geneză germanică.
    ce să mai spun de Doctor Faustus, cu fraze pe pagini întregi despre compoziție, ritm, ton, semiton, un regal pentru orice diletant, o manieră de pătrundere în muzică, pentru cunoscător. oricum o minunăție. și apoi ar trebuie să minți cu nerușinare dacă ar fi să spui că nu ești stârnit de mitul lui Faust. măcar pentru atât și tot ar trebui citit Doctorul lui Mann.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Dinu D. Nica - curat delectare cu th. mann! :)
    @Anonim - pai de ce sa nu citesc 30 de pagini de ivan ilici ci 700 de pag? si-apoi, de ce sa nu citesti goethe sau marlow, ci 600 de pag.? doar pt tonrui, semitonuri? clar, acum ii prefer nuvelele romanelor!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Anonim:S-avem pardon!
    Mitul faustic, e una, iar transpunerea sa literară, e cu totul și cu totul altceva.
    Bine că mai există, pe lângă campionul mondial al frazeologiei germanice, Th. Mann, și alți creatori, vii și veritabili, de delectare, pentru snob, ca și pentru omul de rând, precum Goethe, Bulgakov ori chiar autohtonul V.Eftimiu(da, nu vă mirați!) cu al său ”Dr. Faust, vrăjitor”!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere
  13. Cine va dori să-l cunoască pe Hans Castorp va trebui să suporte acea diferență de 670 de pagini. Din fericire nu "a suporta" e verbul, dar fie așa ...
    A doua întrebare e o capcană sofistică-naivă, merci, mais pas de réponse .

    PS: Încercați totuși "capitolul francez" din Muntele vrăjit, denumit, întâmplător(?), Noaptea Walpurgiei.
    Un om mediocru îndrăgostit, restul e... (u)Man...n.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim - eu chiar ma bucur ca muntele vrajit in romania e chiar bestseller, la fel cu dosto - editiile de la rao au fost vreo 5! dar daca as vrea sa recitesc mann, ori as lua ceva nuvele, cum spuneam sau ceva alesul sau felix krull - jucause si moderne.

    RăspundețiȘtergere
  15. @anonim: Cine va dori, să-l cunoască!
    Iar cine nu, nu!
    Dinu D. Nica

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...