un raskolnikov împătrit - povestitorul, cei doi prieteni ai săi pepsi şi hot-dog şi nataşa - vrea să ucidă un om, nu o cămătăreasă, ci un arbitru de fotbal. dar pentru asta trebuie să meargă în turcia, la un hotel all inclusive. ce păţesc ei acolo - iată cartea.
dar dacă la dosto' personajul era sărac, dar bogat sufleteşte, la faţii presniakov, personajele sunt invers. acţiunea e acaparantă, are o viteză dramatică, caracterele personajelor ies la iveală prin monologuri.
câteva decupaje:
în asta constă problema noastră globală, a întregului nostru popor: să zică "stop" şi să se gândească la ce trebuie în momentul cel mai nepotrivit. aşa sunt fotbalul nostru, teatrul, cinematograful, toată arta noastră. cum ne hotărâm să facem ceva, imediat facem un pas înapoi şi ne întoarcem la poarta noastră. pe ecran, cum apare un cadru interesant, o temă interesantă, noi le dizolvăm imediat cu balele introspective ale eroului principal să începem să ne scuzăm! nimeni nu are nevoie de aşa ceva! trăim într-o altfel de lume! într-o lume în care nu trebuie să te explici! doar acţiune! ca la hollywood! iar dacă stai pe gânduri, rămâi în cur! ca toată arta noastră şi industria şi fotbalul vostru de căcat! (p.104)
mă uitam la nataşa şi mă gândeam: uite, dacă ne-am căsători, cândva, mai târziu,... am îmbătrâni... ce am face în afară de discuţii şi griji legate de casă? şi, în general, m-am gândit dintr-o dată, cum trăiesc bătrânii? voi putea face eu sex cu soţia mea bătrână...? probabil că atunci când se întâmplă asta între bătrâni, ei îşi imginează că ar fi tineri, adică ca şi cum toate aastea li s-ar întâmpla în tinereţe... părul, pieptul, picioarele... se uită unul la altul şi se văd cum arau atunci. altfel cum? da, câte trebuie să înveţi de la viaţă! mă uitam la nataşa şi încercam să memorez fiecare detaliu al corpului ei încă tânăr... poate am să am nevoie de amintirile astea...
un roman rusesc nostim, alert şi, de ce nu, profund pe alocuri.
poza de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu