poveşti si simboluri

mă mir că n-avem încă o traducere completă a cărţii o mie şi una de nopţi, una mai adunată decât cele 14 volume din bpt în versiunea lui de haralambie grămescu (la început cu clasicistul dumitru murăraşu) după varianta franceză a lui joseph mardrus şi coroborată cu varianta rusească, traducere admirabilă dar cu puncte-puncte în locul pasajelor licenţioase. probabil că asemenea anvergură editorială nu e de nasul editurilor româneşti. sau ale cititorilor...

în fine, cu cîteva cărţi neterminate la activ, m-am apucat de cele câteva volume pe care le-am găsit pe la anticariate. şi-am găsit, mai e nevoie s-o spun? comori.

acum vreau să scriu despre două poveşti necunoscute, care mie mi-au plăcut tare mult, dar pe care aici le prezint puţin subiectiv.

povestea tânărului şchiop şi a bărbierului
un tânăr din bagdad care urăşte femeile, vede una şi se îndrăgosteşte. cade bolnav de amor iar vindecarea i-o aduce o bătrână care-i înlesneşte întâlnirea cu iubita, fiica judecătorului. dar, tocmai când se pregăteşte de randevu, bărbierul care vine să-l facă frumos începe să vorbească fără oprire. nu doar că-l întârzie prin vorbăria lui - de la istoria lui ca bărbier, până la astrologie - dar îl urmăreşte pe tânăr până la întâlnire, dejucându-i tot amorul. tânărul, ca să scape de tatăl fetei, îşi rupe piciorul. se simte urmărit tot timpul, chiar şi când îşi spune povestea.

dincolo de aspectul amuzant - cu toţii întâlnim limbuţi care ne disperă - eu am văzut în bărbier vocea conştiinţei. educaţia primită de la părinţi şi care vine fără veste să ne bată la cap, care ne împiedică să ne facem plăcerile, ne trezeşte din toate reveriile noastre senzuale. care uneori chiar ne "atinge" s-o ţinem minte. care ne urmăreşte şi de care fugim tot timpul. dar oare nu dăm tot timpul peste ea? scăpăm oare până la urmă de bărbier? porumboiu zice că da.

istoria lui el-aşar
chiar fratele bărbierului din povestea dinainte, el-aşar (cămilă fătătoare), cu banii moşteniţi de la tată, nu reuşeşte decât să-şi cumpere ceva sticlărie pe care s-o vândă. şi tot aşteptând muşteriii, porneşte să viseze cu ochii deschişi, închipuindu-şi cât de bogat va deveni el de la sticlăria aceasta, ce norocos va fi şi cum se va căsători el cu fata vizirului, pe care, din poziţia lui, va cuteza chiar să-i dea un şut, într-o poveste minunată, dar numai poveste, căci tot visând, şutul lui oniric/real răstoarnă coşul cu sticlărie, adică-i trimite pe apa sâmbetei tot avutul.

cred că lecţia poveştii se referă la ce facem după ce dispare tot avutul iar visurile se risipesc, ţesătura dorinţelor noastre se face fum. ne întoarcem să-o ţesem iar?...

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol.2 (povestea dulcei prietene), ed. pt literatură, bpt, 1968, trad. d. murăraşu, 293 p