29 octombrie 2009

cum a fost la filb

ziua întâi a fost mişto.

m-aşteptam la lume mai multă, dar a fost destulă. evident, atracţia serii au fost cei doi scriitori străini:

zahar prilepin a citit foarte fain, cu patos. a avut o prezenţă impresionantă - solid, cu un parpalac de piele, ras în cap, ziceai că vine de pe o scenă rock, nu din rusia şi cecenia... despre romanul din care a citit - netradus în românia - sankya, editorul alexander ivanov a zis că ar cultiva speranţa, printre revoluţie şi război, dar din micul fragment citit - şi bine scris - nu s-a văzut. a, şi păcat că nu ştie engleză.

josé luís peixoto a fost o prezenţă foarte plăcută a discutat despre pessoa, despre persoana cititorului, despre jurnalism, iar la sfârşit, la autografe, a stat cu fiecare în parte la o scurtă discuţie şi a pupat toate fetele. pe lângă un scriitor bun, a ieşit la iveală un foarte bun relaţionist! eu, de pildă, am aflat că viziunea sumbră din nici o privire a trecut după nouă ani :)

pentru mine a fost interesant fragmentul citit de vasile ernu din noua lui carte. la fel fragmentul lui radu aldulescu, despre o femeie emigrantă ce trece graniţa. nu mi-au plăcut mini-povestirile lui iaru (la care lumea a râs).

au fost întrebări mai mult din partea publicului - unele bune - şi răspunsuri la fel. n-au fost timpi morţi, lucrurile au părut fireşti.

în general, ideea lecturilor (până la urmă, e un festival de literatură) mi s-a părut foarte bună - în locul discuţiilor sterile şi banale de anul trecut. la fel, reprezentaţia teatrală.

şi ca să scriu şi de puncte minus:
1. nu s-au dat (sau cel puţin eu n-am aflat) cărţile promise drept premiu pentru întrebările cele mai bune (eu n-am pus întrebări).
2. cockteilul de final anunţat a însemnat pentru participanţi de fapt nişte covrigi tari :(. dar înţelegem. e criză.
3. tema anunţată - new ways for the old literature - n-a avut nici o treabă cu discuţiile, sau a fost ceva prea subtil...

dar pe ansamblu, a fost un eveniment livresc excelent!

ionuca a scris aici, jane aici, gabi macovei a twitterit aici (pe #hashtagul #filb).

Un comentariu:

  1. aha...covrigi tari, care vra sa zica... :)
    sa stii ca pupatul e o chestie portugheza. cand faci cunostinta cu cineva sau te vezi pentru prima oara pe ziua aceea, iese cu 2 pupaturi. nu si intre barbati.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...