6 noiembrie 2009

fetişul mâinii


fetişul meu - nu doar erotic - este mâna. cântăresc oamenii după mâinile pe care le au. cât de îngrijite sunt, cât de fine, lungi sau boante, dibace sau inabile, vedete sau ruşinoase, jegoase sau curate, negre sau străvezii, lucioase sau descoamate... etc. sunt pentru mine un întreg univers. mi se pare că recunosc în mâinile unora mâinile altora, sunt fascinat de gesturile manuale. ador mâinile de pictori şi de poeţi (da, există aşa ceva!), de dirijori şi de balerine, de felul cum ţin unele femei pixul, cum se machiază, cum se încalţă, cum îşi trag rochia sau cum moşmondesc prin poşete. cum compostează biletele, cum apucă. îmi plac şi mâinile osoase de bătrâni, înţepenite, diforme şi sfrijite, dar care ar putea spune istorii întregi.
cele mai senzuale mişcări mi se par ale mâinii, atingeri, alinturi, mângâieri, apuceli, ciupeli, plesneli, zgârieli. ador cineaştii care pun camera pe mâinile actorilor, pictorii şi sculptorii care surprind gesturi, dansatorii care-şi dansează mâinile.
e universul meu secret şi accesibil tuturora.

şi când am descoperit în jurnalul lui julien green că s-a îndrăgostit în autobuz de două mâini care se ţineau de bară (una de fată, alta de băiat), am ştiut că ştie ce vorbeşte.

6 comentarii:

  1. Poiana lui Mayuma7 noiembrie 2009 la 12:02

    Salut din nou!Inseamna ca iti plac pinzele lui Rembrandt, un specialist al desenului miini, copiat la noi de un mare portretist, Corneliu Baba. Citeva chestii misto gasesti in albumul si monografia lui Pavel Susara.

    RăspundețiȘtergere
  2. ;)) Si mie imi plac mainile si ma uit mereu la ele cand intalnesc oameni noi. Imi place gestica in general, asa ca mainile cu degete lungi ma fascineaza...

    RăspundețiȘtergere
  3. cum ai incepe un roman despre maini? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @rayuela6 - o sa ma gandesc! mersi, e idee buna... :) macar inceputul.

    RăspundețiȘtergere
  5. heh ... nu stiu daca e tocmai un fetis . e mai degraba un criteriu la mine ... dar stiu ca ma uit in permanenta la mainile celor cu care interactionez si , in functie de ele , imi formez pareri pe care cu greu le mai pot schimba apoi . nu stiu cat de corect e ... dar o fac .

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...