20 de ani în nici 280 de pagini

dacă nepotul meu ar vrea să citească ce s-a petrecut de când aveam eu paisprezece ani până am făcut treizeci şi patru, i-aş recomanda, alături de cartea alinei mungiu, românii după '89, această carte a lui eugen istodor apărută în astă-vară.

sub ideea dicţionarului lui flaubert, scriitorul întocmeşte un repertoriu al politicii şi al societăţii civile româneşti de după lovitura de stat de-acum 20 de ani. priveşte înapoi cu multă ironie, deloc băşcălios şi cu mult talent literar. de pildă, asemeni lui cehov ce scrisese despre o viaţă în întrebări şi exclamaţii, istodor întocmeşte o listă de întrebări esenţiale ale românului preocupat de politică. iată câteva: cât este autobuzul până la turci? din turcia se ajunge în america? cât e viza pentru canada? pleci în congo dacă iese bombo? cine are sânii cei mai mari, simona sexual sau senzual? raicu e ghinionistă cu bărbaţii? se pot face bani din blog? monica columbeanu s-a sărutat cu o prietenă într-un club? serbăm sau nu halloweenul? am erecţie, dar nu cum ar trebui. ce să fac? cât timp va rezista relaţia mihaelei rădulescu cu oţil? e criză? de câte ori a divorţat silviu prigoană de adriana bahmuţeanu? cât e potul ăl mare la loto? unde e elodia? (p.102-103)

găsim articole de dicţionar ca america, biserica, chinezi, câinii, demiterile, demisiile, femeia, greaua moştenire, justiţia, lege şi tocmeală, lichelele, luminiţa de la capătul tunelului, mogulii, periuţa de dinţi, săpunul, personajul de pimă pagină, personajul de trei minute, românul etern, scandaluri, vin ai voştri, pleacă ai noştri etc.

şi pentru că se apropie alegerile, şi pentru că există o listă a personajelor "importante", iată ce se spune despre cei doi, la categoria de primă pagină: tipic carierist. păi, să fii tu ambasador al sua din partea partidului tău şi să trimiţi un fax, prin soacră, adversarului ajuns la putere? oportunism se numeşte mai bine. şi iar te pui bine, după patru ani, cu oamenii pe care-i trădaseşi. se numeşte abilitate, insistenţă. "prostănac" l-a numit ion iliescu, după ce a fost ministru de externe, înfrânt în cursa pentru bucureşti de către băsescu şi ajuns şef de partid. în 2008 devine preşedinte al senatului şi, recroindu-şi legea special, om în consiliul de apărare al ţării. promisiunile lui privind ajungerea româniei pe lună şi plata a câte 20 000 de euro către românii ce se întorc în ţara aceasta minunată rămân nişte prostovănii. (p.156): a ras tot, când şi-a propus, în politică. autoritar de pe vremea când era ofiţer de marină. cu o mimică dezinvoltă ca ministru al transporturilor (1991-1992, 1998-2000). omul gesturilor simbolice, şocante, spectaculoase: autosuspendarea pentru ca parchetul să-l poată ancheta, candidatura din senin la primăria capitaleişi intrarea, cu lacrimă, în cursa pentru preşedinţie în 2004. preşedinte pd, copreşedinte alianţa da, împreună cu stolojan. primarul bucureştiului (2000-2004), în care calitate face curat pe străzi de dughene şi câini vagabonzi. omul gesturilor meschine: îşi atribuie legal, dar imoral o casă şi o bagă pe elena băsescu în politică. preşedinte al româniei, greşit, preşedinte-jucător al româniei, creînd o sarabandă de divergenţe cu prim-ministrul tăriceanucâteva încercări vehemente de a reforma sistemul politic şi multe întâlniri la restaurantul golden blitz, toate amestecate aducându-i suspendarea de către parlament în 2007. trecând peste acest impas, redevine preşedinte al româniei, premiat cu ceea ce-şi dorea de la începuturile prezidenţiei: conducerea guvernului, a guvernului boc. în 2009. (p.151-152)

o carte care m-a făcut să-mi amintesc lucrurile care-au preocupat timp de 20 de ani lumea românească. şi pe mine, până de curând, din nefericire. încap în nici 300 de pagini.

eugen istodor, dicţionarul ideilor fixe. după 20 de ani, editura polirom, iaşi, 2009, 280 pagini