un malström nemţesc fabulos

de unde ştiu de carte?
de pe facebook, de la andrei anastasescu. apoi luată de la gaudeamus.

cum e la citit?
primele 20 de pagini nu-ţi zic ce anume citeşti. te-ndeamnă chiar s-o pui deoparte. dar ai face mare greşeală.

austerlitz?
nu e vorba de bătălia cu napoleon, nu-i o carte istorică, aşa cum m-a întrebat un necunoscut, citindu-i titlul. e vorba despre un personaj englez cu acest nume.

care-i subiectul?
despre toate şi nimic. povestea povestitorului este despre acest austerlitz, preocupat de foarte multe lucruri, dar mai ales de istoria sa personală - cine-i sunt părinţii.

cum e subiectul?
genial. scris fabulos. cu digresiuni mai bune decât în foucault-ul lui eco, care încep de la de ce e aşa arhitectura gărilor din belgia? ce se punea în ochii fetelor peţite ca să strălucească? cum îl chema de fapt pe fred astaire? de ce sunt moliile cei mai interesanţi fluturi? care e istoria gării liverpool? ce s-a-ntâmplat cu evreii din cehia în al doilea război mondial? până la frumuseţile verzi ale pragăi.

impresia?
nici nu ştii când treci de la una la alta, sebald te duce pe nesimţite şi nu te simţi dus, simţi că ieşi câştigat, nu doar c-o lectură, ci şi c-o experienţă, un melanj alchimic de istorie, eseu, poezie, ironie, seriozitate, deloc kitsch, ci până la urmă ARTĂ, căci emoţionează. ca o excursie de 279 pagini în trecutul istoriei europene. au mai făcut-o fireşte, şi alţii, ştiu. dar nu aşa. ca wienfried georg sebald. care din păcate, a murit într-un accident de maşină nu demult de când îşi încheiase capodopera. căci nu e doar un über roman nemţesc, ci şi o capodoperă a literaturii germane contemporane (2001).

citiţi-l, vă rog!

un mic fragment?
existenţa în afara timpului, a spus austerlitz, un mod de existenţă până de curând valabil în ţinuturile înapoiate şi uitate ale propriei noastre ţări, la fel ca odinioară pe continentele încă neexplorate de peste mări, funcţionează în continuare în paralel chiar şi într-o metropolă a timpului cum este londra. morţii nu se află oare în afara timpului? sau muribunzii? sau bolnavii care zac la ei acasă sau prin spitale - şi nu doar ei? fiindcă e suficientă doar o doză de nefericire personală, pentru a ne trezi separaţi de orice trecut sau viitor. de fapt, a spus austerlitz, n-am posedat niciodată un ceas, fie el un deşteptător, n ceas de buzunar sau măcar unul de mână. mi s-a părut întotdeauna ridicol să port un ceas, ca fiind ceva bazat pe o minciună, poate pentru că un impuls lăuntric, pe care n-am reuşit să-l înţeleg niciodată, m-a făîcut mereu să mă împotrivesc puterii timpului şi să mă ţin deoparte de aşa-zisa actualitate - cu speranţa, îmi spun astăzi, a adăugat austerlitz, că pot alerga înapoi după el, şi că colo voi regăsi totul ca şi înainte, sau mai presi, că toate momentele coexistă în paralel, respectiv că nimic din ceea ce povesteşte istoria nu este adevărat, că cele întâmplate nu s-au întâmplat, ci se întâmplă chiar în momentul în care ne gândim la ele, ceea ce pe altă parte, desigur, deschide perspectiva dezlantă a unei suferinţe neîncetate şi a unei cazne ce nu se mai sfârşeşte. (p.98)

a, v-am zis că are şi poze?
o recenzie video în franceză a cărţii (şi-un extras în germană) mai jos.

winfried georg sebald, austerlitz, editura curtea veche, bucureşti, 2008, traducere (foarte bună) de irina nisipeanu, 279 pagini
coperta (ce nu te face-n veci să cumperi cartea) de griffon and swans