romanele lui Balzac nu sunt balzaciene

când veneam iernile în vacanţă, din studenţia bucureşteană la constanţa, mă delectam cu zecile de romane ale lui balzac, culese de prin anticariate. intrând astfel în memoria mea afectivă hibernală.

mi-era dor de un roman mai puţin celebru, de-ale cunoscătorilor - diamante ascunse în monturi ieftine. un astfel de roman este

pescuitoarea în apă tulbure (la rabouilleuse).

n-am de gând să povestesc romanul, deşi în a doua jumătate, m-a ţinut cu sufletul la gură. spun doar că e vorba despre o mamă care-şi iubeşte mai mult un fiu (care nu merită, un soldăţoi grobian), decât pe celălalt (care merită, un pictor). e vorba despre viaţa înapoiată a unui orăşel vechi de provincie, issoudun, unde cei trei vin să-şi ia o moştenire. în acest orăşel la loc de cinste sunt gura lumii şi foamea după bani. iar totul se sfârşeşte, evident, cu un duel.

dar nu povestea contează la balzac, aşa cum cred criticii unii critici care cad pe spate şi ohtează din rărunchi, gâtuiţi ce mare! ce geniu!, oferind felurite grile de lectură, ci încercarea lui balzac de a explica lumea descrisă. este delicios la acest om cum vrea el să găsească resorturile ascunse ale mersului societăţii. capacitatea lui de a oferi reţete - în genul literaturii motivaţionale de azi - pentru reuşita în viaţă. ambiţia de a judeca lumea în care trăieşte, condamnând-o: după părerea mea, se pot trage de aici multe învăţăminte atât în ce priveşte Familia, cât şi în privinţa Dragostei materne. oricât de apropiată şi oricât de blândă ar fi mama, ea nu e capabilă să ţină locul tatălui, aşa cum Femeia nu urcă la tron în locul Regelui, şi dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar rezulta o fiinţă monstruoasă. (pe corecţii politic îi va lua tremuratul)

mi-au plăcut stângăciile literare din roman, viteza cu care scriitorul scapă de personaje, odată ce şi-au atins scopul, digresiunile vădit didactice care "strică" simetria romanului, ruşinea ce-l apucă atunci când trebuie să vorbească de viaţa sexuală a personajelor, mai ales când aceasta e perversă rău, doinţa de a scrie un roman mai bun decât cele ale lui eugène sue. şi multe altele care-l fac pe Balzac mai om, mai scriitor, mai apropiat.

dar cel mai uimitor pentru mine este speranţa lui Balzac că binele va triumfa, că tinerii cu talent real şi fire aleasă reuşesc în viaţă, că există acolo sus Dumnezeu care aranjează până la urmă lucrurile (pe corecţii politic îi va lua iar tremuratul). şi că oamenii lui Balzac sunt la fel ca oamenii de azi - aşa că mie, ca odinioară, nu-mi rămâne decât să mai iau câteva lecţii de viaţă de la un geniu. din păcate, uitat.

câteva amănunte faine:

- pe mormântul unei femei romane scria domum serviavit, lanam fecit (vedea de casă şi făcea lână)

- v-aţi întrebat vreodată care sunt forţele sociale ce determină vocaţia? sau de ce nepoţii îi moştenesc fizic pe bunici mai mult decât pe părinţi?

- există 3 ordine ale mizeriei: mizeria stedenţilor, a bătrânilor şi a poporului

- interesul e geniul banului

- lume înţelege că, în viaţă, interesele trec înaintea sentimentelor

honoré de balzac, pescuitoarea în apă tulbure, traducere de virgil teodorescu, în comedia umană, vol. 6, editura univers, bucureşti, 1987, 284 pagini 
coperta de val munteanu

ilustraţiile la volum sunt de oreste cortezzo şi murray smith.