22 februarie 2010

capodoperele mele cinematografice. umberto d.

nu ştiu dacă sunteţi consumatori de film italian, dar eu ador umberto d. - un film de autor al lui vittorio de sica din 1952.
mie mi se pare că e unul din filmele de referinţă despre drama bătrâneţii, alături de fragii sălbatici ai lui bergman.

umberto domenico ferrari este un pensionar italian care are o pensie de mică şi o datorie de 15 000 lire la proprietăreasa imobilului în care a locuit 20 de ani - o cutră parvenită. locuitul aici devine un infern şi singurele mângâieri i le dă bucătăreasa maria căreia-i plac soldaţii şi câinele flike căruia nu-i place laptele.

două dintre scenele filmului mi se par geniale pentru arta cinematografică. una este aceasta, când umilinţa cerşitului e de neacceptat, chiar cu preţul morţii.


cea de-a doua scenă e cea despre sinucidere. pentru că nu se poate despărţi de câine, bătrânul umberto se gândeşte să moară împreună. evident, câinele are un şoc şi fuge.



fericit c-am făcut rost de film, graţie lui adi.

4 comentarii:

  1. Oh, ce m-ai electrocutat la coarda sensibila:)) Ai vazut si Ladri di biciclette? Vittorio De Sica rules!:D
    Defapt sunt innebunita dupa filmele vechi italienesti, au un charm aparte:) Ca sa nu il mai mentionez pe Tornatore si Bertoluci... Nuovo cinema Paradiso e un must see!Dar sunt convinsa ca l-ai vazut deja...

    RăspundețiȘtergere
  2. hotii.. i-am vazut demult, trebuie din nou. nu, n-am vazut nuovo cinema paradiso :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Am aflat de film de-aici, l-am văzut & mi-a plăcut mult. Tnx de recomandare (fie ea şi indirectă)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Andreea - ma bucur ca l-ai descoperit si ca ti-a placut! asta ma face sa mai scriu si despre alte dintre capodoperele "mele".

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...