literatura ca mijloc pentru devenire

piticul de vineri

în banchetul, platon spune prin vocea diotimei următoarele: pornind de la frumuseţea lucrurilor din lumea noastră pieritoare, urcăm treaptă cu treaptă la faptele frumoase, apoi de la acestea la învăţăturile frumoase, pînă cînd ajungem la învăţătura despre Frumuseţe. aici, în sfârşit, aflăm ce este Frumuseţea cu adevărat. iar "dacă este vreun ţinut al vieţii în care merită să trăieşti, acesta este: ţinutul în care ne aflăm în faţa Frumuseţii înseşi."

eu nu cred în concepte absolute ca Frumuseţe cu F mare. cred în schimb în frumuseţea cu f mic şi în ajutorul pe care ni-l dă în devenirea noastră (spre ce anume e o altă discuţie).
eu cred că fiecare întâlnire cu frumuseţea emoţionează, produce în organismul nostru acea reacţie fizico-chimică care ne trans-formă. ne scoate din platitudinea existenţei şi ne trage în realitatea ei "ireală". iar dacă mai e-nsoţită şi de un gând profund, gata catharzisul. nu cred ce spune houellebecq cum că omenirea nu a avut, în afară de procreaţie, nici un scop imanent. eu aş adăuga că îl are pe cel al admirării frumuseţii.

aici intră, în cazul meu, literatura. prin literatură, intru într-o lume mimetică, asemenea celei în care trăiesc, ca să găsesc aici frumuseţi ce mă emoţionează (ştiinţele cognitive spun că fără emoţie nu există memorie). iar dacă în clipa lecturii autorul mai pune alături şi-un gând profund, în clipa următoare am devenit altul. la fel cum în experienţă, femeia frumoasă din secunda unu e imaginată dezbrăcată în secunda doi. (iubită în secunda zece.)

de unde rezultă două condiţii ale literaturii:
- frumuseţea
- gândul profund