mi-aduc aminte cum, răsfoind prima carte tradusă la noi de philip roth, complexul lui portnoy prin '98, am rămas siderat de titlurile capitolelor nebun după pizdă sau pur şi simplu laba. citeam deci ceva rar, aşa c-am cumpărat cartea. a fost mişto, tare amuzantă despre un adolescent evreu ce-şi retrăieşte adolescenţa şi tinereţea pe canapeaua unui psihiatru.
de-atunci n-am mai citit nimic de el, deşi harold bloom - un critic/cititor care mie-mi place foarte mult -îl consideră the best writer in america today, alături de delillo, pynchon şi cormac mccarthy.
nici asta n-o citeam dacă n-o primeam de ziua mea de la ciprian. aşa c-am purces. m-aşteptam la acelaşi mişto, dar nu. aceeaşi savoare a povestirii, dar mai aşezată, potrivit înţelepciunii acumulate odată cu vârsta personajului/autorului.
pe scurt, intriga nu e mare lucru: un bătrân scriitor ajunge în new york şi cunoaşte un cuplu. se îndrăgosteşte de femeie. în paralel, din cauza acestei femei cunoaşte şi un biograf obsedat de secretul unui alt scriitor, modelul din tinereţe al bătrânului.
"oare cantitatea de suferinţă alocată unui individ nu este îndeajuns de teribilă şi aşa, fără amplificarea ficţională şi fără a conferi lucrurilor o tărie care în viaţa reală e efemeră şi uneori chiar invizibilă? pentru unii nu. pentru unii - foarte, foarte puţini - această amplificare, apărută şi crescută în mod neclar din nimic, constituie unica lor certitudine, iar netrăitul, presupusul, odată aşternute în întregime pe hârtie, reprezintă o viaţă al cărei înţeles ajunge să conteze cel mai mult." (p.148)
ce mi-a spus mie cartea?:
că atunci când îmbătrâneşti şi nu mai înţelegi lumea care te înconjoară, oricât te-ar trage aţa să petreci tinereşte, e mai bine să te retragi asemenea eremiţilor indieni (în viaţa unui brahman, după etapele formării, şi cea de cap de familie, urma ascetismul) pentru a-ţi pregăti sfârşitul.
mi se pare dramatic personajul lui roth, rupt între dragostea faţă de tânără, infirmităţile vârstei - cancerul de prostată, incontinenţa - şi datoria faţă de vechii prieteni şi faţă de fostul său maestru literar. mi se pare o lecţie pe care să o învăţăm din timp, înainte de-a ajunge acolo.
cam atât. oricum, un roman mai slab decât complexul lui portnoy, dar mult mai bine scris. deh, experienţa!
"sfârşitul e atât de imens, încât e o poezie în sine. nu e nevoie de multă retorică. ajunge s-o afirmi cu simplitate." (p.153)
şi fragmentul de aici.
philip roth, fantoma iese din scenă, editura polirom, iaşi, 2010, 286 pagini, traducere de cristina panaite
coperta de laurenţiu midvichi
roth merita citit in original. asa cum spun mereu despre cei pe care-i putem citi si altfel decat prin traducere, cum ar veni.
RăspundețiȘtergerecitesc acu "portnoy's complaint" si e absolut delicios. ("cunt crazy")
nu pricep !
RăspundețiȘtergereai ramas siderat sau ti-ai revenit ulterior ?
imi amintesc acum vreun an jumate ca cineva zicea vis-a-vis de romanul lui roth ( in general ) ca e vorba de o radiografie a vietii ?
se pare ca atunci cind suntem prezentati in/din exterior e mai simplu . sau poate mai complicat . ca si in arta .
contrastul " realitatii interioare" este adesea un altul .. sa-i zicem decent : socant !
Portnoy (era sa scriu pornoy) m-a facut sa lesin de ras, dupa socul initial. Si dintre cele patru - cred - Roth citite pana acum e de departe preferatul. De asta noua sunt curios, dar mai e timp.
RăspundețiȘtergere@als: off with their heads, imho.
RăspundețiȘtergere@strelnikov: vad k esti 'under the influence' of burton's 'alice' ;P
RăspundețiȘtergerestiu ce-o sa fac: o sa citesc memoriile lui claire bloom (sotia lui la un mom. dat), care e scathing - se pare - in leg. cu roth, & apoi ii intreb dk le-au citit :)
buna tactica [desi raman adeptu ghilotinei], are huxley un mic eseu delicios - conxolus - unde zice smth similar: mergeti la nush ce manastire de pe langa roma, studiati atent o ora frescele obscurului conxolus [e un nume cu incredibila, misterioasa rezonanta] p'orma toti amatorii de pictura italiana o sa va manance din palma. cool.
RăspundețiȘtergereEu cred că e o comparaţie de genul ”mere cu pere”. Vorbeşti de cărţi din registre diferite, iar intre ele există o istorie de romane, mai bune, mai slabe, mai bine scrise :)
RăspundețiȘtergere@strelnikov: deci 'conxolus', thx, o sa retin; presupun k are leg. cu 'locus 'x'olus' (vezi raymond r.), deci imi place si mai mult... :)
RăspundețiȘtergereps hm, pt mine ghilotina conoteaza rev. franceza (the horror! the horror!), asa k recursul la ea intimpina din partea mea a resounding NO.
prefer metoda - infinit mai eleganta - a sabiei, maria stuart-like ;P
Apropo de Claire Bloom: descrierea relatiei ei cu Philip Roth e, dupa mine, partea cea mai buna a memoriilor (altminteri, cartea e destul de modesta din punct de vedere literar). Interesant e, mai ales, portretul pe care i-l face Bloom lui Roth: un tip inteligent, profund, depresiv, egoist, pe cit de generos, pe atit de carpanos, cu un simt al umorului brici, cu un self-esteem ridicat si cu o sexualitate cam sumbra.
RăspundețiȘtergereDupa memoriile lui Claire Bloom ("Leaving a Dool's House") am citit si "Patrimony" (carte autobiografica a lui Philip Roth despre ultimul an de viata tatalui sau - perioada de dinaintea casatoriei cu Claire Bloom). Asa ca, si mai interesant mi s-a parut sa citesc despre aceleasi evenimente din perspective diferite. Mult diferite :))
Oricum, din cele vreo citeva carti de Roth pe care le-am citit (vreo 5), cel mai mult mi-a placut "Pastorala americana"...cu acelasi Nathan Zuckerman in rol de narator.