ştirea de pe strada salcâmilor

raiul găinilor mi s-a părut un titlu total nepotrivit pentru o carte, însă când am văzut traducerea în franceză, mi s-a părut genial: le paradis de poules.

de asemenea, sunt o babă comunistă. am abandonat-o după douăzeci de pagini, nu mă interesau gândurile unei babe nostalgice.

dar am făcut o nouă încercare cu raiul găinilor.

la început încântat de limbajul neaoş şi amuzant (a fost asemuit cu-al lui creangă) al autorului/personajelor, am tot aşteptat să se-ntâmple ceva, să aflu ceva, în afara de bârfele mici de cartier românesc post-comunist.

şi-a trebuit s-ajung pe la pagina 140 ca să aflu de fapt despre metafora titlului, în legătură cu un vis al lui relu covalciuc despre găinile somniei sale cum se nasc ele din spuma mării, cum el e dumnezeul lor şi vrea să le dea paradisul dar dă de un infern colcăitor.

mi s-a părut povestirea cea mai bună (de fapt, capitolul vii), însă de ce a trebuit să le parcurg şi pe celelalte nu prea am înţeles - astfel de conversaţii aud zilnic în troleibuz la pensionarii "bucureşteni" aduşi de ceauşescu de la ţară. unde-i aici arta - sau oi fi eu imun?

dar să revenim la capitolul cu pricina. povestirea mi s-a părut exemplară, relu covalciuc e un fel de erou mitic căruia i se dăruieşte o minune:

şi-atunci, măi frate, a început marea să se zbuciume şi mai tare, parcă lătra. lătra şi făcea spume. "bă relu covalciuc, da' prost mai eşti!", îmi strigă batjocoritor vocea care nu demult fusese mieroasă. şi dă-i râsete deşănţate. râsete cu spume. mie, ce să spun, mi se făcuse cam ruşine că picasem de fraier, dar asta era, încercam să fac pe niznaiul. iar spuma, să fiu al naibii!, o dată aruncată pe mal se trasforma în găini. găini albe, lucioase, cam la cinci kile bucata. într-o jumătate de oră, s-a umplut plaja de găini. cât te ţineau ochii, numai şi numai găini. se plimbau liniştite de ici, colo, scurmau, ciuguleau - ezact ca găinile mele din ţarc... "ale tale sunt toate, relu covalciuc", îmi spune prima voce, liniştită. "le vezi, omule?" dau din cap că da. "ale tale sunt toate, omule! să te porţi frumos cu ele!" dau din cap că da, că o să mă port frumos cu ele. (p.137-138)

relu covalciuc se trezeşte şi are o idee - să facă o bucurie găinilor. la un moment dat chiar îşi doreşte să fie găină:

mi-ar fi plăcut să moţăi cu capu-n pene, să mă doară în cur de toţi şi de toate, să nu mă mai cicălească nimeni şi să nu-mi trebuiească nenorocita asta de pensie. să nu mai am de plătit telefonul, curentul, gazul, apa şi cablul. să nu merg să votez. să nu mă enervez la ştiri. vă daţi seama ce minunată-i viaţa de găină? te plimbi de ici, colo cât e ziulica de lungă, fără grabă şi fără griji, mai ciuguleşt un viermişor, un grăuncior ascuns sub o surcică, te uiţi chiorâş cum trece avionul de stropit... puteţi să râdeţi, dar în dimineaţa aia, buimac de somn, m-am pomenit rugându-mă: "doamne-dumnezeule, dacă există un rai al găinilor, te rog să mă duci şi pe mine acolo". (p.143)

eu m-am gândit că-i o dorinţă umoristico-tragică să ajungi să-şi doreşti, ca român, să fii prost ca găina. bulgakov a descris viaţa de câine, kafka, de gândac, roth "viaţa" de sân, unii se gândesc să fie organe sexuale, dar mie nici prin gând nu mi-a trecut să devin vreodată găină. nici măcar în paradisul unor asemenea dobitoace. care se va dovedi că nu există - însă infern de găină, da.

drept concluzie, o carte amuzantă, uşurică, de weekend. cu un excelent capitol, cum spuneam. şi se pare (a scris micawber despre proză cu amănuntul) că fiecare volum de dan lungu are bijuteria lui.

dan lungu, raiul găinilor, editura polirom, iaşi, 2004, 196 pagini coperta de ionuţ broştianu

saitul autorului aici.