dac-aţi văzut filmul agora, acest roman nu e o surpriză. acţiunea se petrece taman în vremurile alea, apar chiar câteva personaje alexandriene - chiril, hipathia.
romanul a câştigat premiul internaţional pentru ficţiune arabă - un fel de booker arab, a fost comparat cu codul lui davinci (dar e mai bine scris), cu numele trandafirului (dar e mai puţin fandosit decât eco).
romanul reprezintă incursiunea unui personaj, călugărul hypa, în orientul secolului iv-v (antiohia, ierusalim, alexandria), în care zarvele religioase, ereziile şi apostaziile erau la modă - ceea ce face romanul pasionant (nestorianismul, arianismul). dar cu adevărat importantă este lupta lui hypa cu sine însuşi, cu jumătatea lui demonică, ci dragostea, cu iubirea creştină, cu întrebările sale fără răspuns, cu chingile credinţei - pentru a ieşi din ele, pentru a fi liber.
încercarea autorului - director al arhivelor din biblioteca din alexandria - este de a stabili ce înseamnă a fi om, dincolo de filozofie şi credinţă (evident, islamic fiind, utilizează pentru aceasta creştinismul). de discutat cum te poţi pronunţa "liber" contra creştinismului, dar cum o faci contra islamului, eşti linşat...
cuvintele fac cu trupul omului ceea ce nici o medicină nu este în stare să facă, căci ele sunt viaţă fără de moarte, care nu piere odată cu pieirea celui care le-a vorbit sau le-a scris (p.302)
Tatăl ceresc e o esenţă abstractă răspândită în toate aceste credinţe ale fiinţei umane... El stă mai presus de cuvântul "esenţă", mai presus de cuvintele "natură" şi "fire", mai presus de puterea noastră de cunoaştere. este prea departe de noi şi noi suntem atât de departe unii de alţii! pentru că suntem sclavi ai himerelor noatre. esenţa divină însăşi nu este decât o himeră şi teamă necunoscută pe care noi înşine am născocit-o, am crezut în ea, certându-ne pentru această născocire a noastră şi sortiţi să ne războim între noi până în veacul veacurilor, în numele ei. va veni ziua în care fiecare om va avea propria lui credinţă, deosebită de a semenului de lângă el şi, atunci, lumea întreagă îşi va pierde temeliile, iar legea va dispărea... atunci va să îmi primesc învierea singur, în chilia însingurată a mea. (p.363 - 364)
o carte pasionantă, cum spuneam.
o părere egipteană aici.
youssef ziedan, azazel, îngerul răului, editura trei, bucureşti, 2010, traducere de dumitru chican, 402 pagini
coperta de faber studio
saitul autorului aici.
romanul a câştigat premiul internaţional pentru ficţiune arabă - un fel de booker arab, a fost comparat cu codul lui davinci (dar e mai bine scris), cu numele trandafirului (dar e mai puţin fandosit decât eco).romanul reprezintă incursiunea unui personaj, călugărul hypa, în orientul secolului iv-v (antiohia, ierusalim, alexandria), în care zarvele religioase, ereziile şi apostaziile erau la modă - ceea ce face romanul pasionant (nestorianismul, arianismul). dar cu adevărat importantă este lupta lui hypa cu sine însuşi, cu jumătatea lui demonică, ci dragostea, cu iubirea creştină, cu întrebările sale fără răspuns, cu chingile credinţei - pentru a ieşi din ele, pentru a fi liber.
încercarea autorului - director al arhivelor din biblioteca din alexandria - este de a stabili ce înseamnă a fi om, dincolo de filozofie şi credinţă (evident, islamic fiind, utilizează pentru aceasta creştinismul). de discutat cum te poţi pronunţa "liber" contra creştinismului, dar cum o faci contra islamului, eşti linşat...
cuvintele fac cu trupul omului ceea ce nici o medicină nu este în stare să facă, căci ele sunt viaţă fără de moarte, care nu piere odată cu pieirea celui care le-a vorbit sau le-a scris (p.302)
Tatăl ceresc e o esenţă abstractă răspândită în toate aceste credinţe ale fiinţei umane... El stă mai presus de cuvântul "esenţă", mai presus de cuvintele "natură" şi "fire", mai presus de puterea noastră de cunoaştere. este prea departe de noi şi noi suntem atât de departe unii de alţii! pentru că suntem sclavi ai himerelor noatre. esenţa divină însăşi nu este decât o himeră şi teamă necunoscută pe care noi înşine am născocit-o, am crezut în ea, certându-ne pentru această născocire a noastră şi sortiţi să ne războim între noi până în veacul veacurilor, în numele ei. va veni ziua în care fiecare om va avea propria lui credinţă, deosebită de a semenului de lângă el şi, atunci, lumea întreagă îşi va pierde temeliile, iar legea va dispărea... atunci va să îmi primesc învierea singur, în chilia însingurată a mea. (p.363 - 364)
o carte pasionantă, cum spuneam.
o părere egipteană aici.
coperta de faber studio
saitul autorului aici.
daca trebuie sa ma gindesc pentru un moment cum este : "islamic fiind " si utilizind crestinismul ( deci perspectiva ) ..
RăspundețiȘtergereas zice fara prea multe retineri ca in scoala poti sa faci proba la exemplu . incepind chiar cu domnia sa raposatul alexandru cel mare si importanta "centrului spiritual" -
influenta romanica .. rivalitatea dominantei eleniste - peste leaganul cultural ..
mesopotamia ..
scufundarea asiriei si babilonului ..pina la israeliti si judei ..
si de ce s-or suparat si ofticat unii pe ceilalti dintotdeauna .
si, iata ..tot asa . cam toata paleta de intimplari .
p.s. apoi lumea nu se duce pe riul cel de veci atita timp cat sunt scoli si carti, nu ?
zic asa .. in pofida tam-tam-ului providential .
a, si asta cum reuseste omul sa fie bun .. e mai cu dichis . nici simplu si deloc complicat .. numai aparent !