FÂL- FÂL! Încerc eu să mă ridic de la pământ şi cât am clipit am şi ajuns la jumătate de metru în aer. Luat prin surprindere de sensibilitatea acestor membre exterioare pe care le pot mişca şi controla ca pe mâini, m-am speriat un pic, suficient însă pentru a uita să-mi văd de fâlfâit şi să revin destul de brusc cu picioarele pe pământ. Într-un parc al cărui nume mi-a rămas necunoscut am găsit pajiştea de care aveam nevoie. Când eşti începător nu-i bine să zbori printre blocuri. Am mers pe iarba perfect nivelată şi scurtă până în centrul acestui parc drept ca un covor. Niciun dâmb. Niciun copac. Aproximativ treişpe adolescenţi cu aripi şi ei echipaţi însă pentru un zbor profesionist, după cum se pare, stau în dreapta mea, aşezaţi în fund, direct pe iarbă. Stau în cerc şi se ţin de mâini. Îi văd clar de unde sunt poziţionat. Văd totul în jur. Mă întorc şi îi privesc cu ochiul de la spate. Fără să se întoarcă, o fată îmi face cu mâna. M-am bucurat descoperind acolo, în răspunderea la un interes, fie el si cel mai nesemnificativ, efectul educaţiei. Apoi şi-au arcuit cu toţii spinările, aplecându-se spre centrul cercului. M-am tras înapoi când această floare cu petale umane şi-a întins toate cele douăzeci şi patru de aripi şi apoi a început să se ridice de la pământ fără ca adolescenţii să se despartă sau să se scoale în picioare în timpul acestei decolări. Au continuat să stea jos. Pe măsură ce se ridica, grupul devenise un simplu cerc de carne, pentru ca în scurt timp să dispară cu totul. Două săptămâni voi putea zbura peste tot. Mai întâi de toate trebuie să urmez nişte cursuri de zbor, în compania unui instructor. (george vasilievici, viseptol, roman nepublicat)
suna tare fain! imi place si ideea!
RăspundețiȘtergere