este borges emoţional?

lecţia de literatură (urmare de aici)

multe persoane nu gustă deloc proza lui borges (citim bórhes, nu borhés, cum am auzit recent la un jurnalist cultural). după unii, este lipsită de emoţie. cel puţin, de emoţia pe care ei o-ntâlnesc în romane - în faţa dragostei, a frumosului descrierilor, a stilului, a duioşiei sau ironiei etc. însă la borges, chiar lipsesc toate acestea?

să luăm un exemplu de povestire, din volumul cartea de nisip, despre care borges însusşi spune: este cea mai bună carte a mea de nuvele pe care am scris-o. povestirile sunt spuse simplu, deşi ele nu sunt deloc simple; din moment ce nu există lucruri simple în univers, totul este complex. eu le deghizez în povestiri simple. de fapt le rescriu de vreo 9 sau 10 ori, până când îmi dau sentimentul de a fi fost scrise într-un mod neglijent. încerc să fiu cât se poate de banal. (borges despre borges, ed. dacia, cluj, 1990)

undr

introducerea are un artificiu literar: cele ce urmează ar fi scrise în 1615, însă autorul lor, un oarecare adam din bema, a trăit în sec.11.
- paradoxal, ce scrie acest adam, nu?

un neam nordic medieval se ocupă mai mult cu războiul: urnii. nu ştiu scrie, însă scrijelesc slovele ca pe rune. şi ca totul să nu pară ca din cărţi, în povestirea lui adam intră un personaj "real" - un martor. pe acest martor, adam l-a întâlnit pe lângă un templu (ce templu, nu ştim).

focul de lemn se stinsese; prin crăpăturile ciudate ale zidului se strecurau frigul şi zorii. afară în zăpadă se aşterneau, probabil, urmele tăinuite ale lupilor suri care aveau să sfâşie trupurile păgânilor sacrificaţi celor 3 zei. (p.285)

nu aflăm nimic de aici - cine făcuse sacrificiul şi când? cine erau zeii? cert e: la mijloc sunt taine.

vorbeşte apoi martorul. aflăm despre el un element important - el caută la aceşti urni Cuvântul. în căutarea acestui Cuvânt, poposeşte la un fierar pe nume Orm. de la care află că va trebui să fie răstignit, toţi străinii au această soartă. e luat pe sus, ajunge în sat şi vede Cuvântul simbolizat prin 3 stâlpi: unul galben cu un peşte în vârf, unul roşu cu un disc, apoi şi alte chestii hieratice. vede apoi un rege muribund, lângă care cineva spune Cuvântul (pe care martorul nu-l înţelege), urmat de o muzică paradisiacă. 

până acum suntem într-un labirint literar, din care nu avem indicii clare, suntem în aceeaşi situaţie ca personajul-martor care nu înţelege nimic. dar ştim că trebuie să se întâmple ceva.

- am jurat să nu dezvălui Cuvântul, se iveşte un poet. trebuie să-l cauţi singur. să ne grăbim, căci viaţa ta e în primejdie, ai auzit Cuvântul (p.287)

iar martorul fuge în lume, să-l găsească singur. iubeşte, luptă, păcătuieşte etc. (eat, pray, love). Trăieşte. 

apoi se întoarce la poet. căruia îi povesteşte viaţa. vine, evident, întrebarea, din partea poetului:

- ce ţi-a dăruit prima femeie pe care ai avut-o?

- totul.

- tuturor viaţa le dă totul, dar cei mai mulţi nu-şi dau seama de asta. apoi îi cântă Undr (minune), Cuvânt pe care acum martorul îl înţelege:

m-am simţit învăluit de cântul omului care murea, dar în glasul şi în strunele lui mi-am văzut propriile restrişti, sclava care mi-a dăruit prima iubire, oamenii pe care i-am ucis eu însumi, dimineţile înfrigurate, zorii ce se revarsă asupra apei, vâslele. am luat harfa şi am cântat cu un alt cuvânt. (p.288)

- e viaţa unui om o minune?

- fiecare ne cântăm Cuvântul la bătrâneţe?

- este vreo legătură între cuvânt şi cânt? (ştiaţi că grecii antici îşi cântau vorbirea)

- ne rezervă viaţa totul, astfel ca la bătrâneţe să ne cântăm, fiecare, Cântecul?

- au vechile culturi cântecele lor, pentru noi de neînţeles?

- stilistic, pot crea cuvintele simple emoţii?

- poate face o povestire dintr-un adevăr banal un prilej de meditaţie şi emoţie?

jorge luis borges, undr, în opere 2 (aleph. făuritorul. relatarea lui brodie. cartea de nisip. memoria lui shakespeare), editura univers, bucureşti, 1999, traducere de cristina hăulică, pag.284 - 288

coperta de mircea dumitrescu