24 martie 2011

modă şi modele

în adolescenţă, provincial fiind, n-am avut la-ndemână un model viu care să fi avut el însuşi o viaţă exemplară şi care să-mi fi îndrumat căutările juvenile: să-mi fi îndrumat lecturile, să-mi fi îndrumat visurile, să-mi fi îndrumat experienţele. aşa c-am fost nevoit să-mi găsesc singur îndrumările – fie în cărţi, fie la părinţi, fie la oamenii cu care veneam în contact. astfel încât sunt mândrul posesor al unui bagaj de idei şi lecţii de viaţă pe care îl port oriunde cu mine şi acum, la cei 35 de ani.
de la un timp însă, în ritmul trepidant de azi, observ mirat cum bagajul meu nu numai că se demodează – cu toate astea mă cred încă tânăr –, însă, încet-încet, devine în răspăr cu moda: valorile, plăcerile, cuvintele. aşa încât, deşi caut să mă păstrez la curent cu tot ce apare nou, ideile şi lecţiile mele de viaţă încep să fie uitate.

iau câteva exemple de cuvinte:
iubire: am spus cu adevărat o singură dată te iubesc, la 15 ani, mi-a bătut inima nebuneşte, mi s-au înmuiat picioarele neomeneşte, mi s-a blocat vocea dobitoceşte. în ultimul timp, o spun doar să oficializez o legătură, sau să completez afirmaţia „ai fost minunată”. sau, de valentine’s day, să însoţesc inimioarele de catifea cumpărate de pe tejghelele de la romană.

ţară: citeam cărţi de istorie despre ţara mea, românia, şi-mi plăcea cuvântul ţară, acum nu-l mai găsesc, e uzurpat de cuvântul politică, în gurile politicienilor care se scuipă-ntre ei pe la posturile teve, arbitraţi de reporteri.

prietenie: caut să folosesc deseori cuvântul, şi-l foloseam când mă laudam că am prieteni puţini şi buni, cu care chiuleam de la ore, cu care ieşeam la plajă (sunt din constanţa), sau cu care mă chercheleam în vreo speluncă de cartier. Acum, folosesc termenul mai mult cuvântul „cunoştinţă”, cu toate sutele de „prieteni” de pe facebook, dar din care nu cunosc „la faţă”nici pe 20.

destin: găseam în cărţi memorialistice oameni care căutau să-şi explice la bătrâneţe destinul, împlinirile vieţii, acum decopăr mai mult cititoare de promptere care povestesc cum au ajuns ele din fragedă pruncie personalităţi de succes, unele neavând pe cv decât câteva liposucţii.

umor: caut să mă-nconjor de oameni cu umor, dar nu găsesc decât miştocari, băşcălioşi sau mitocani care-njură de mamă şi de sex, într-o românie civilizată în 4 ani de uniunea europeană.

cinema: caut reviste despre cinema, dar nu găsesc decât bloguri care discută de ultimele filme 3d.

dostoievski şi stendhal: ajungeam să mă cert nopţi întregi în căminul studenţesc, pe teme dostoievskiene sau stendhaliene, acum văd în metrou citindu-se stephany meyers şi charlaine harris.

planuri: Mi-aduc aminte cum m-a ambiţionat un articol de-al lui mircea eliade, scris când avea douăzeci de ani în care-i îndemna pe colegii de generaţie să-şi trăiască viaţa ca şi cum ar mai avea doar un an de trăit, iar în acest an să se-apuce să-şi scrie cărţile, să-şi trăiască dragostea, să călătorească. În articolele de-acum sunt îndemnat fie să slăbesc, fie să-mi achiziţionez ultimul kindle, fie să-nvăţ life coaching.

care sunt lucrurile bune şi care sunt cele rele? luat repede, n-aş şti să spun. doar că suntem pe deplin liberi să alegem. e viaţa noastră şi numai a noastră, nu a părinţilor, nu a prietenilor, nu a iubitelor sau iubiţilor, nu a profesorilor, nu a politicienilor.
eu am ales. sunt fericit? nici asta n-aş şti să spun cu certitudine. uneori da, deseori nu.
ceea ce ştiu să spun este un singur lucru, că nu renunţ la bagajul meu. Îl port cu mine în continuare, de-a lungul trecerii timpului. cum spune samuel beckett într-o piesă, „clipe peste clipe, pleosc, pleosc, ca boabele de mei, şi toată viaţa aştepţi ca ele să se facă o viaţă”. eu n-aştept (încă). trec la acţiune, cu ochii pe bagaj!

apărut în revista studenţească carevasăzică.

9 comentarii:

  1. Pai cf lui Baricco e si normal sa te simti demodat; se cauta tot mai mult placerea, facilul.

    RăspundețiȘtergere
  2. ...cu alte cuvinte "sunt vechi, dom'le!" :)

    Partea cu "să-mi achiziţionez ultimul kindle" ma viza cumva pe mine ? Ca parca nu imi vine in minte altcineva din blogosfera cititoare care sa pledeze pentru cauza cititului electronic in ultima vreme.

    Da-mi voie totusi sa spun cateva cuvinte pro domo. Tu spui ca iubesti clascii - ori clasicii literaturii universale se gasesc cam toti pe net si pot fi downloadati gratis si legal, ca le-a expirat copyright-ul (expira la 70 de ani de la moartea autorului). Uite de pilda Stendhal, ca tot l-ai pomenit. Asa ca, paradoxal, ereadear-ul ala privit ca semn de "barbarie" (in sensul lui Baricco) poate fi punte de legatura cu clasicii !

    RăspundețiȘtergere
  3. De ceva vreme, resimt şi eu într-un mod destul de straniu încă "demodarea".
    Am mai resimţit-o, ce-i drept, şi la vârste mai fragede, dar era ceva oarecum acceptat, pentru că undeva în afara modei, am fost mai mereu doar că, de ceva vreme, prăpastia îmi pare mai mare şi nu doar faţă de generaţiile mai tinere, ci şi faţă de cei din generaţia mea, care se pare că s-au "adaptat" mult mai bine la cerinţele modei, la ce se poartă în materie de filme, cărţi (mai rar şi atunci vampiri şi alte de-astea)...şi în ce priveşte socializarea există tendinţe de urmat, ce speluncă de cartier cu prietenii, într-o oarecare pereche de blugi şi cu ideile la tine, nope, acum se poartă mall, baruri de fiţe şi un întreg harnaşament de afişat...

    Ce lecţii de viaţă?! Ce bagaj?! Nu contesc că am cunoscut şi cunosc oameni cu care se poate discuta şi altceva decât mondenităţile aberante de la tv, dar numărul lor este constant, ca să zic aşa, în timp ce superficialitatea şi aparenţa numără din ce în ce mai mulţi adepţi...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragos, vezi ca s-ar putea sa ai prin spam un comentariu de-al meu in care luam apararea bietului Kindle pe care l-ai nedreptatit punandu-l intre cura de slabire si life coaching. (Nu a Kindle-ului neaparat, a ereader-elor in general.) Ziceam pe acolo ca un ereader poate fi foarte util celor care "iubesc clasici" si stiu bine engleza (eventual si franceza) - dadeam si niste exemple, niste link-uri, dar probabil de-aia a ajuns comentariul la spam.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.youtube.com/watch?v=J9GQHN0l7os&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce putem face? Lumea evoluaza. Din momentul aparitiei calculatorului si mai ales a internetului lumea s-a schimbat. Am intrat intr-o alta era. S-a schmbat si sistemul de valori.

    RăspundețiȘtergere
  7. am trimis un trackback pentru acest post, nu ştiu dacă setările tale l-au permis. Oricum, îl aduc eu şi sper să ajungă spre publicare pe Polimedia.
    Scrii chiar prea bine
    http://polimedia.us/fain/societate/chestii-livresti-moda-si-modele/

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...