jurnal, 2004 -2005
nefericitul meu jurnal. a ajuns să strângă atâtea dejecţii, atâtea pagini nedemne de el şi de mine. atâta bâlbâială şi atâta frică. (p.169)
ceea ce nu e un lucru uşor pentru un cititor curios, mai ales pentru cel obişnuit cu ficţiunea lui mircea cărtărescu. zeci de pagini de văitări, suferinţe interioare, căutări - toate provocate de sterilitatea creatoare de a începe obitor, aripa dreaptă.
cum naiba, îţi spui. un om care are de toate - familie, casă, celebritate, şi el se aoleşte atâta!
crezusem că nu scriu din lipsă de condiţii. făceam crize de isterie că n-am spaţiu, timp, că nu-mi ajung trei dimensiuni şi o săgeată ţindind spre viitor. de aproape o lună am câte dimensiuni vreau, şi nu fac nimic. (p.139)
însă nu e vorba de viaţă aici, ci de scris. ceea ce e Altceva. pentru scriitorul cărtărescu, se pare că scrisul e Salvarea. n-o spune niciodată explicit - doar e scriitor - însă asta se înţelege. iar ea vine de undeva de sus, sau dinăuntru:
singura ta şansă (şi calea cea adevărată) e să nu scrii în imanenţa scriiturii, să nu trăieşti, să nu respiri lângă ceilalţi. să faci ceva nu demodat, ci împotriva istoriei, ceva deja atât de vechi, încât să nu se poată-nvechi. să porneşti, să fi pornit, invers din starter, să desfăşori un spectacol care nu e al literaturii, ci al minţii tale, dacă mintea ta e-n stare de asta. (p.80)
natura mea nu e sclipitoare , ci mai curând indecisă, "bălmăjită", ceea ce, stilistic, s-a convertit în pagini mediocre şi laxe. doar că, aşa lipsit de resurse, de cultură reală, de inteligenţă superioară, cum sunt, am avut... mirarea, fericirea, dubiul şi până la urmă oroarea (cum să spun? oricum, dar nu "şansa" sau "norocul") să pătrundă uneori - evident! - altceinava în mintea mea, să mi se dicteze, pur şi simplu, mare parte din tot ce am scris vreodată. mi s-a dat o forţă pe care am resimţit-o mereu ca străină de mine... (p.25)
evident, noi ştim că orbitor 3 va fi scris, aşa că ce ne rămâne e să empatizăm, atât cât înţelegem, şi să ne bucurăm de bucuriile omului m.c. alături de fiul mititel şi de nefericirile aduse de bătrâneţe:
trăim prea puţin: din cauza asta nu dibuim ce-i cu noi, ce se-ntâmplă.nu apucăm să ieşim nici din camera noastră, darmite pe culoarele nesfârşite. (p.68)
noapte de noapte mă întreb cât oi mai avea de trăit. şi sudoare şi gâfâit şi sărit brusc în sus şi refuz, din toată fiinţa mea, al gândului că voi dispărea pentru totdeauna. teroare nemărginită la gândul că sunt în partea finală a vieţii, că acum sau peste 25 de ani voi dispărea ca şi când n-aş fi fost. (p. 136)
de obligaţiile sociale şi mediatice, de nefericirile altor cărţi publicate - am scris de ce iubim femeile şi baroane cum aş împleti flori de hârtie sau aş face mărţişoare ca să supravieţuiesc şi să umplu cu ceva un timp oricum steril. un fel de substitute de tăcere. (p.157) - de plăcerile şi neplăcerile călătoriilor din franţa, danemarca, austria.
nimeni n-a scris ceva bun vreodată dacă, începând, nu s-a simţit mai mare decât cei mari, dacă nu s-a văzut deodată ca o unealtă de zirconiu într-o mână de diamant etern şi indestructibil. (p.37)
avem liste de lectură: nu-i plac falconer (cheever), ispăşire (mcewan), născuţi morţi (amis), clubul putegaiurilor (coe), la ce ne gândim când vorbim despre iubire (carver). îi plac doar mătase (baricco) şi câţiva clasici: celine, kafka etc.
(va urma)
coperta de angela rotaru
Pare interesanta insa putin cam monotona pentru gustul meu, nu stiu daca voi apuca sa o citesc vreodata
RăspundețiȘtergere