11 iulie 2011

desculţ prin oraş

când alţi copii se duceau în vacanţe la bunici la ţară, eu veneam la bunici la constanţa. sunt cele mai frumoase amintiri de vacanţă. mama mare avea o grădină plină de flori parfumate, iar când veneam de la plajă, casa era numai răcoare. locul de plajă al familiei era, aproape invariabil, mamaia. mai precis zona perla, de unde se putea auzi radio vacanţa. aici, ai mei, constănţeni neaoşi, m-au învăţat să respect orele de plajă şi geamandurile. n-au folosit niciodată creme, umbrele sau şezlonguri, ci au căutat să se bucure cât mai natural de soare, nisip şi de mare. am şi-acum în imagine plajele "comuniste" ticsite de trupuri goale, alături de care, de exemplu, stăteam la coadă la bere, sucuri şi mici. 

după ce ne-am mutat în constanţa - părinţii au revenit la matcă - şi m-am mai mărit, mi-am ales eu un loc al meu, petecul meu de mare, în care să mă simt cel mai bine. un loc din zona cazinoului din mamaia, de-a dreapta unui promontoriu pe care, mic fiind, mă urcam să admir cu tata pescarii. aici marea intră în trepte şi te poţi bucura de o apă limpede şi calmă, până hăt, departe. limba de nisip e fină, lată şi mărginită de cabine de schimb şi de duş.

ei bine, sâmbătă am fost la plajă. pe locul "meu". pe care însă a trebuit să-l caut, ca într-un labirint. minotaurul - "civilizaţia", firul - memoria. am găsit acum o bună zonă cu platforme de asfalt şi de lemn, o alta năpădită de sute de şezlonguri albe şi umbrele inscripţionate, şi o alta fie împrejmuită de terenuri pentru volei sau fotbal, fie umbrită de chioşcuri şi alte caşcarabete. din spaţiul larg cu nisip, nu a rămas decât un petec de câţiva mentri pătraţi, în jurul unui tomberon de gunoi.  unde mi-am întins prosopul.
când ieşeam altădată din apă, mi-era greu să găsesc pe fâşia de nisip, printre-atâtea cearşafuri, un semn de reper. acum, ieşind din apă, am văzut un oraş.

nu înţeleg de ce li se pare unora civilizat şezlongul, când dedesubtul acestuia e-un nisip fin pe care puţine litoraluri îl au. nu înţeleg de ce li se pare unora civilizată dispariţia cabinelor de schimb sau de duş. nu înţeleg de ce li se pare unora civilizată păşirea pe lemn sau beton, în loc de nisip. 
se urbanizează plajele? 
oamenii se simt atât de străini faţă de nisip, încât vor să-l familiarizeze cu asfalt?
sau doar avem de-a face cu oameni proşti?

aşa că, în semn de răzbunare faţă de oraşul care mi-a distrus "petecul de mare", am luat-o acasă pe jos, desculţ, pe bulevarde şi străzi. am simţit, dincolo de pietricele şi gunoaie, că mânjesc urbanitatea prezentă cu nisipul copilăriei de pe tălpi. vorba bibliei, am scuturat de pe picioarele mele praful constanţei.   

pictura: picioare de piatră de caroline evans, de aici.

8 comentarii:

  1. Ei bine, până te-am citit cu această postare am crezut că am avut o copilărie frumoasă. Acum nu mai cred,înţelegând în fine că eram aşa departe de mare!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, Dragoş ! În general e greu să mai avem undeva, petecul nostru de ceva sau măcar colţul nostru. Şi când te gândeşti că nobilii secolelor trecute aveau grădini întregi în care rătăceau singuri, doar cu gândurile lor, faimoasele "grădini secrete". Noi le mai avem doar în gând...

    RăspundețiȘtergere
  3. @eva - sunt sigur c-ai avut o copilarie frumoasa! eu am vorbit numai de vacantele la mare.

    @Zina - misto ideea de secret garden. eu mi-am facut cateva - uimitor! - chiar in bucuresti :)

    RăspundețiȘtergere
  4. De fiecare data cand ajung la mare, primul lucru pe care il fac e sa fug pe plaja sa arunc incaltamintea si sa ma bucur de nisip sub talpi... nici eu nu inteleg oamenii ce se sperie de senzatia asta. Mi se pare inexplicabil.

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi eu aveam locul meu secret în grădină, era sub un dud uriaş, care făcea dude albe şi păianjenii clădeau lungi trasee aeriene,fragile şi numai de ei călătorite. Stăteam acolo şi urmăream soarele printre dude.
    La mare am fost prima dată pe la cinci primăveri şi mi se părea că aerul e incredibil de condensat, îl puteai atinge cu mîna. Drept pentru care am încălecat pe balcon - stăteam la etajul opt - hotărîtă să mă arunc pentru că era evident că aerul o să mă ţină. Noroc că m-a văzut maică-mea :-))
    Îmi pare rău de locul tău, cred că e groaznic de frustrant. Dar e bine că ai grădini secrete.

    RăspundețiȘtergere
  6. o senzatie si mai delicioasa de libertate ti-o da mersul descult(a) printr-un oras ca bucuresti. e drept, am facut asta "in tinerete", din pricina unor pantofi neprietenosi, dar chiar si asa...socul orasenilor intalniti si jemanfishismul meu afisat au meritat efortul de a calca cu grija pe asfalt. cat despre mare, ea a fost transformata intr-un bun portionat, comercializat si branduit, marea nu e a noastra atata vreme cat langa ea respira un gigel intreprinzator care infinge doua bete in nisip si vinde bere alaturi...

    RăspundețiȘtergere
  7. Cum altfel decât desculţi prin nisipul de pe plajă?! Mai ales când e vorba de nisipul de la noi, pentru că, după ce am încercat plajele altora, îţi dau dreptate: mai rar aşa nisip pe plajă!
    Mi-e dor să umblu desculţă...pe plajă sau măcar pe iarbă la mamaie :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu n-am calcat niciodata pe nisipul litoralului incaltat; intotdeauna DESCULT. De fapt, cam 90 % din an numai asa ma port ! :D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...