23 octombrie 2011

muntele meu de apă


copilăria mi-am petrecut-o în constanţa, într-un apartament de bloc. construit pe un deal de nord al oraşului, vreme de 28 de ani, am văzut de la fereastra camerei mele, jumătate din constanţa, întinsă sub bloc, ca un covor. vara, briza cu miros amărui iese din valuri, zboară deasupra oraşului şi-mi intră direct în cameră. iarna, crivăţul cu miros de frig vine din gheţuri, taie văzduhul oraşului şi-mi intră ca un zmeu pe sub cercervele. de 28 de ani, anotimpurile mi-au trecut în mirosul vântului. 

acum 2 nopţi, din bucureşti, am avut un vis. eram la constanţa, doar cu tata în casă, mama era plecată la serviciu, deşi acum e pensionară de peste 10 ani. mă uitam pe geam şi deodată, am început să văd cum afară, obiectele s-au pornit, imponderabil, să se ridice în văzduh. maşini, ciorciobute. un sentiment de nesiguranţă m-a râcâit în ceafă. când deodată, am văzut acoperind cerul, până sus, un munte înalt, cu vârf de zăpadă, brăzdat până-l poale cu râuri de verdeaţă. părea că dintotdeauna stătea acolo, iar eu nu-l văzusem.

ce caută un munte aici? şi nici n-am teminat să-ntreb, că muntele s-a prefăcut într-un munte de apă, ce s-a pornit să se prăbuşească, cu zgomot surd, în zare. ceva îmi spunea că întreg oraşul urmează să fie inundat, şi m-am rugat, acolo, la fereastră, nemişcat, ca apa să nu intre la mine-n casă. putea inunda oraşul, putea distruge totul, numai să nu fi urcat până la etajul 3, unde locuiesc, să mă înece. 

şi apa a venit, cutremurată şi albastră, după gândul meu. ca să acopere tot. oraşul, inclusiv apartamentele blocului de sub mine, de la etajul 2. apoi o mare de linişte s-a aşternut pe locul unde fusese constanţa, în jurul insulei de singurătate - apartamentul de bloc - în care Dumnezeu m-a pus, salvându-mă de ape.
cum voi supravieţui până se retrag apele? 
de unde iau o barcă să caut mâncare? 
ce mă fac?

apoi mi-am amintit brusc de mama, plecată la serviciu. sediul biroului era undeva în vale, în oraşul acum acoperit,  la primul etaj. 
acum o oră, la constanţa, Mama s-a internat la spital, din cauza unui atac. :(


14 comentarii:

  1. Dragoş, asta e literatura sau realitate ? M-am cutremurat,... eu mi-am pierdut mama acum doi ani, dupa un stop cardiac.
    Daca e ceva real, lasa balta tot şi DU-TE LA EA, orice ar fi. Prezenţa ta o poate salva. Dumnezeu sa va ajute !

    RăspundețiȘtergere
  2. @Zina - multumesc. din pacate, e realitate. si am descris aici visul pentru ca inca sunt socat de frumusetea si prorocirea lui. e primul astfel de vis din viata mea.
    evident ca maine dimineata voi fi in constanta. multumesc frumos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Apa trece... Toate trec. Multă sănătate!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multă sănătate mamei tale şi multă putere ţie ca să poţi să-i transmiţi şi dumneaei!
    Cutremurător vis şi faptul că a avut în el un sâmbure de realitate...

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte emoţionant că ai încredere să ne scrii acestea toate.

    Gaston Bachelard-ian vis ai avut, Dragoş. Sper să se termine totul bine.( ,,Apa şi visele'')

    Visele noastre sunt mesajeri importanţi. Ce păcat că au un limbaj secret adesea!Dac-am putea opri ce e de oprit!

    Dacă-i trimitem mamei tale fiecare un gând bun poate se va face un munte de salvare?

    RăspundețiȘtergere
  6. Literar vorbind, foarte frumos. Dat atât! Cu mari păreri de rău.
    Ăsta este unul dintre motivele pentru care urăsc plecarea din Constanța. Lucruri de nesuportat se întâmplă la țărm de mare, în vreme ce tu, țintuit pământului, ești mult prea departe să poți face ceva. Frustrant!

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc tuturor pentru urari si sprijin, acum mama e acasa, relativ bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ma bucur nespus de mult pentru mama ta si pentru tine ! Sa fiti sanatosi !

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...