9 noiembrie 2011

la judecătoria cornetu domneşte neprofesionalismul şi ignorarea legii

împreună cu trei prieteni am purces să înfiinţăm o asociaţie nonguvernamentală, şi cum am găsit un sediu la unul dintre noi acasă, a trebuit să depunem dosarul la judecătoria cornetu.

ce spune legea?
conform ordonanţei 26/2000 care stabileşte cadrul general de înfiinţare a asociaţiilor, termenul de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor de înfiinţare până la cel în care judecătorul verifică şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, este de 3 zile (art.8, alin.2).

ce spune judecătoria cornetu?
în data de 20 septembrie, am mers deci la arhiva judecătoriei cornetu. ca să aflu de la o domnişoară salariată, că pentru asociaţii, singura zi de depunere a documentelor este joia. 
cine a stabilit asta? 
cum este înştiinţat contribuabilul? pe site nu se aminteşte.
cine plăteşte drumul (9 lei) şi timpul (2 ore dus-întors de la unirii) pentru această amânare? 
totul în sarcina mea, a contribuabilului.

am revenit în data de joi, 22 septembrie, unde dosarul a fost acceptat, urmând ca judecătorul delegat să se pronunţe în şedinţă publică, în data de 13.10.2011, ora 12:00. deci 15 zile lucrătoare şi 20 clendaristice, a dispus judecătoria cornetu, şi cum a dispus legea sus-menţionată.

cum se aplică legea la cornetu?
în data de 13 octombrie, la ora 12:00, sala de şedinţă a completului "persoane juridice" era goală iar gardianul ne păzea fără să ştie ce se întâmplă. orarul dosarelor pe rol nu era afişat, ci unul vechi, de cu 2 zile în urmă. "este stricat sistemul", am fost înştiinţaţi.

după o oră şi ceva, la ora 13:10 am fost introduşi în sală. unde am aşteptat-o un sfert de oră pe doamna judecătoare CONSTANTINA BUŞU, care şi-a făcut apariţia şi a început să răsfoiască şi să citească acolo, pe loc, dosarele. când mi-a venit rândul, mi-a pus 2 întrebări şi,m în ceea ce mă priveşte, totul a durat maxim 3 minute. la 14:10 am părăsit judecătoria.

rezultatul? 
l-am văzut adineauri, pe net, în sistemul informatic al ministerului. sub numărul dosarului nostru de înfiinţare a asociaţiei "ecoethics", stă încheierea privind asociaţia "harry tennis club". iată:


concluzie
din impozitul meu pe salariu sunt plătiţi atât doamna de la arhivă care m-a rechemat cu incompetenţă în altă zi, cât şi doamna judecător CONSTANTINA BUŞU, plătită, conform grilei de salarizare a personalului plătit din fonduri publice cu un salariu între 6300 şi 8700 de lei lunar. nu contest competenţa doamnei judecătoare - deşi după portalul de mai sus al colegilor ei, e zero -, ci lipsa de bun simţ şi profesionalism faţă de petenţii care o plătesc legal, dar o aşteaptă ore pe holuri şi în săli să-şi facă treaba. 

ştiu că există un număr mare de dosare, ştiu că există stres şi frustrări.
însă un comportament de bun simţ, prezentări de scuze şi puţină condescendenţă înseamnă lucrul cu publicul. dacă nu le place să lucreze cu publicul, sau sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, să se afunde într-un birou şi să nu dea ochii cu noi. sau să-şi caute alt job.
ţine nu de profesionalism, ci de un minim bun simţ uman. 
în mediul privat unde activez, astfel de comportamente sunt sancţionate cu concedierea.

p.s. nu mai spun despre judecătoarea - tot de la corentu - prinsă în flagrant de luare de mită în mai a.c.

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...