vă mai amintiţi?
era vorba despre sărbătoarea naşterii Domnului, a celui ce, după 30 de ani, va fi pentru credincioşii săi, Dumnezeu-Fiul. după scripturi, naşterea s-a petrecut într-un grajd iar o stea magică a strălucit deasupra. cam atât - minune dumnezeiască, viaţă nouă şi sărăcie.
nici zăpadă, nici brad, nici vreun moş (sfântul nicolae apare menţionat abia în secolul 6), de culoarea roşie a cocăi-cola nici nu mai vorbesc. nici post, nici sarma, nici cozonac.
nici zăpadă, nici brad, nici vreun moş (sfântul nicolae apare menţionat abia în secolul 6), de culoarea roşie a cocăi-cola nici nu mai vorbesc. nici post, nici sarma, nici cozonac.
e evident plictisitor ca în noaptea de 25 decembrie, să stai fără brad, fără cadouri, fără sarmale, fără zăpadă la fereastră, dar să povesteşti despre o legendă biblică. doar colindătorii ce să mai amintească de evenimentul miraculos.
dar cum este doar cu toate acestea, cu brad, cu cadouri, cu sarmale, cu zăpadă la fereastră? în aşa lux, calm şi voluptate, mai e nevoie de povestea naşterii lui Dumnezeu-Fiul?
cel puţin aşa, ca literatură...
cel puţin aşa, ca literatură...
georges de latour (1593–1652), adoraţia păstorilor
Luxul, calmul si voluptatea de care pomenesti sunt aparente...hartie creponata. Uite ce i-a scris mosului un copil coplesit de avalansa de tentatii din vitrinele pravaliilor de azi:
RăspundețiȘtergerehttp://camarasdelumini.wordpress.com/2011/12/21/scrisoare-catre-mos-craciun/
Mda, bune întrebările tale...mă tot gândesc şi n-aş şti cum să răspund la ele, nu din cauza sarmalelor sau a luxului, ci pentru că, personal, văd sărbătorile ca pe un prilej de a fi alături de cei dragi, de familie, de cei pe care secolul vitezei ne face să-i neglijăm...
RăspundețiȘtergereCu siguranţă, în vremurile de care vorbeşti, nu era nevoie de zile speciale pentru a fi alături de cei dragi şi da, în zilele de sărbătoare, oamenii se concentrau pe ce înseamnă sărbătoarea în sine...