robinson crusoe de daniel defoe

daniel defoe

robinson crusoe

editura all, bucureşti, 2002

traducere de petru comarnescu

260 de pagini broşate

coperta de stelian stanciu

ce poţi să spui după ce citeşti acest roman* - considerat primul modern englezesc - ecranizat de jdemii de ori, pastişat, reluat, interpretat şi răsinterpretat? - la noi deja a inspirat pe andrei pleşu şi alex leo şerban, la alţii inspiră şi azi pe tineri (vezi cazul şomerului englez de 28 de ani, nick weston, un robinson asumat, dezamăgit de lumea de secol 21, care-a scris mai apoi jurnalul casei din copac) -

există interpretări sociale, despre îmblânzirea sălbăticiei de către civilizaţie - robinson nu stă fără haine pe insula pustie, ba chiar ăşi contruieşte o umbrelă :)
există interpretări politice, robinson e un burghez care se foloseşte de mijloace de producţie ca să creeze o lume nouă. de asemenea, tatăl lui robinson îi ţine acestuia o pledoarie despre omul de mijloc, înainte ca aceste sa ia drumul mării.
există interpretări filozofice, pragmatice (am învăţat din experienţă şi din firea lucrurilor că tot ce este bun în lumea aceasta nu are preţ decât când ne aduce vreun folos. oricât am strânge şi grămădi ca să mai dăm şi altora, totuşi nu ne putem bucura decât de ceea ce ne foloseşte, şi nu de mai mult - p.114)

 

 ediţia princeps (sursa)

dar eu voi scrie despre câteva lucruri ce m-au surprins:

• în educarea lui vineri, robinson îl învaţă nu despre Dumnezeu, ci despre diavol, iar după o discuţie despre rău şi bine, vineri conchide, spre încurcătura europeanului:

- aşadar, eu, tu, diavol, noi toţi răi, lăsaţi să pocăim, Dumnezeu iartă pe toţi. 

am întrerupt aici dialogul cu vineri, ridicându-mă grăbit ca şi când aş fi fost nevoit să plec. pe el l-am trimis să-mi aducă ceva. (p.182)

• m-a surprins fineţea psihologică cu care defoe descrie instalarea fricii, odată ce robinson găseşte pe nisipul insulei urma unei tălpi de om străin. ceva asemănător am mai găsit la vizuina lui kafka.

•  evident, lecţia numărul unu a cărţiise leagă de una dintre învăţămintele cărţii:

niciodată nu ne cunoaştem soarta până nu este luminată de una potrivnică ei. nu ştim să preţuim bucuriile decât după ce le pierdem. (p.122)

ce facem noi, în secolul 21, dacă am ajunge ca robinson, dar nu ca în lost? fără laptop, gps, iphone sau cuptor cu microunde? fără haine de firmă, maşini bengoase? pe cine-am mai da vina, tot pe băsescu?

• m-am mirat că romanul nu se termină ca în film, când părăseşte insula, ci aventurile se continuă, de pildă aceea cu lupii în nămeţii franţei, pe drumul spre anglia. 

anonim, daniel defoe (sursa)

• ciudate câteva opinii ale lui robinson şi m-am întrebat de ce autorul le-a inserat:

aici era, în primul rând, ferit de răutăţile lumii. nu aveam ispite trupeşti (sic!) şi nici ispita ochiului, iar trufia vieţii era hăt-departe dfe mine. nu jinduiam după nimic, căci aveam tot ceea ce mă putea bucura. nu aveam duşmani care să-mi râvnească stăpânirea sau să-mi conteste suveranitatea. (p.114)

îmi făcea nespusă plăcere să-mi privesc avutul, frumos orânduit, şi mai ales proviziile de toate felurile şi în cantităţi atât de mari. (p.69)

_____________________________
* în primul rând, trebuie să spun că e prima mea lectură integrală a cărţii, o începusem prin '90 din nişte fascicule cu pagini maronii, dar care şi-au încetat repede apariţia. mi-a plăcut în schimb volumaşul acesta de buzunar, găsit la anticariat - cu pagini la fel de maronii... şi mi-a mai plăcut, de asemenea, cartea lui tournier.

cine nu ştie subiectul? un marinar tânăr şi în putere, naufragiat pe o insulă pustie, nevoit să supravieţuiască cu cele ce a putut salva de pe corabia înecată. poveste devenită mit al modernităţii.