3 octombrie 2012

despre discursurile elitelor

o amenințare vine întodeauna pentru cel ce face parte dintr-o elită - pierderea legăturii cu ne-elitele.
cum învață limbajul celor care sunt deja aici, îl asimilează și se apucă de muncă pentru a rămâne acolo, pentru a concura cu ceilalți din branșă, caută să-și asume rolul de elită până la capăt. 

premiul literar pentru roman augustin frățilă și-a dorit - cel puțin așa am înțeles eu - să apropie nivelurile: al criticilor „de meserie“ cu cel al publicului simplu, chiar și cu blogărița care citește doar 3 pagini dintr-o carte.

„lumea“ s-a arătat revoltată - iată cine alege: proștii! dar oare nu acceptăm noi să ne conducă viața o majoritate democratică needucată? dar oare romancierii scriu ei exclusiv pentru criticii literari? pentru blogării livrești? oare nici un autor nu și-ar dori ca la cartea lui să se stea la coadă ca la cel mai iubit dintre pământeni
câți români citesc cronicile lui nicolae manolescu? câți oameni care citesc cărți prin metrou sau autobuze citesc critică literară „de meserie“? cât de bună e ignorarea „vulgului“, a românului care citește dintr-o carte doar 3 pagini? în temeiul a ce ne permitem să îl desconsiderăm, chiar și dacă ne dăm de stânga? oare o parte din eșec nu aparține și elitelor, care a pierdut contactul cu omul obinuit? oare elitele nu ascund o frustrare că nu sunt în stare, cu toată inteligența lor, să convingă? un medic de elită îl operează și pe colegul său medic, dar și pe baba rada. un instalator de elită îi repară țeava și babei rada. în schimb, nu-l văd pe un manolescu, pe un costi rogozanu, pe un cristian să discute literatură cu baba rada mai mult de 3 secunde.
 
academicienii români, unii sclipitori, organizează conferințe în care-și expun, între ei, ideile. câți ne-academicieni participă la ele? câți „beneficiază“, de fapt, de ele? voi, cei care citiți, puteți enumera măcar 5 academicieni români? știți măcar prin ce realizări anume au devenit academicieni? ați fost la vreun colocviu academic? sau dacă da, ați înțeles ceva?

în străinătate, oamenii de știință își transformă lucrările de doctorat în cărticele de popularizare. au nevoie de public, e semnul lor de sănătate culturală, se străduiesc să transmită mesaje la toate nivelurile dacă ar putea, se străduiesc să-și facă cunoscute realizările cât mai multor oameni. și, conștienți că au pierdut un limbaj simplu, accesibil, caută ajutor nespecializat - din partea redactorului, al soției, al prietenilor. 
la noi, limbajul e voit neologistic și specific. sunt elitele noastre snoabe, proaste sau incapabile?

la noi, dacă nu ești „de meserie“, ești paria. poate de aceea goana după diplome, după recunoaștere academică. dacă nu ești dintre ei, ești luat la mișto, ți se adresează cu surâsuri condescendente, ești repede expediat. singura rețetă să fii băgat în seamă este să îi adori, să le faci soclu. cu cât laudele sunt mai deșănțate, cu atât în ochii lor par mai normale. în schimb, orice critică este întâmpinată cu dușmănie și ranchiună. normele academice sunt aruncate cât colo, furia și vanitatea e coborâtă din pod și orice este permis.
ce e de făcut? să nu lăsăm să dispară copiii care strigă tuturor că împăratul e gol.
_____________________________________________________________


26 de comentarii:

  1. In principiu, ai dreptate.
    Doar intr-un singur aspect, nu sunt de acord: poti sa apropii cititorii in orice fel, atat prin premii literare acordate de critici, cat si prin premii literare acordate de bloggeri livresti. Dar nu sunt de acord cu acordarea unui vot pentru premiul de "cea mai buna carte a anului 2011" de catre o persoana care nu citeste decat 3 pagini dintr-o carte pe care apoi o respinge (votul il acorda doar cartii ce are sansa sa ii placa dupa cele 3 pagini, nu?). E doar o desconsiderare a competitiei. De acum vor trebui ca romancierii sa aiba super-inceputuri de carti? (glumind, desigur)...

    Acest concurs suna bine, poate sa aiba succes, dar singurul aspect care trebuie avut in vedere de anul viitor este o mai competenta selectie a bloggerilor.

    In rest, tot nu inteleg ce atata discutie. Si unii, si ceilalti isi vor vedea de drum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. evenimentul este perfectibil, sper că au băgat la cap. :)

      Ștergere
  2. "Cat de bună e ignorarea „vulgului“, a românului care citește dintr-o carte doar 3 pagini?"
    In cazul de fata nu ca ar fi fost buna, ar fi fost chiar necesara. Puneti-va in pielea unui scriitor intrat in cursa, ce trebuia sa puna in primele trei pagini? O introducere clasica, o intrare abrupta, un sinopsis, un discurs edulcorat? Poate ca un alt amator ii va rasfoi cartea in 3 minute, un altul poate se va rezuma doar la coperta IV… Iar parerilor dumneavoastra li se pot opune altele: literatura nu e doar divertisment, intre calitatea reprobabila a votantilor de la noi si cititori nu se poate duce o paralela, intre un profesionist si un amator intotdeauna va fi o diferenta, premiile literare ar trebui sa fie ori ale breslei ori ale cititorilor, una este elita culturala, alta cea stiintifica, studiul academic nu-l poti preschimba in aforisme etc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. cât despre începuturile de carte, unii scriitori au avut talentul de a convinge chiar și prin prima propiziție.
      2. recunosc că există diferențe, însă eu mă refeream la o adevărată boală. o reală schizofrenie a unor elite.

      Ștergere
  3. 1. Așa e. Așa sunt elitele noastre.
    2. De ce ” blogărița” ?! Blogării citesc mai mult ? 4-5 pagini ?!...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă domnule Dragoș C. Butuzea,

    Încerc să urmăresc de câteva zile întregul șir de discuții iscat de premiul acesta. Mărturisesc că nu o dată argumentele puse pe tapet m-au pierdut. Ce urmează să vă spun e scris sub semnul bunei credințe. De aceea îmi doresc să mă înțelegeți corect.

    Personal, găsesc că în articolul acesta cultivați în chip nejustificat o retorică a suspiciunii. ”Elitele sunt așa, elitele sunt pe dincolo”. Sunteți sigur de descrierea aceasta ? Este ea, de la un capăt la celălalt, adevărată ? Îi cunosc destul de bine pe toți cei implicați și vă asigur că nici unul nu seamănă cu portretul pe care l-am citit mai sus.

    E, însă, opțiunea dvs. să judecați lucrurile astfel și nu-mi permit să încerc să v-o schimb.

    Apelez însă la onestitatea de care vă cred capabil și vă rog să-mi spuneți unde greșesc în raționamentul meu (care nu, nu e unul inflamat):

    1. Suma e strivitoare pentru un singur om, mai ales în contextul pieței editoriale de azi. Ceea ce e și bine (pentru că induce ideea de respect acordat valorii), e și rău (pentru că riscul unei eventuale alegeri inoportune făcute de juriu crește exponențial).

    2. Pe de altă parte, atunci când atacați în bloc elitismul în numele libertății de opinie, vă pripiți, cred eu, de două ori. Nu de elitism e vorba, ci de responsabilitate. Diferența dintre un critic literar și un cititor pătimaș e chiar asta. Un critic care valutează o carte își pune în joc, practic, credibilitatea. Săptămână de săptămână. Greșelile sunt inerente. tot ce poți spera e să greșești cât mai rar. Un cititor de loisir, nu e supus aceluiași gen de presiune. Poate greși oricât de des, nimeni nu-l va sancționa simbolic. Pentru orice opinie se găsesc adepți. Iar principiul plăcerii spontane e suveran. Așa încât atunci când Manolescu sau Rogozanu se scandalizează pe acest subiect, o fac nu din vanitate, ci pentru că respectul ărătat propriei meserii îi determină să se autosesizeze. În al doilea rând, nu credeți că exagerați rolul plăcerii în lectură ? Citisem undeva că verdictele critice sunt, toate, invariabil, de patru feluri. O carte: a) îmi place și e bună; b) nu-mi place, dar e bună; c) îmi place, dar nu e bună; d) nu-mi place și nici bună nu e.
    Când vorbiți, apoi, de academism, iarăși vă pripiți, după gândul meu. Nici Manolescu, nici Rogozanu nu sunt, de fapt, niște academici. (Critica academică presupune cu totul altceva și, da, e rigidă, dar nu riscă sentințe). Aveți senzația că ambii se angajează în discuție pentru a păstra niște ierarhii. Or, nu de ierarhii e vorba, ci de metode de lectură. Nu toate cărțile se citesc la fel. (Sunt sigur că-mi veți da dreptate). Cum nu toate ușile se deschid cu aceeași cheie. Plăcerea pe care o proclamați (nu numai dvs.) ca având drept de cetate e doar una dintre ele. Să fim serioși: Finnegans Wake place ? E o carte de necitit. Eliot, poetul, place ? Cu siguranță, nu. Nu spontan. Nu despre gradul de dificultate ”filozofică” vorbesc, știți asta, ci despre nivelul de subtilitate literară. Și atunci ?

    Ajung, în sfârșit, la o problemă în care sunt sigur că veți fi de acord cu mine. Recunosc că sunt suspicios acum (deși mă străduiesc să nu fiu). Am consultat și eu lista juriului de decizie. Dați-mi voie să cred că destul de mulți dintre cei de acolo au un gust relativ. Că citesc, e foarte bine. E un hobby. Dar ați lăsa o hotărâre importantă pe mâna lor ? Să ne imaginăm împreună următorul scenariu (plauzibil, de altfe): din cei 20 de decidenți, 15 sunt captivați de o carte de mâna a doua sau a treia. Dumneavoastră și alți 4, nu. Dumneavoastră și alți 4 chiar optați pentru cea mai bună. Și totuși, care va câștiga ?

    (va urma)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt de acord că în literatură contează și ”votul popular”. Dar e ăsta un vot popular ? Sunt doar 20 de oameni, unii de gust foarte îndoielnic, care decid în numele celor câteva mii de cititori. E reprezentativ eșantionul ?

    Sunt simple întrebări, ale căror răspunsuri mi-aș dori să vi le dați singur, în sinea dvs., lăsând pentru câteva momente la o parte orice iritare personală dintre cele pe care, cu siguranță, le-ați căpătat de-a lungul acestor zile.

    Cu gânduri bune,
    Un cititor ca și dvs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulțumesc pentru comentariul pertinent.
      evident că sunt anumite nuanțe, evident că o discuție perfect rațională este dezirabilă. și dvs. ați început una. referitoare la concursul în speță, aveți dreptate.

      însă atunci când au loc vanități, sensibilități, accese de superioritate, apar erori logice asumate (n. manolescu), apar selecții rău-voitoare (în ce mă privește, c. rogozanu nu alege opiniile mele despre beckett, ci cea despre anti-capitalistul delillo).
      aceste lucruri m-au iritat. de la persoane la care aveam așteptări, asumate public ca repere, au venit semnale de malițiozitate și superioritate.
      ps. chiar credeți că veghea lui finnegan ar fi luat vreun premiu? :)

      Ștergere
  6. "Puneti-va in pielea unui scriitor intrat in cursa, ce trebuia sa puna in primele trei pagini?" se intreaba domnul scriitor A. Buzdugan. Cum ce sa puna, domnule scriitor? Ceva care sa atraga cititorul, sa-i promita, sa-l incite, sa-l provoace, sa-l tina acolo, in carte... Ma socheaza nonsalanta cu care puneti aceasta intrebare. Dumneavoastra nu scrieti pentru cititori? Nu v-ati imaginat niciodata situatia in care un cititor oarecare ia cartea dumneavoastra de pe raft, intr-o librarie sa zicem, citeste cateva pagini, apoi o pune plictisit la loc? Este o realitate... Un scriitor trebuie sa-si construiasca in asa fel cartea incat sa-l tina pe cititor in priza rand dupa rand, pagina dupa pagina. Odata ce el nu e indeajuns de expresiv si de original, sau scrie despre te miri ce plicticosenie, pierde atentia celui care tine cartea in mana, indiferent ca e bloggar sau altceva. Dar pe dumneavoastra, se pare, lucrul asta nu va ingrijoreaza catusi de putin - va ingrijoreaza ca blogarii vor acorda premiul in mod superficial. Parerea mea este ca ar fi mai bine sa va ganditi mai putin la premii si sa va intrebati daca cititorii obisnuiti gasesc ceva interesant atunci cand va deschid cartea. Fiindca, daca blogarii citesc 3 pagini apoi dau verdictul, s-ar putea ca cititorul cu mai putin discernamant sa dea verdictul dupa mult mai putin, cum ar fi o jumatate de pagina, sau doar cateva randuri :)

    Dragos Butuzea are dreptate - elitismul nu face bine nimanui, si cu atat mai putin cartilor si autorilor romani de literatura. Sa va mai spun un secret, domnule Buzdugan: scriitorul adevarat este cel total, care scrie si pentru sine, si pentru public, si pentru critici. Cand ai talent, mai devreme sau mai tarziu se va observa iar publicul (de calitate) nu va intarzia sa apara.

    Andreea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ^ la asta se ajunge daca se tot incurajeaza populismul

      Ștergere
  7. As mai dori sa fac o completare. Daca e sa alegem intre critici literari si bloguri, cred ca e evident pentru toata lumea care din ei vor avea un cuvant de spus in viitor, cine va forma un public, daca va mai fi sa fie un public pentru literatura. Cine citeste reviste literare comuniste, depasite, penibile cum este de pilda Luceafarul de dimineata, unde scriu niste terminati precum Horia Garbea sau Dan Cristea? Cine degusta glumele esuate ale unui Daniel Cristea Enache? Sau arogantele fara sare si piper ale unui Marius Chivu (el, totusi, ceva mai comestibil decat confratii lui)? Cine se mai delecteaza cu anacronismele lui Alex Stefanescu si lectiile de buna purtare pe care acesta le da la posta redactiei?... Si nici macar nu i-am adus in discutie pe criticii din revistele de provincie, pentru care o recenzie e un fel de compunere scolara, din ciclul primar, ce incepe cu: "asadar, ce a vrut autorul sa spuna este ca...". Nici nu am amintit de gastile in care sunt implicati criticii literari, de ridicolul cu care acestia isi lauda colegii de pahar si ii denigreaza pe colegii de pahar ai rivalilor. De "aparatul" lor critic prafuit, de pretiozitatile lor, de un umor involuntar de speriat.
    In schimb, cea mai mare parte a blogerilor comenteaza carti de placere, dezinteresat. Ei nu sunt platiti de cateva reviste neschimbate de pe vremea comunismului, ci sunt motivati sa scrie de traficul pe care-l au pe blog, asadar recenziile lor vor fi mai atractive, mai la obiect, mai pe intelesul publicului. Sunt si exceptii, fireste.
    O recenzie pe un blog poate vinde o carte. Un critic, nu! Cine citeste o revista literara? Autorii recenzati in paginile ei. Autorii care aspira sa fie recenzati in paginile ei. Cativa batranei care au uitat sa-si anuleze abonamentul si o citesc din inertie...
    Alegerea unui juriu compus din blogari mi se pare un pas necesar inainte.

    Andreea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. văd că v-am incitat! și cunoașteți destul de bine lumea literară.
      iar asta cu bătrâneii care au uitat să-și anuleze abonamentul e curat bună!

      Ștergere
  8. "un medic de elită îl operează și pe colegul său medic, dar și pe baba rada. un instalator de elită îi repară țeava și babei rada. în schimb, nu-l văd pe un manolescu, pe un costi rogozanu, pe un cristian să discute literatură cu baba rada mai mult de 3 secunde."

    Paralela pe care o faci e cam ciudata. Primele 2 exemple sunt oameni care isi fac meseria in raport cu cei care le solicita (si isi si permit!) acel serviciu (nu cu oricine). Exemplu 3 nu intra nicicum in acelasi cadru. Sunt convins ca daca Baba Rada merge la un curs/conferinta a lui Manolescu nu va fi data afara. Nici daca isi cumpara o carte a lui un cristian si ii spune ceva despre carte nu va primi o carte in cap pentru indrazneala.


    "în străinătate, oamenii de știință își transformă lucrările de doctorat în cărticele de popularizare"

    Raportat la numarul de doctorate, transformarea lor in carti de popularizare este extrem de rara. Cel mai adesea lucrarile de doctorat sunt publicate la edituri specializate ca lucrari academice (cartile alea de la 80 de euro in sus).
    La noi nu se intampla asta, nu din elitism, ci (aproape invers!) din lipsa valorii acelor lucrari in principal (dar si din lipsa unei piete sanatoase de carte academica)


    "cât de bună e ignorarea „vulgului“, a românului care citește dintr-o carte doar 3 pagini?"
    Extrem de buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @supastaru - este vorba despre apleacarea către public, dar nu despre unul general, ci despre unul particular. este, până la urmă, un schimb. dl. manolescu a făcut facultatea pe banii babei rada, trăește din stipendiile babei rada, iar când baba rada are o întrebare despre eminescu, sau chiar dacă ea nu înțelege nimic, manolescu trebuie să se preocupe să înțeleagă, așa cum un doctor îi explică - pe înțelesul ei - cum e cu boala.
      la noi în schimb - și asta e pe verificate (la manolescu și pleșu) - baba rada e expediată cu o glumiță rapidă, în hazul admiratorilor. un alt caz, al unui prieten doctorand este al academicienilor care sunt preocupați de diacritice decât de temele de fond. și exemple personale mai am.

      cât despre doctorate, poate am greșit, dar mă gândeam de fapt la lucrările de popularizare care la noi nu există decât prin traduceri.

      :)

      Ștergere
  9. Imi cer iertare ca tot revin si revin cu completari, dar trebuie sa ma intelegeti... la cat de mult ar fi de spus despre tema in discutie! Eu vad problema astfel: ca cititoare pasionata de literatura romana, cred ca neajunsul vital in acest moment este lipsa deschiderii literaturii romane contemporane catre publicul larg, in special catre cel tanar.

    Am auzit mereu: e carte romaneasca? N-o citesc, e plictisitoare! Multe recenzii incep: surprinzator de buna, desi e romaneasca... Aici e problema. Publicul trebuie atras sa citeasca literatura autohtona. Problema aceasta e mai importanta decat frustrarile domnului Manolescu, speriat ca blogerii ii iau painea de la gura, sau decat supararile unor scriitori care dintr-un motiv sau altul nu s-au inscris la premiul Augustin Fratila. Sunt sigura ca vor exista frustrari si mai mari dupa anuntarea castigatorului, cu atat mai mult cu cat romanele inscrise sunt foarte foarte inegale valoric.

    Andreea

    RăspundețiȘtergere
  10. Superb scandal, cel putin pentru traficul pe bloguri.

    Imi permit si o previziune: peste cateva zile se va lua o pauza de "A. Fratila" pentru ca natia, cu rasuflarea taiata, sa vada daca compatriotul acela al nostru ia (si) anul acesta premiul Nobel :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Elitele provoacă, instalează genial ideea, umblă cu ea-ideea, prin sat, o spânzură ca acea paiață-n vârf de par... la noi, în țara noastră; așa ceva nu se întâmplă, noi nu avem elite (ele au plecat demult)!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Doamna/Domnisoara Andreea,

    Orice scriitor cu scaun la cap se adreseaza doar unei anumite categorii de cititori, in prima instanta cititorilor de calitate. Banuiesc ca Soviany nu a scris la "Kostas Venetis" 7 ani (!), Teodorovici nu si-a ratat diminetile trezindu-se la 4:30 (!) ca un bloger oarecare sa le arunce cartea dupa primele 3 minute de lectura!

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Buzdugan, cu acest ultim comentariu aţi reuşit să demonstraţi că realitatea este cea descrisă de Dragoş în articol şi de Andreea în comentariu.
    Un fel de q.e.d. binevenit de-altfel :)

    Corina

    RăspundețiȘtergere
  14. @Corina
    Aveti o parere tare ciudata despre ceea ce inseamna o demonstratie.
    @D.C.Butuzea - Multumesc pentru oportunitatea de a-mi exprima opinia! Sunt sigur ca restul anonimelor pot primi un raspuns avizat din partea altor anonime!
    Salutarile mele!

    RăspundețiȘtergere
  15. Pt Anonimul cu comentariul lung si consistent de la inceput, care intreba:

    "Să ne imaginăm împreună următorul scenariu (plauzibil, de altfe): din cei 20 de decidenți, 15 sunt captivați de o carte de mâna a doua sau a treia. Dumneavoastră și alți 4, nu. Dumneavoastră și alți 4 chiar optați pentru cea mai bună. Și totuși, care va câștiga ?"


    Din fericire, scenariul acesta nu e posibil (decat din eroarea criticilor). Sunt 59 de carti inscrise din care cei 3 critici vor nominaliza doar 5 - si sunt suficiente carti onorabile inscrise - incat o carte de mana a 3-a n-are cum sa ajunga in finala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă voi răspunde la ultima notă, cea privitoare la inadvertența scenariului propus de mine. Recunosc, nu e deloc principial ceea ce am să fac în continuare. (Consider că juriile nu trebuie influențate în nici un fel.) O fac însă doar pentru a ilustra o problemă.

      Care ar fi, deci, negru pe alb, cele cinci romane nominalizate de juriu ?

      1) Alexandru Vlad, cu Ploile amare, nu are voie să lipsească. E un roman solid în conținuturi morale, care problematizează intens câteva drame de demult.

      2) Nicolae Breban, cu Singura cale, e și el aproape obligatoriu. Oricâte i-am putea imputa lui Breban, e un prozator de neocolit. Iar Singura cale chiar are o materie vie. Reinventează proletcultismul din unghi nietzschean. O performanță cu puncte de minimum și de maximum, dar o performanță, nevertheless.

      3) Matei Vișniec, cu Dezordinea preventivă, și-ar merita locul, dar nu neapărat unul de frunte. Avem aici o utopie mediatică de toată frumusețea, bine concepută, dar fără a fi realmente contrabalansată psihologic. Primul roman al lui Vișniec, Cafeneaua Pas-parol, era de departe mult mai bun.

      4) Octavian Soviany, cu Kostas Venetis (e mai lung titlul, dar îl dau prescurtat) e notabil, dar nu premiabil. Soviany face ce știe el mai bine să facă: să scrie rotund, barochist. Tradiția e veche la noi și din păcate pentru autorul lui K.V. e apăsătoare. Mateiu Caragiale, Dinu Nicodin, Eugen Barbu, Ștefan Agopian. Față de aceștia, Kostas Venetis e curată butaforie. A-l premia, ar însemna deja o nedreptate. (Chiar dacă, o spun din nou, e un roman agreabil).

      5) Ultima poziție (dintre cele care ar putea intra în selecția finală) și-o dispută câteva titluri egal discutabile:

      - FEM, de Magda Cârneci, care numai roman nu e. Secvențe frumoase există, însă coerența internă e deficitară;
      - Aurelius (iarăși dau prescurtarea) al Doinei Ruști e scris cu o mână bolnăvicios de nesigură. Orice temă ar alege, Doina Ruști o strică invariabil prin stilul greoi și prin abuzul kitsch de misterios;
      - Matei Brunul al lui L.D.Teodorovici are același defect major, fraza căznită;
      - În iad toate becurile sunt arse, de Dan Lungu, compromite o nuvelă excelentă a aceluiași, dezvoltând-o nefericit;
      - Imigranții Ioanei Morpurgo e prea tezist, chiar dacă autoarea face risipă de inteligență acolo.

      Și cam atât. Restul sunt cioturi de romane doar, nu merită aduse în discuție. Ruse, Coșa n-au treabă cu proza. Sunt showmani.

      Bun. Am fost, cu scuzele de rigoare, cât am putut de rău. Acum mă întreb, prin jocul rezultatelor, care vor fi cele cinci romane alese ? Oricum am întoarce nominalizările, printre ele se vor număra cel puțin două (de nu chiar trei) doar onorabile.

      Aveți dreptate, o carte de mâna a treia nu are prea mari șanse să intre în finală. Dar două (sau cum ziceam, chiar trei) de raftul al doilea, da. Ceea ce va pune juriul în mare încurcătură.

      A recompensa un roman bunicel în dauna unuia bun e o nedreptate. Nu credeți la fel ?

      Cu sinceritate,
      Același Cititor Anonim

      Ștergere
    2. Cu riscul de a impiedica cititorul neavizat de atatia anonimi, dau si eu, cu curaj, o anonima.

      Expunerea Cititorului Anonim de mai sus mi se pare atat de buna, incat mai ca mi-as dori sa fie in juriul acestui premiu aproape-tabloidizat (n-am timp sa caut daca a scris sau nu libertatea/click/etc despre el).

      Acum, doua poante am sa va spun.
      Cine naiba citeste ca fata de pe acadecu.ro? Deschizi pagina sa vezi ce-i cu premiul A.Fratila si dai de 'Casa de cultura' caligrafiat de Mary Poppins, iar dedesubt o fata sta intinsa pe pat, cu picioarele in tavan, cu o chitara langa, si citeste dexul. Nu e chiar dexul, dar e o carte mare, sa tot aiba 700 de pagini, 1,2 kg, iar ea, fragila si boema, o tine cu manutele firave deasupra capului. Deci, cine naiba citeste asa? (sa indrazniti a-mi invarti vorba!, e doar un haz involuntar care atesta o lipsa de profesionalism al organizatorilor)
      Iar cea de-a doua poanta.
      In America se intampla, poate, un eveniment care va avea repercusiuni asupra intregului glob. Siria ataca Turcia. Turcia ataca Siria. Siria spune ca Romania e tinta pentru atacuri teroriste. Iar noi ce facem? Pai noi culturam! Ne uitam prin romane, ne ocupam de livretisme, ne intereseaza cine, ce si cum critica, apreciaza, premiaza, suntem dati naibi!
      Mdeah, scris-am astea sa mai descretesc fruntile crispate de citirea blogurilor,romanelor,comentariilor,comentarea comentariilor, daca o luati de rau, sa va fie de bine.
      Si ca sa nu inchei din avion, fara vorba de sfarsit, dupa toata plimbarea mea nocturna pe bloguri si siteuri sa vad ce si cum-ul literei romanesti mi s-a facut tare dor de aciditatea violenta, dar si pura, a atacurilor din 'Nu'-ul lui Eugen Ionescu.

      Ștergere
  16. Pt Cititorul Anonim care mi-a adresat o intrebare mai sus:

    "A recompensa un roman bunicel în dauna unuia bun e o nedreptate. Nu credeți la fel ?"

    E o intrebare retorica si o intrebare capcana - formulata asa, nu pot sa raspund decat "ba da".

    Dar...

    Daca atunci cand e vorba de departit valoarea de nonvaloare, cartile bune de cele proaste, criticii literari sunt de obicei in consens (si in consens cu ei sunt de obicei si cititorii mai cititi, ca sa zic asa), cand e vorba sa aleaga pe cea mai buna dintre ele, sa aleaga cele (doar) bune de cele foarte bune, deja pot sa apara divergente si intre critici.

    Spre exemplificare vedeti premiile altor concursuri de anul asta, jurizate doar de critici sau alti oameni de litere, nu de bloggeri:

    Premiul Uniunii Scriitorilor pe 2011 la proza:
    Alexandru Vlad - "Ploile amare"

    Nominalizati:
    Nicolae Breban - "Singura cale"
    Magda Cârneci - "FEM"
    Emilian Galaicu-Păun - "Ţesut viu 10 x 10",
    Marta Petreu - "Acasă, pe Câmpia Armaghedonului"
    Octavian Soviany - "Viaţa lui Kostas Venetis"
    Lucian Dan Teodorovici - "Matei Brunul"

    (sursa)

    Premiul "Observator cultural" 2012 la proza - la eglaitate:
    Lucian Dan Teodorovici - "Matei Brunul"
    Alexandru Vlad - "Ploile amare"

    Nominalizati:
    Magda Cârneci - FEM
    Marta Petreu - Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului
    Octavian Soviany - Viaţa lui Kostas Venetis
    Stelian Tănase - Moartea unui dansator de tango

    (surse 1 si 2 )

    Premiul National de Proza "Ziarul de Iasi":
    Lucian Dan Teodorovici - "Matei Brunul"

    Nominalizati:
    1. Marta Petreu - "Acasa, pe cimpia Armaghedonului"
    2. Alexandru Vlad - "Ploile amare"
    3. Nicolae Breban - "Singura cale"
    4. Octavian Soviany - "Viata lui Kostas Venetis"
    5. Lucian Dan Teodorovici -"Matei Brunul"

    (sursa)

    Premiul Radio Romania Cultural pentru proza:
    Octavian Soviany - Viaţa lui Kostas Venetis

    Nominalizati:

    “Acasa, pe Campia Armaghedonului” - Marta Petreu
    “Viata lui Kostas Venetis” - de Octavian Soviany “Contorsionista” - T.O. Bobe
    “Cinci minute pe zi” - Lavinia Braniste
    “FEM” - Magda Carneci

    (sursa - aici nominalizarile)

    Precum vedeti, nominalizarile se cam suprapun, dar alegerea finala nu coincide (cel mult partial).

    Deci orice va alege juriul de bloggeri in situatia data, alegand dintre nominalizarile alese de critici (care probabil se vor suprapune in buna parte cu ale celorlalte concursuri, dar si cu cele presupuse de dv.), mi se pare f. posibil sa repete o alegere pe care a facut-o unul sau altul dintre juriile de literati.

    Si eu cred ca nominalizarile vor in linii mari cele presupuse de dv. - as mai adauga insa o posibilitate: "Dulcea poveste a tristului elefant", despre care scria "terorista" luciat cu mult entuziasm aici.

    Vom afla in curand daca ati/am avut dreptate - din cate stiu, nominalizarile se fac publice chiar azi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu acest ultim comentariu aproape că m-ați convins. Și, deși ne aflăm, se pare, în tabere diferite, nu mă sfiesc s-o recunosc.

      Dacă juriul de critici va alege bine (ceea ce e probabil, suspiciunile preliminare nu-și au rostul) se va ajunge la o situație în care decizia finală va conta prea puțin. Deși inegale valoric, deci simbolic, oricare dintre cele cinci romane e eligibil în practică. (Așa cum bine o dovedește statistica pe care ne-ați oferit-o).

      Sunt convins că v-ați format și dvs. o părere despre ierarhia reală și sunt la fel de convins că unele dintre premiile citate v-au contrariat. (Îl aleg, pentru puterea exemplului, pe cel al Ziarului de Iași, acordat desigur unui ieșean). Mici compromisuri oarecum explicabile, pe care le-ați privit cu o severitate relativă. Ca și mine de altfel.

      Cu premiul Augustin Frățilă, problema e un pic mai complicată, cred eu. Suma pusă în joc și regulamentul inedit ne contrazic puțin așteptările. Fiind atât de consistent, se dorește de la el mai multă exactitate decât la cine știe ce chilipir local sau instituțional. De aici suspiciunile.

      Apoi, că tot am ajuns la scenarii. Să ne imaginăm că lucrurile ar fi stat invers. Că votul final ar fi aparținut celor trei critici. Dacă premiul ar fi fost acordat unui autor doar parțial meritoriu, decidenților li s-ar fi pus în cârcă, de către opinia publică, o serie de culpe morale. Prietenii, relații, mai știu eu ce. Nu competența.

      Cu blogării, însă, nu mai merge așa. Orice greșeală a lor va fi suspectată nu de rea-credință (nu par corupți), ci de nepricepere.

      Ce vreau să spun e că de fapt întreaga discuție se poartă la nivelul percepției publice. Și că, presați de aceasta, mulți dintre noi gândesc așa. (Inclusiv eu).

      Prefer un ins competent, dar alunecos, unuia incompetent, dar nobil sufletește.

      Cu prețuire pentru calitatea felului în care ați înțeles să-mi răspundeți, același Cititor Anonim.


      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...