„după dealuri“ de cristian mungiu

alina vine din germania în românia s-o ia pe prietena ei voichița ca amândouă să lucreze barmanițe pe vapor. sunt amândouă orfane și au crescut la casa de copii. însă voichița e acum măicuță la o mânăstire izolată și nu vrea să plece. atunci alina își pune în cap să o convingă, căci spiritul ei șubred are nevoie vitală de un sprijin. 

scenariul - inspirat din cartea tatianei niculescu bran - mi se pare convingător prin tensiunea creată de cele două lumi, care se dovedesc până la sfârșit ireconciliabile. din faptele realității - cei cu care am fost la film nu știau că întâmplările au fost reale, la schitul tanacu, în 2005 - mungiu a dat la o parte elementele echivoce pentru a-și împărți dreptatea.

la finalul filmului, mi-am dat seama că toți au dreptate.
(mai puţin mungiu, care refuză orice atingere a lui mysterium tremendum.)

la mânăstire, alina și-a asumat lumea și traiul și a decis să lupte. însă mijloacele ei erau lumești, și nu mistice. iar tulburările ei psihice n-au găsit un reazem în prietenia voichiței.

în lume, pierduse bătălia de la început, odată cu întoarcerea în țară. mirajul germaniei a dus la slăbirea psihică și nevoia vitală de prietena ei. 

e un proverb minunat în film, amintit de preotul exorcist: cel care pleacă și cel care se întoarce nu mai e același, e un altul. voichița a plecat interior, în lumea credinței. alina s-a schimbat și s-a împotrivit lumii credinței, pentru lumea seculară. le-a pierdut pe amândouă, și în economia filmului, e ceea ce trebuia să se întâmple. 

evident că sentimentul de revoltă va fi încercat de spectator vizavi de înapoierea oamenilor mănăstirii - a preotului, a stareței, a măicuțelor. însă în lumina credinței și vieții pe care toți și-o asumaseră, ele au urmărit binele fetei. vezi și bucuria tuturor când și-a revenit. dar oare, alina nu a atins până la urmă viața veșnică?

nici societatea secularizată nu stă bine (în dulcele stil al noului val cinematografic): medicii o trimit pe bolnavă acasă, părinții adoptivi o reneagă, ba chiar îi cheltuie din bruma de bani adunată din străinătățuri. germania era o posibilitate, dar fără prietenia voichiței, finalul se contura pesimist - anume strada.

m-a surprins un amănunt amintit de autoarea cărții într-un interviu - temeiul în care au fost judecate faptele la procesul real - Biblia.

despre ce se mai întâmplă cu preotul din realitate (care a ieșit din pușcărie) și cum continuă să fie el iubit de enoriați citiți aici.